semenic sm vz siminoc

SEMENIC s. m. v. siminoc.

Semenic n. culme din spre răsărit a munților Banatului.

semenic m. Buc. V. siminoc.

semeníc V. siminoc.

seminoc sm vz siminoc

siminic sm vz siminoc

siminoc sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) semenic, sem~, ~nic (Pl: ~ici), ~nog, ~ioc, / Pl: ~oci / E: ns cf bg смин] 1 Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă Si: (rar) imortelă, (reg) budiene, cirișor, floarea-patului, flori-de-paie, iarbă-flocoasă, mărgică, ochișori, sâsâne (Helichrysum arenarium). 2 (Bot; reg; șîc ~nic-de-câmp, ~nic-de-deal) Parpian (Antennaria dioica). 3 (Bot; reg) Firicică (Filago germanica). 4 (Bot; reg) Flocoșele (Filago arvensis). 5 (Bot; reg) Floare-de-colț (Leontopodium alpinum). 6 (Bot; reg; șîc ~nic-sălbatic) Floarea-patului (Guaphalium silvaticum). 7 (Reg) Planta Guaphalium uliginosum. 8 (Bot; reg; îf seminoc) Culbeceasă (Medicago falcata). 9-16 (Prc) Floarea plantei siminoc (1-8). 17 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 Melodie după care se execută siminocul (17).

siminog sm vz siminoc

simioc sm vz siminoc

SIMINOC s. n. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, care își păstrează aspectul natural și după ce se usucă; crește prin locuri nisipoase (Helichrysum arenarium). Cum se cheamă ierbile celea care par împletite și la vîrf găitănite? -... Lobodă și drob, vîzdroagă și siminoc. ODOBESCU, S. III 173. Foaie verde siminoc, Zis-a badea să nu joc Pîn’ la storsu vinului, Cînd voi fi mireasa lui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. – Variante: siminic, siminici (TEODORESCU, P. P. 588, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150), semenic (HODOȘ, P. P. 110) s. m.

SIMINOC ~ci m. Plantă erbacee cu tulpină erectă, ramificată, păroasă, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ce crește prin locuri nisipoase. /cf. bulg. smin

siminoc m. Bot. numele popular al imortalei: au cules din cale funebru siminoc AL. [Buc. semenic, siminic = bulg. SMIN, siminic].

siminóc și -óg (Munt.), semeníc (Ban.) și siminíc (Trans. Mold.) m. (bg. rus. siemenik, semincer). O buruiană din familia compuselor, cu florĭ micĭ galbene dispune în capitule și care crește pe dealurĭ nisipoase (helichrysum [saŭ gnaphalium] arenarium). - Se întrebuințează la văpsit în galben deschis. V. plevaiță.

siminoc s. m., pl. siminoci

!siminoc s. m., pl. siminoci

siminoc s. m., pl. siminoci

SIMINOC s. (BOT.; Helichrysum arenarium) (reg.) mărgică.

SIMINOC s. v. parpian.

siminoc s. v. PARPIAN.

SIMINOC s. (BOT.; Helichrysum arenarium) (reg.) mărgică.

siminoc (-ci), s. m. – Plantă (Gnaphalium arenarium). – Var. siminic, semenic. Sb., cr. smilje „Gnaphalium” (Cihac, II, 344), confundată cu bg. semennik, sb. semenjuk „ramură păstrată pentru sămînță” (Candrea), pentru că florile ei se nu se veștejesc (se folosește mult ca podoabă la icoane).

siminic, s.m. – (bot.) Plantă erbacee cu flori mici, galbene (Helichrysum arenasium): „Pă cel câmp cu siminic” (Papahagi, 1925: 259). – Var. a lui siminoc (< ucr. semenjak, DEX).

siminic, s.m. – (bot.) Plantă erbacee cu flori mici, galbene (Helichrysum arenasium). „Pă cel câmp cu siminic” (Papahagi 1925: 259). – Cf. ucr. semenjak (DEX).

SEMENIC 1. ~, masiv muntos în m-ții Banatului (Carpații Occidentali), situat între valea superioară a Pogănișului (la N), culoarul Timiș-Cerna (la E), valea Nerei (la S) și aliniamentul văilor Poneasca-Bârzava (la V). Alcătuit predominant din șisturi cristaline, intens metamorfozate, și calcare mezozoice, masivul S. se caracterizează prin culmi prelungi, netede și rotunjite, separate de văi adânci, dominate de vârfuri care nu depășesc 1.500 m alt. (vf. Piatra Goznei, 1.447 m, alt. max. a masivului, vf. Semenic 1.446 m, Piatra Nedeii 1.437 m, Nemanu Mare 1.122 m ș.a.). Are întinse suprafețe de eroziune, etajate la diferite altitudini. Nod hidrografic (de aici izv. râurile Caraș, Timiș, Nera, Bârzava, Goleț, Mehadica, Teregova ș.a.). Versanții sunt împăduriți cu brad și fag. Zăcăminte de min. de mangan (Delinești) și feldspat (Teregova). Centrală electrică eoliană (300 kV) dată în folosință în 1993. Importantă zonă turistică inclusiv pentru sporturi de iarnă. Rezervația naturală „Izvoarele Nerei” (2.409 ha) situată pe versantul S al masivului S., la 650-1.400 m alt., cuprinde codri seculari cu arbori ce depășesc 40 m înălțime, reprezentând unele dintre cele mai frumoase păduri de fag din Europa. 2. Vârfr în partea centrală a m-ților Semenic, alcătuit din granit, cu aspect rezidual, îngropat aproape în întregime într-o masă de grohotiș. Alt.: 1.446 m. 3. Stațiune climaterică și de odihnă, de interes local, situată în jud. Caraș-Severin, la 1.400 m alt., pe o suprafață slab ondulată la baza vf. Semenic, în mijlocul unor păduri seculare de fag, în amestec cu brad și mesteacăn. Climat montan cu veri răcoroase și ierni cu zăpadă multă (stratul de zăpadă atinge 60-80 cm grosime), care se menține în jur de 5 luni pe an. Complex turistic modern, cu hoteluri, pensiuni, club, săli de biliard, cinema ș.a. Pârtii de schi amenajate cu diferite grade de dificultate, unele deservite de un telescaun (cel mai vechi din țară, datând din 1944), de un schilift și de un babylift. Biserică de lemn.

SEMENIC-CHEILE CARAȘULUI, parc național (36.665 ha) din jud. Caraș-Severin, care cuprinde partea centrală a m-ților Semenic și o mare parte din m-ții Aninei, întinzându-se în E până la cumpăna de ape dintre Nera și Timiș iar în V până la limita cu localitățile Anina, Gârliște, Carașova și Doman. Include și rezervațiile naturale Izvoarele Nerei, Izvoarele Carașului, Cheile Carașului și Cheile Gârliștei, ca și o serie de peșteri, dintre care sunt declarate rezervații speologice peșterile Comarnic (prin care trece pârâul Ponicova), Buhui, Popovăț și Peștera Răsuflătoarei. Vegetație abundentă, îndeosebi frumoase păduri de fag sau de fag cu brad iar în chei și pe micile masive calcaroase din m-ții Aninei tufărișuri de cărpiniță, liliac, mojdrean și scumpie și vegetație, de stâncărie cuprinzând și o serie de rarități floristice.

GNAPHALIUM L., GNAFALIUM, SIMINOC, fam. Compositae. Gen originar din sudul Europei, cca 148 specii, vivace. Frunze albe-argintii, păroase. Plantă înaltă de 40-50 cm. Flori sesile pe un receptacul comun, convex, adunate în calatidii, înconjurate de un involucru cu foliole externe lanate și cele interne glabre, albe, maro-închis, roz, galbene-deschis. Florile radiale dispuse în mai multe serii.