SEIM, seimuri, s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia, denumită și Parlament sau Dietă. – Din pol. sejm.

seim sn [At: URECHE, LET. I, 142/8 / V: (înv) săim / Pl: ~uri / E: pn sejm] 1 (În Evul Mediu, în unele state din răsăritul Europei) Adunare reprezentativă pe stări. 2 (Azi, în Polonia) Adunare națională. 3 (Azi, în Finlanda) Parlament unicameral. 4 (Pex) Sesiune de lucru a seimului (2-3).

SEIM, seimuri, s. n. Denumire dată, în diferite perioade, Parlamentului Poloniei sau Camerei Inferioare a acestuia. – Din pol. sejm.

SEIM, seimuri, s. n. Nume pe care îl poartă Adunarea Națională din Polonia. Seimul Poloniei.

SEIM s.n. Adunare națională sau parlament în unele țări slave din nord. ♦ Adunare a reprezentanților diferitelor categorii sociale. [Pron. se-im, pl. -muri. / < pol. seim].

SEIM s. n. parlament în Polonia și Finlanda. (< pol. sejm)

SEIM ~uri n. (în unele țări europene) Organ al puterii de stat. ~ul polonez. /<pol. sejm

SEIM s.n. (Mold.) Sfat, divan (din Polonia). Au trimes Ștefan-Vodă solii sei la craiul leșesc la săim. URECHE. Fiind leșii adunați la Varșav, la seimu, și strînși de grije. NCL II, 296. Leșii iarăși au făcut săim la mai și așe au priimit pre Frederic. NECULCE; cf. M. COSTIN. Etimologie: pol. sejm.

seĭm n., pl. urĭ (pol. sejm). Vechĭ. Parlamentu leșesc. V. pospolită.

săim sn vz seim

+Seim (cameră a Parlamentului Poloniei) s. propriu n.

seim s. n., pl. seimuri

seim s. n., pl. seimuri

seim s. n., pl. seimuri

seim (-muri), s. n. – Parlament în Polonia. Pol. sejm (Tiktin). Sec. XVII.

SEÍM (< pol.) s. n. Adunare reprezentativă pe stări în Polonia (în Ev. med. și în alte câteva state din Europa Răsăriteană), denumită și parlament sau dietă. Primul s. s-a întrunit în 1493. Azi S. este Camera inferioară a Parlamentului polonez.