SEMNIFICAT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

semnificat sn [At: FM (1841), 299²/26 / V: (înv) săm~ / Pl: ? / E: fr signifié cf semn, semnifica] (Liv) 1-2 Semnificație (1-2).

SEMNIFICAT, semnificate, s. n. (Lingv.) Concept, conținut, sens al unui cuvânt. – Din fr. signifié (după semn, semnifica).

SEMNIFICAT s.m. Conceptul purtat de un semn (mai ales de un semn lingvistic); elementul conceptual (al semnului lingvistic); denotat. [După fr. signifié].

SEMNIFICAT s. m. conținut semantic, semnificația semnului lingvistic; denotat. (după fr. signifié)

SEMNIFICAT m. Conținut semantic al semnului lingvistic. /<fr. signifié

SEMNIFICA, pers. 3 semnifică, vb. I. Intranz. și tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din fr. signifier, lat. significare (după semn).

sămnificat sn vz semnificat

semnifica [At: NEGULICI / V: (înv) sign~ / Pzi: semnific / E: fr signifier, lat significare (după semn)] 1 vt (C. i. enunțuri, lucruri, fapte etc.) A avea o valoare simbolică, specifică, reprezentativă etc. Si: a însemna, a indica, a reprezenta, a simboliza , a spune (27). 2-3 vti (D. cuvinte) A simboliza (4) 4 vt (Rar) A semnala (1) 5 vt (Îdt) A notifica pe calea justiției.

significa v vz semnifica

SEMNIFICA, pers. 3 semnifică, vb. I. Intranz. și tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din fr. signifier, lat. significare (după semn).

SEMNIFICA, pers. 3 semnifică, vb. I. Intranz. A avea înțelesul de..., a însemna.

SEMNIFICA vb. I. tr. A însemna, a avea înțelesul de...; a avea o semnificație. [P.i. 3,6 -că. / < lat. significare, cf. fr. signifier, după semn].

SEMNIFICA vb. tr. a avea înțelesul de...; a însemna. (după fr. signifier, lat., it. significare)

A SEMNIFICA pers. 3 semnifică intranz. A fi dotat cu o anumită semnificație; a însemna. /<fr. signifier

semnificà v. 1. a fi semn despre; 2. a notifica pe calea justiției: a semnifica o sentință.

*semnifíc, a -á v. tr. (lat. significo, -áre [d. signum, semn și facere, a face]; fr. signifier, după rom. semn). Rar. Însemn, am însemnare de: asta nu semnifică nimic. Notific, arăt: a-țĭ semnifica voința.

semnificat s. n., pl. semnificate

*semnificat s. n., pl. semnificate

semnificat s. n.

semnifica (a ~) vb., ind. prez. 3 semnifică, imperf. 3 pl. semnificau; conj. prez. 3 să semnifice

semnifica (a ~) vb., ind. prez. 3 semnifică; conj. prez. 3 să semnifice

semnifica vb., ind. prez. 1 sg. semnific, 3 sg. și pl. semnifică; conj. prez. 3 sg. și pl. semnifice

semnifica (ind. prez. 3 sg. și pl. semnifică)

SEMNIFICA vb. 1. a închipui, a înfățișa, a reprezenta, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 2. a însemna, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 3. a fi, a însemna. (Ce ~ când visezi un porumbel?) 4. a ilustra, a însemna, a marca, a reprezenta. (Acest roman ~ o dată importantă în literatură.)

SEMNIFICA vb. v. notifica.

semnifica vb. v. NOTIFICA.

SEMNIFICA vb. 1. a închipui, a înfățișa, a reprezenta, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 2. a însemna, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 3. a fi, a însemna. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 4. a ilustra, a însemna, a marca, a reprezenta. (Acest roman ~ o dată în literatură.)

SEMNIFICAT s. m. (după fr. signifié): înțeles sau semnificație a semnului lingvistic, care intră într-un raport de interdependență cu semnificantul sau expresia (cu secvența sau tranșa sonoră) a cuvântului. În teoria gramaticii generative îi corespunde structura de adâncime. El este notat în ghilimele. Astfel, în cuvântul casă, s. „casă” se află într-un raport de interdependență cu semnificantul sau expresia /c-a-s-ă-/. Totalitatea s. dintr-o limbă constituie planul conținutului. Între conținut și semnificant sau expresie există un raport de interdependență (v. expresie, semnificant, conținut și intercondiționare).

SEMNIFICANT – SEMNIFICAT (< fr. signifiant, signifié, modificate după rom. semn) Disociație devenită clasică, în domeniul limbii și aparținind lui Ferdinand de Saussure. Formula „semnificant – semnificat” a avut urmări deosebite pentru critica și teoria literaturii modeme. Dacă literatura este „limbaj”, în acest caz ea participă la condiția fundamentală a limbii compusă din semne – adică dintr-un determinant (semnificantul prin care se înțelege cuvântul, imaginea verbală, expresia în sens larg) și un determinat (semnificatul, adică sensul, ideea, noțiunea). Între cei doi termeni se stabilește întotdeauna o relație de semnificare. Cuvintele și unitățile lor constitutive sînt semne care comunică un înțeles, o semnificație în mod mijlocit: prin valorile lor fonice, prin imagini acustice, care se numesc semnificanți și se opun conținutului noțional propriu cuvintelor, adică semnificatului. Literatura, înainte de a fi „artă”, constituie un „sistem semnificant”, al cărui sens „semnificat” nu este decît relativ analizabil. „Sensul” poetic sau literar nu se confundă cu acela – literal – al frazei, ci decurge din existența unei multiplicități de sensuri posibile, pe care sistemul verbal le conține și le sugerează cititorului. Un cuvînt sau o propoziție poate enunța un singur lucru, dar exprimă zeci de nuanțe. În interpretarea operelor literare, centrul de greutate se deplasează de pe semnul lingvistic (cuvinte, fraze, expresii) pe sens și semnificație, ale căror nuanțe și complexitate cititorul sau criticul le descifrează.