SELNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa¹. – Et. nec.

selnic sn vz senic

SELNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa. – Et. nec.

SELNIC, selnice, s. n. Unealtă de pescărie asemănătoare cu leasa.

senic sn [At: ATILA, P. 132 / V: seln~, țănec, țâln~ / Pl: ? / E: ns cf bg сенник] 1-2 Sănec (1-2). 3 (Reg) Bucată de pînză în care se pune cenușa pentru a o strecura sau pentru a face leșie Si: cenușar. 4 Pânză rară folosită ca sedilă². 5 (Reg; îf selnic) Basma murdară, închisă la culoare (și murdară). 6 (Reg; Îf selnic) Unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.

țănec sn vz senic

țănic^[1] sn vz senic

sénic și sélnic n, pl. e (bg. sĭennik, umbrar). Olt. Pînză groasă care se întinde peste cămășĭ cînd le puĭ în pîrlăŭ și pe care se pune cenușă.

selnic s. n., pl. selnice

selnic s. n., pl. selnice

selnic s. n., pl. selnice

senic (-ce), s. n. – 1. Pînză în care se prepară cenușa pentru leșie. – 2. Cîrpă, bucată de pînză. – Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum servește la înălbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinjă, cf. sineală. Se folosește în Olt. Legătura cu bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.

SENIC s. v. prosop, șervet, ștergar.

senic s. v. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

senic s.n. (reg.) 1. țesătură de cânepă (pentru rufe de corp, prosoape, fețe de masă etc.). 2. ștergar făcut din țesătură de cânepă. 3. bucată de pânză în care se pune cenușa pentru leșie, cenușar; pânză rară pentru sedilă. 4. (în forma: selnic) basma închisă la culoare (și murdară). 5. (în forma: selnic) unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.