sef sn vz seif

SEF s.n. v. seif.

ex-șef, ~ă smf [At: GHEREA, ST. CR. I, 274 / Pl: ~i, ~e / E: ex- + șef] Fost șef.

safe sn vz seif

safeu sn vz seif

seif sn [At: BASSARABESCU, S. N. 176 / V: (rar) safe, safeu, sef / S și: safe / E: eg safe] 1 Dulap sau lădiță de fier, cu pereții (foarte) groși și cu încuietori speciale, în care se păstrează bani, hârtii, obiecte de valoare etc. Si: casă de bani. 2 (Pex) Încăpere (a unei bănci) special amenajată și bine asigurată în care se păstrează bani, hârtii, obiecte de valoare etc. 3 (Prc) Fiecare dintre casetele metalice din încăperea special amenajată a unei bănci în care o persoană particulară își depune, spre păstrare, bani, hârtii, obiecte de valoare etc.

șef², ~ă smf [At: L. ASACHI, J, 57/5 / S și: (îvr) chef / Pl: ~i, ~e / E: fr chef] 1 Persoană care conduce o instituție, organizație etc. Si: cap (122), căpetenie¹ (1), conducător (1), (reg) ștatânvalt (2). 2 (Îs) ~ de școală Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un anumit domeniu de activitate, fiind considerată drept îndrumător, model, conducător, creator al unei școli (11). 3 Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta Si: superior. 4 (Fam; adesea irn) Persoană socotită egală sau inferioară (cuiva) sau care se crede șef² (1, 3). 5 (Îs) ~ de lucrări Grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar. 6 (Îas) Persoană cu gradul de șef² (5). 7 (Îs) ~ de catedră Cadru didactic din învățământul preuniversitar și universitar care coordonează activitatea profesorilor care au aceeași specialitate cu a sa. 8 (Îs) ~ de promoție Persoană care are media cea mai mare în cadrul unei promoții. 9 (Îs) ~ de orchestră Dirijor (1).

șef¹ s [At: VAIDA / Pl: ? / E: ns cf mg csév] (Trs) Astupătoare la horn, care oprește ieșirea căldurii după ce s-a stins focul.

REDACTOR, -OARE, redactori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează în mod permanent în redacția unui ziar, a unei reviste etc.; persoană care redactează un articol, un studiu, o lucrare. Ca niciodată odaia lui Roșu era plină de redactori și de gălăgie. REBREANU, R. II 24. E directorul și primul redactor al ziarului. VLAHUȚĂ, O. A. III 20. ◊ Redactor-șef (responsabil) = persoană din colectivul de redacție al unei reviste, al unui ziar etc. care are în mod oficial răspunderea celor publicate.

SEIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează (de obicei într-o instituție bancară) bani, hîrtii și obiecte de valoare; casă de bani. (Atestat în forma sef) Filioreanu asfixiase cu depozite sefurile unei bănci bine garantate. BASSARABESCU, S. N. 176. ♦ Încăpere specială (la arhive, biblioteci publice) în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. – Variante: sef (sub influența ortografiei engleze și franceze), safeu, safe s. n.

ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o instituție, o organizație, o armată etc. Caporalul Florea Costea era șeful vagonului în care călătorea Mitrea. SADOVEANU, M. C. 82. Era acum cu adevărat șeful familiei. CAMIL PETRESCU, U. N. 27. Tatăl lui, mare moșier, fusese în județ șeful partidului conservator. BUJOR, S. 157. ◊ Fig. Opinia mea e că cu încetul această revistă se va face șeful ce dorim. GHICA, A. 427. ◊ Șef de cabinet v. cabinet. Șef de post = comandant al unui post de poliție, de jandarmi, de grăniceri etc. A doua zi dimineața, Costandin veni iarăși, împreună cu șeful de post, întors de la Oltenița. DUMITRIU, N. 244. Batista, inelul sau tabacherea unui șef de post. sînt talismanuri pentru santinelă, care lasă liberă trecerea bărcii fără control. BART, E. 326. Șef de echipaj = persoană care conduce echipajul unui vapor. «Echipajul la posturile de plecare» răsună vocea șefului de echipaj. BART, S. M. 14. Șef de gară (sau al gării) = funcționar care conduce serviciul într-o gară. Are chiar vremea să vadă pe șeful gării lîngă linie. SP. POPESCU, M. G. 29. Șef de catedră = profesor universitar care are direcția activității și a lucrărilor din cadrul unei discipline de studiu într-o facultate. Șef de birou = funcționar care conduce lucrările dintr-un birou (avînd un grad superior în ierarhia administrativă). Proaspăt primenit și îmbrăcat corect ca un șef de birou luni dimineața, se așeza la masa de scris. C. PETRESCU, C. V. 142. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; mai-mare, superior. Primul om pe care trebuia să-l văd... era firește judecătorul, șeful meu. GALACTION, O. I 93. Inițiații erau formați în grupuri de cîte zece, fiecare frate cunoscînd numai pe șeful său imediat. GHICA, S. A. 148. ♦ (La vocativ) Cuvînt cu care cineva se adresează, familiar, unei persoane, indiferent de gradul ierarhic al acesteia. Alergi cu mine, șefule, dacă nu vrei să legi măgarul la gard. PAS, Z. i 152. Stai, șefule, ascultă, că acuma vine tea cea mai tare! REBREANU, R. II 24. 2. (Regional, m.) Fiecare dintre stîlpii de susținere fixați la colțurile casei sau în pereți (și în care se fixează ușile și ferestrele).

REDACTOR, -OARE s.m. și f. Persoană care scrie, care compune (un act, un articol). ♦ Scriitor, publicist, specialist care redactează un ziar, o revistă etc. ♦ Redactor responsabil (sau -șef) = conducătorul, responsabilul unei redacții, care are răspunderea oficială a celor publicate. ♦ Cel care pregătește pentru publicare lucrarea unui autor. [< fr. rédacteur].

SAFE s.n. v. seif.

SAFEU s.n. v. seif.

SEIF s.n. Casă de bani. ♦ Încăpere bine asigurată folosită pentru păstrarea banilor, a hîrtiilor și a obiectelor de valoare. [Pron. seif, var. safe, safeu, sef s.n. / < engl. safe].

ȘEF, -Ă s.m. și f. Persoană care se găsește în fruntea unei instituții, a unei organizații, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].

SEIF s. n. casă de bani. ◊ încăpere bine asigurată, pentru păstrarea banilor, a hârtiilor și a obiectelor de valoare. (< engl. safe)

ȘEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituție, o organizație, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). ♦ ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învățământul superior, între asistent și conferențiar. (< fr. chef)

REDACTOR ~i m. Persoană specializată în lucrări de redactare. ◊ ~-șef conducător al unei publicații periodice sau al redacțiilor unei edituri, îngrijind lucrările care se tipăresc. /<fr. rédacteur, germ. Redaktor

SEIF ~uri n. 1) Dulap sau ladă specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente, obiecte de preț; casă. 2) Încăpere, special amenajată, în care se află asemenea dulapuri. [Monosilabic] /<engl. safe^[1]

ȘEF ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef

șef m. cel ce e în frunte, cel ce dirijează sau comandă: șeful armatei, șef de biurou, de orchestră (= fr. chef).

*șef m. (fr. chef, d. lat. caput, cap). Cap, căpitan, comandant, director, maĭ-mare: regele e șefu statuluĭ; șef de gară, de bĭuroŭ, de orchestră. – Fam. și fem. șefă (ca membră). V. ajutor.

contabil-șef s. m., pl. contabili-șefi

inspector-șef s. m., pl. inspectori-șefi

redactor s. m., pl. redactori

redactor-șef s. m., pl. redactori-șefi

redactor-șef adjunct s. m. + adj.

+safe (engl.) [pron. seĭf] adj. invar., adv. (condiții ~, a lucra ~)

seif s. n., pl. seifuri [pron. seĭfurⁱ] (desp. sei-furi)

șef s. m., pl. șefi

contabil-șef s. m. (dar contabilul său șef), pl. contabili-șefi

inspector-șef s. m., pl. inspectori-șefi

redactor-șef s. m., pl. redactori-șefi

redactor-șef adjunct s. m. + adj.

seif [pron. seĭf] s. n., pl. seifuri

șef s. m., pl. șefi

redactor-șef s. m., pl. redactori-șefi

redactor-șef adjunct s. m. + adj.

seif s. n., pl. seifuri^[1]

șef s. m., pl. șefi

SEIF s. casă de bani.^[1]

ȘEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. conducător. 4. (MUZ.) șef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.) 6. v. conducător.

SEIF s. casă de bani.

ȘEF s. 1. superior. (~ul și subalternii săi.) 2. conducător, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 3. conducător, vătaf, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 4. (MUZ.) șef de orchestră = dirijor. 5. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.) 6. conducător, (rar) diriguitor, (înv.) principal. (~ al mișcării de eliberare.)

șef (-fi), s. m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. șefie, s. f. (conducere); șefuleasă, s. f. (nevastă de șef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. șeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subșef, s. m., după fr. sous-chef.

șef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care oprește ieșirea căldurii după ce s-a stins focul.

Non est princeps supra leges sed leges supra principem (lat. „Nu-i principele (adică șeful, conducătorul) deasupra legilor, ci legile deasupra principelui”) – Frază atribuită lui Pliniu-cel-Tînăr, a fost expropriată de expresia echivalentă mai concisă: „Caesar non supra grammaticos” (vezi). LIT.

bucătar-șef s. m. sg. (tox.) șeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor.

caraliu-șef s. m. sg. ministru de interne.

ceasu’, șefu! expr. (adol.) (la fotbal) ai atins mingea cu mâna!; ai făcut henț!

safé! interj. s-a făcut!, e-n regulă!

ȘEF DE BANDĂ caid, capelmaistru, carete, călifar, faraon, jupânar, mahăr, naș, pașă, regizor, shogun, staroste.

șefu’ s. m. (la vocativ) termen cu care cineva se adresează unei persoane socotite egală sau inferioară.