semuire² sf [At: I. GOLESCU, C. / V: săm~ / Pl: ~ri / E: semui²] (Reg) 1 Asemănare (2). 2 (Înv) Confundare (1). 3 (Îlav) După ~ În raport cu. 4 (Îlav) Pe săm~ După cât se pare.

semuire¹ sf [At: (a. 1692) GCR I, 97/19 / Pl: ~ri / E: semui¹] (Înv) 1-2 Luare (sau dare) în grija cuiva. 3 (Înv) Raționare.

ASEMUI, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A³ + seamă + suf. -ui.

asemui [At: ZILOT, CRON., ap. HEM 1852 / Pzi: ~esc / E: a³ + seamă + -ui] 1-2 vtr (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A (se) asemăna. ^[1] 2 vt (Înv) A compara. 3-4 vtr (Rar; construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A fi la fel cu. 5 vt (Înv; pex) A confunda.

sămui v vz semui

sămuire sf vz semuire² corectat(ă)

semui² [At: MINEIUL (1776), 28^V1/31 / V: săm~ / Pzi: ~esc / E: semăna] 1 vt (Înv) A stabili o asemănare pe baza unei comparații. 2 vt (Pex) A compara (1). 3 vt (Reg; c. i. oameni) A recunoaște. 4 vi (Reg) A semăna² (1). 5 vt (Reg) A confunda două persoane (din cauza asemănării) Si: a confunda, a asemăna, a asemui. 6 vi (Nob; îf sămui) A se preface.

semui¹ [At: CUV. D. BĂTR. I, 301 / V: (reg) săm~ / Pzi: ~esc / E: seamă + -ui] 1-2 vt (Reg; îf sămui) A lua (sau a da) în grija cuiva. 3 vi (Înv) A raționa (1).

❍ASĂMĂLUI (-luesc)... Mold. = ASEMUI...

❍ASĂMUI... = ASEMUI...

ASEMUI (-uesc) I. vb. tr. A pune alături cu altceva, a asemăna, a compara: nu află alte imagini... decît a-i ~ cu șire lungi de melancolici cocori (ODOB.). II. vb. refl. A se potrivi, a semăna [👉 SEMUI].

ASEMUIT adj 1 p. ASEMUI ¶ 2 Deopotrivă, asemenea cu: o atmosferă grea, ~ă cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților (DLVR.) ¶¶ contr. NEASEMUIT.

ASEMUI, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A³- + seamă + suf. -ui.

ASEMUI, asemuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. A stabili o asemănare, a asemăna, a pune alături, a compara. Cînd îi auzisem întîi numele, cu mare mirare îl asemuisem cu urmașii lui Carol cel Mare. SADOVEANU, N. F. 154. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminicii preasfinte. IOSIF, PATR. 10. [Poetul] nu află, în puternica sa închipuire, alte imagine mai potrivite spre a descrie pe acei nenorociți, decît a-i asemui cînd cu șire lungi de melancolici cocori, cînd cu stoluri zăpăcite de grauri. ODOBESCU, S. III 34. ◊ Refl. pas. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. 2. A lua pe cineva drept altul (cu care seamănă), a confunda. (Atestat în forma semui) S-a uitat la dumneata de parcă te-ar fi semuit... Da!... să știi că te asemuiește... Se uită mereu! ARDELEANU, D. 132,. - Variantă: semui vb. IV.

SEMUI vb. IV v. asemui.

ASEMUI, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semui vb. IV] – Din a³ + seamă.

A SE ASEMUI mă asemui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui

A ASEMUI ~iesc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

asemuì v. a asimila, a compara: a-i asemui cu șire lungi de melancolici cocori OD. [Dela seamă cu sufixul ui (cf. prețui)].

semuì v. 1. a-și da seama, a judeca, a reflecta; 2. a asemăna: fata s’a amăgit... semuind pe unul cu altcineva. [Tras din seamă].

asemăluĭésc și asemuĭésc, V. sămuĭesc.

asemuĭésc, asemăluĭésc, V. sămuĭesc.

sămuĭésc v. tr. (ung. számolni, a număra, a socoti, d. szám, socoteală, samă). Vechĭ. Socotesc, consider, număr, țin: sămuit pintre vitejĭ. Asimilez, fac asemenea: a sămui o biserică cu alta. Azĭ. Confund o persoană cu alta: l-a sămuit cu frate-su. – Și sămăluĭésc (ung. szdlálni) și (inf. de semăn, asemăn) asămuĭésc, asămăluĭésc. În vest semuĭesc, semăluĭesc și asemuĭesc, asemăluĭesc.

semuĭésc V. sămuĭesc.

asemui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiesc, 3 sg. asemuiește, imperf. 1 asemuiam; conj. prez. 1 sg. să asemuiesc, 3 să asemuiască

asemui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiesc, imperf. 3 sg. asemuia; conj. prez. 3 să asemuiască

asemui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiesc, imperf. 3 sg. asemuia; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiască

asemui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiesc, conj. asemuiască)

semui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. semuiesc, conj. semuiască)

asemuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

semuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SEMUIRE s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.

semuire s. v. AFINITATE. ANALOGIE. APROPIERE. ASEMĂNARE. CONCORDANȚĂ. CORESPONDENȚĂ. ÎNRUDIRE. POTRIVEALĂ. POTRIVIRE. SIMILARITATE. SIMILITUDINE.

ASEMUI vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

SEMUI vb. v. chibzui, compara, confrunta, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, recunoaște, reflecta.

SEMUI vb. a asemăna, a asemui, a confunda. (L-a ~ cu altcineva.)

ASEMUI vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (Se ~ cu sora lui.) 2. a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) compara, (înv. și reg.) a (se) asemălui, a (se) semălui, (prin Ban.) a (se) bărăbări. (Îl ~ pe... cu un vultur.) 3. a se asemăna, a se compara, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (înv.) a se tocmi. (Socoteala de acasă nu se ~ cu cea din tîrg.) 4. a asemăna, a confunda, a semui. (L-a ~ cu altcineva.)

semui vb. v. CHIBZUI. COMPARA. CONFRUNTA. CUGETA. GÎNDI. JUDECA. MEDITA. RAȚIONA. RECUNOAȘTE. REFLECTA.

SEMUI vb. a asemăna, a asemui, a confunda. (L-a ~ cu altcineva.)

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge