2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SECȚIUNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.2

secțiune2 sf [At: DEX / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr section, lat sectio, -onis] 1 Tăietură (transversală) făcută într-un corp Si: secționare (2). 2 (Pex; ccr) Loc unde s-a făcut o secțiune (1). 3 (Pex; ccr) Parte rezultată în urma unei secțiuni (1). 4 Porțiune din suprafața, lungimea etc. unui ansamblu (bine determinat). 5 (Spc) Formare a unei figuri geometrice prin intersectarea altor două figuri geometrice. 6 (Spc) Figură geometrică rezultată dintr-o secțiune (5). 7 (Pex) Tăiere (imaginară) cu un plan transversal Si: secționare (3). 8 (Med) Tăiere (de obicei transversală) a unui organ, a unui nerv etc. Si: secționare. 9 Suprafață rezultată din intersecția (imaginară) a unui corp solid cu o suprafață curbă sau plană. 10 Aria suprafeței unei secțiuni (9). 11 (Teh) Schiță reprezentând suprafața intersecției unei piese, a unui sistem tehnic etc. cu un anumit plan (orizontal sau vertical). 12 (Mat) Intersecție a două mulțimi. 13 Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, științifice, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: parte, (pex) capitol.

SECȚIUNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură, despărțire; (concr.) porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). ♦ Aria unei secțiuni (2). 3. (Tehn.) Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesă. 4. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.

SECȚIUNE, secțiuni, s. f. 1. Faptul de a secționa; tăietură. Deschiderea cavităților mari... s-a făcut cu instrumente încălzite, după secțiunea prealabilă a pielii. BABEȘ, O. A. I 268. 2. Suprafața comună unui corp geometric și unui plan care-l întretaie. ♦ Schiță reprezentînd suprafața determinată de întretăierea unui plan vertical sau orizontal cu un sistem tehnic (piesă, mașină, construcție etc.) sau cu un sistem natural (strat geologic etc.). O carieră de alabastru pe care o descriem cu toate amănuntele ei, dîndu-i și secțiunea geologică. I. IONESCU, D. 52. ♦ Aria figurii obținute prin secționarea unui corp cu o suprafață.

SECȚIUNE s.f. 1. Faptul de a secționa; tăietură (transversală) făcută într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a făcut această tăietură. ♦ Curbă obținută prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ♦ Suprafață care apare la întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc la suprafața obținută dacă s-ar tăia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. 4. V. secție. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a tăia].

SECȚIUNE s. f. 1. faptul de a secționa; tăietură într-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curbă prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ◊ suprafață din întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma și dimensiunile unei secțiuni (1) printr-o construcție sau element de construcție, printr-o piesă, un corp etc. 3. (mat.) intersecție a două mulțimi. 4. (lingv.) locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă (2). (< fr. section, lat. sectio)

SECȚIUNE ~i f. 1) Tăietură făcută într-un corp și locul unde s-a făcut această tăietură. 2) Porțiune căpătată în urma împărțirii unui spațiu. 3) Suprafață formată prin întretăierea unui corp cu un plan. ~ longitudinală. ~ transversală. ~ plană. [G.-D. secțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. section, lat. sectio, ~onis

secțiune f. 1. diviziunea sau subdiviziunea unei cărți, opere, clasificări, a unui pluton de soldați, consiliu, etc.; 2. tăietură și locul unde se taie; 3. Geom. partea spațiului unde linii, planuri ori suprafețe curbe, se taie reciproc.

*secțiúne f. (lat. séctio, -ónis, d. secare, sectum, a tăĭa; fr. section. V. di-, re- și vivi-secțiune și secĭ). Despărțire, diviziune (într’o carte, într’o clasificare, într’un oraș, într’un muzeu ș.a.). Tăeĭtură și locu unde s’a tăĭat, profil longitudinal orĭ transversal (reprodus pin desemn orĭ văzut în realitate). Arm. Jumătate de baterie (2 tunurĭ azĭ) saŭ de ploton de infanterie. Geom. Locu de întîlnire a unor liniĭ saŭ suprafețe. Secțiune plană, secțiunea (tăĭerea) uneĭ suprafețe pintr’un plan. Secțiune mică, linie curbă pe care o face tăĭerea unuĭ con pintr’un plan. – Și sécție (rus. sékciĭa), 1. despărțire de oraș, cvartal, coloare; 2. secțiune (post) de politie al uneĭ despărțirĭ de oraș (Munt.): gardistu a dus un hoț la secție. (În Mold. comisie).

SECȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

secție sf [At: REG. ORG. 97/25 / V: ~iune, (îrg) ~csie / Pl: ~ii / E: fr section, lat sectio, -onis, rs секция] 1 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Subunitate ori subdiviziune organizatorică stabilită pe ramuri de activitate, pe specialități, pe operații etc. în întreprinderi, instituții, societăți etc. 2 (Pex) Personalul care alcătuiește o secție (1). 3 Local, atelier, încăpere etc. în care își desfășoară activitatea o sceție (1). 4 (Îs) ~ de vot (sau de votare) Fiecare dintre subdiviziunile în care se împarte o circumscripție electorală, în raport cu numărul alegătorilor. 5 (Îas) Local în care votează alegătorii dintr-o secție (4). 6 (Spc; adesea urmat de determinările „de poliție”, înv, „de miliție”) Fiecare dintre subunitățile unei unități de poliție dintr-un oraș, însărcinate cu menținerea ordinii publice dintr-o anumită zonă a orașului respectiv. 7 (Pex; adesea urmat de determinările „de poliție”, înv, „de miliție”) Zonă a orașului aflată sub supravegherea unei secții (6). 8 (Pex; adesea urmat de determinările „de poliție”, înv, „de miliție”) Sediu, local al secției (6). 9 (Mil) Subdiviziune a unui pluton, a unei companii, a unei baterii etc. 10 (Spc) Compartiment într-un magazin, într-o sală de expoziție, într-un muzeu etc. care are o anumită destinație. 11 (Mai ales îf secțiune) Divizare în mai multe secțiuni (14).

SECȚIE, secții, s. f. 1. Subunitate organizatorică stabilită pe ramuri de activitate, pe specialități, pe operații etc. în întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; local în care își are sediul această subdiviziune. – Din rus. sekțiia, fr. section.

SECȚIE, secții, s. f. 1. Unitate organizatorică stabilită pe ramuri de activitate în întreprinderi, fabrici, instituții etc.; sală, local în care își desfășoară activitatea o astfel de unitate. Secția agricolă a Sfatului popular. Secție de notariat. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc.; raion. Una dintre cele mai interesante secții ale Galeriilor Tretiakov este secția... care cuprinde arta rusă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. STANCU, U.R.S.S. 57. 2. Diviziune administrativă în cadrul unui oraș; localul unde sînt instalate birourile unei astfel de unități. V. circumscripție. Secție de miliție.Cu un alai de lume adunată de pe trei străzi... hoțul a fost dus la secție. PAS, Z. I 9. ◊ Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție (în raport cu numărul alegătorilor); localul unde se votează. În regiunea Oradea, ținîndu-se seama de numărul cetățenilor, vor funcționa... 391 secții de votare. SCÎNTEIA, 1956, nr. 3775. 3. (Neobișnuit) Fiecare dintre părțile în care se secționează un lucru. N-au să-mi împartă cadavrul meu în secții. MACEDONSKI, O. I 44.

SECȚIE s.f. 1. Subdiviziune administrativă a unui oraș. 2. Subdiviziune organizatorică și de muncă, făcută pe ramuri de activitate în întreprinderi, instituții etc. ♦ Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu, spital etc.; raion. [Gen. -iei, var. secțiune (4) [în DN] s.f. / < rus. sekțiia, cf. fr. section, lat. sectio].

SECȚIE s. f. 1. subunitate organizatorică pe ramuri de activitate în întreprinderi, instituții etc.; (p. ext.) locul acesteia. ◊ compartiment cu destinație specială într-un magazin, muzeu, spital etc.; raion. 2. diviziune administrativă în cadrul unui oraș. 3. fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală; localul unde se votează. 4. diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, științifice, muzicale; (p. ext.) capitol. (< rus. sekțiia, fr. section, lat. sectio)

SECȚIE ~i f. 1) Subdiviziune administrativ-organizatorică sau de producție în cadrul unei instituții sau întreprinderi. ~ mecanică. 2) Raion într-un magazin. ~a de încălțăminte. [G.-D. secției; Sil. -ți-e] /<fr. section, lat. sectio, ~onis

secție f. secțiunea unui oraș, comisariat. [Rus. SEKȚIIE (din nemț. Sektion)].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

secțiune (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiunii; pl. secțiuni

secțiune (tăietură, schiță, intersecție de mulțimi) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. secțiunii; pl. secțiuni

secțiune (tăietură, tehnică, matematică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. secțiunii; pl. secțiuni

secție (unitate organizatorică) (desp. -ți-e) s. f., art. secția (desp. -ți-a), g.-d. art. secției; pl. secții, art. secțiile (desp. -ți-i-)

secție (unitate organizatorică) (-ți-e) s. f., art. secția (-ți-a), g.-d. art. secției; pl. secții, art. secțiile (-ți-i-)

secție (subunitate organizatorică) s. f. (sil. -ți-e), art. secția (sil. -ți-a), g.-d. art. secției; pl. secții, art. secțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SECȚIUNE s. 1. v. secționare. 2. v. bucată. 3. v. profil. 4. diviziune, parte. (Lucrarea are trei mari ~.)

SECȚIUNE s. 1. secționare, tăiere. (~ unui tendon.) 2. bucată, crîmpei, fracțiune, fragment, frîntură, parte, porțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 3. profil. (O ~ longitudinală într-un corp.) 4. diviziune, parte. (Lucrarea are trei mari ~.)

SECȚIE s. 1. v. raion. 2. v. circumscripție. 3. v. comisariat. 4. miliție. (A dus hoțul la ~.) 5. v. poliție.

SECȚIE s. 1. raion. (~ de jucării într-un magazin.) 2. circă, circumscripție, (înv.) despărțire. (~ de miliție, electorală, sanitară.) 3. comisariat. (A anunțat furtul la ~.) 4. miliție. (A dus hoțul la ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SECȚIUNE s. f. (cf. fr. section, lat. sectio, -onis „tăietură”): locul de întâlnire a protazei cu apodoza într-o perioadă (v.).

secțiunea de aur (< lat. sectio aurea „tăietură de aur”), caz al proporțiilor (I, 4) identificat în structurile formale ale muzicii și utilizat în constituirea unor microstructuri și sisteme (II). Între negarea absolută a acțiunii sale (H. Kayser) și absolutizarea eficienței sale în muzică există grade diferite de apropiere teoretică și practică. ♦ S. este cunoscută în geometrie ca medie proporțională – împărțirea unui segment în media și extrema rație: AB/AC = AC/CB. Dacă se notează AB = a, AC = b și CB = c, proporția are ca formulă algebrică a/b = b/c. Raportul b/c dintre lungimea părții celei mai mari (AC) și a celei mai mici (CB) este numărul de aur Ф (inițiala numelui lui Fidias). Și algebric a = b + c, deci în formula inițială a poate fi înlocuit, iar noua formulă este (b+c)/b = b/c. Împărțind cu b și înlocuind b/c prin Ф, se obține relația 1 + 1/Ф = Ф, care arată că numărul de aur diferă de inversul său prin unitate. Din ultima formulă se deduce ecuația de gradul al doilea ce determină valoarea lui Ф: Ф2 – Ф -1 = 0 de unde Ф = (1+51/2)/2 = 1,6180339887..., un număr irațional pătratic, aproximat de regulă numai primele trei zecimale. Dacă se cunoaște segmentul AB = a, s. a acestuia se determină prin câtul a/1,618; dacă se dă b, c = b/1,618; dacă de dă c, b = 1,618c. ♦ Străvechiul domeniu al aplicării s. este arhitectura. Egiptenii construiau piramidele, în care aria triunghiului unei fețe era egală cu aria pătratului bazei, pornind de la proporția armonioasă a s. Grecii au învățat-o de la egipteni. Pitagoreicienii cunoșteau, conform tradiției, construirea pentagonului regulat și a pentagramei (pentagonul stelat), figuri în care relațiile s. se găsesc în mai multe ipostaze. „Misterioasele” proprietăți ale pentagramei (multiplicarea sa la infinit, rămânând egală cu ea însăși) au făcut ca aceasta să constituie semnul de recunoaștere al membrilor sectei pitagoricienilor (divulgarea acestor proprietăți, în general, a secretelor 5 era considerată un sacrilegiu). Aprofundarea legilor s. s-a datorat unor Euclid, Proclus, Diadochos, Eudox din Cnidos, Platon (care emite postulatul existenței a numai a cinci poliedre regulate și nu a unui număr nelimitat al acestora ca și în cazul poligoanelor regulate), Claudios Ptolemaios ș.a. Cunoașterea, pe filieră arabă (prin trad. în lb. lat., apoi direct din gr.), a Elementelor lui Euclid a menținut treaz interesul pentru s., și numai printre constructorii goticului ci și printre matematicieni. Dintre aceștia, Leonardo din Pisa (1180-1250) zis și Fibonacci a adus o revelatoare contribuție privind proprietățile numărului Ф, a așa-zisei „creșteri organice”, căci însuși raportul s. Ф (1+51/2)/2 reprezintă „pulsația unei creșteri optime (omotetice, prin creșteri succesive) în doi timpi, cu două dimensiuni” (Matila Ghyka), din care rezultă „șirul dublu aditiv” (Florica T. Câmpan) al lui Fibonacci: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13... Șirul lui Fibonacci are proprietatea că fecare termen al său, începând de la al treilea, este suma celor doi termeni precedenți: 2 = 1 + 1; 3 = 1+ 2; 5 = 2 + 3;...; 13 = 5 + 8... Renașterea a înregistrat extinderea principiilor și proprietăților s. la domeniile artei în genere și, cu precădere, la cel al picturii (Luca Pacioli – autorul tratatului De divina proportione, Piero della Francesca, Leonardo da Vinci – cel din urmă descifrând raporturile s., pe care a numit-o pentru prima dată sectio aurea, în proporțiile corpului uman), același moment exploziv al istoriei constituind și începuturile studierii naturii vii în legătură cu s. (Kepler), domeniu nu mai puțin propice pentru deducerea și pe cale experimentală, statistică a creșterii organice (de ex. în botanică). ♦ Dacă sunt credibile și probatoare mărturiile unora dintre autorii anteriori, pitagoreicii stabiliseră o punte de legătură între arhitectură și muzică, prin aceea că construiseră, în Grecia Mare, temple ale căror proporții erau proporțiile (I, 2) muzicale. Ev. med. și Renașterea* au urmat vechile precepte proporționale dar, cu toată aplecarea lor spre simbolica numerică și spre ezoteric, nu au lăsat dovezi sigure asupra aplicării s. în muzică (cel puțin în măsura în care au făcut-o artele plastice). Cercetarea retrospectivă asupra proporțiilor unor fugi* de Bach sau asupra sonatei* clasice lasă să se întrevadă o ordonare a arhitectonicii muzicale în corformitate cu s. Astfel, în cadrul schemei generale dacă: a = întreaga parte (I) de sonată; b = expoziția + dezvoltarea; c = repriza + coda, atunci forma (de sonată) se poate transpune (luând ca unitate o anume valoare* ritmică) în formula algebrică: a (întreaga parte)/ b(expoz.+dezv.) = b(expoz.+dezv.)/c(repr.+coda). Expresia optimă a ordonării secțiunilor față de întreg ca și a secțiunilor între ele, s. poate să nu fie în acest caz un act volițional, ci unul datorat doar instinctului artistic (o paralelă se poate stabili cu experimentul pe diferiți subiecți al lui Fechner, care a demonstrat o foarte largă proporționare instinctivă a figurilor geometrice conform s.). Indubitabil pare faptul că, în urma reafirmării interesului pentru s. în prima parte a sec. 20, Bartók avea să aplice s. și numărul lui Fibonacci în unele structuri orizontale și verticale, ca de ex. în caracteristica acord* major*-minor*. Faptul se datorește, probabil, intensei utilizări în muzica lui Bartók a pentatonicii*, formație ce, datorită „omogenității” intervalelor și a periodicității lor (secunde* mari și terțe* mici), aplicarea s. este legitimă (cf. W. Berger, pp. 12-13). Întregul sistem (II, 2) modal, mai ales în situația tratării sale prin substructuri complementare [v. mod (I, 10)], apt în a supune structura intonațională a unei ordonări prin s. Prima aplicare consecventă a principiului s., se datorește lui W. Berger (Moduri și proporții, 1963) care, luând ca etalon mărimea semitonului* temperat* (celelalte mărimi, tonul*, tonul+semitonul, sunt în fapt multiplii ai celui dintâi), verifică unele structuri „naturale”, dacă nu totalitatea lor, prin s.; suntem mai curând în prezența unei explicitări a structurilor decât în aceea a explicării lor în sensul sistematicii tradiționale, explicitate ce are însă ca rezultat: a) crearea unei constelații de moduri „sintetizate”, cum le-a numit autorul aplicabile în propria-i muzică dar și în aceea a altor compozitori (ex. A. Stroe, în Arcade, 1963), și b) o reafirmare a melodicului (melodia* fiind în general o succesiune de intervale* de tipul s.) care, concretizat aici în formule (I, 3) modale, ordonează spațiul dodecafonic*; această ordonare pe temeiul formulei, deci a unui element mai puțin abstract și nicidecum exterior actului sonor – cum fusese seria* – ține seamă, dimpotrivă, de natura și legitățile inexorabile ale muzicalului. Sin.: număr de aur; proporție divină. Echiv. fr. section d’or; germ. goldener Schnitt; engl. golden section.

Intrare: secțiune
secțiune substantiv feminin
  • silabație: sec-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secțiune
  • secțiunea
plural
  • secțiuni
  • secțiunile
genitiv-dativ singular
  • secțiuni
  • secțiunii
plural
  • secțiuni
  • secțiunilor
vocativ singular
plural
Intrare: secție
  • silabație: sec-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secție
  • secția
plural
  • secții
  • secțiile
genitiv-dativ singular
  • secții
  • secției
plural
  • secții
  • secțiilor
vocativ singular
plural
secsie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
secțiune substantiv feminin
  • silabație: sec-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secțiune
  • secțiunea
plural
  • secțiuni
  • secțiunile
genitiv-dativ singular
  • secțiuni
  • secțiunii
plural
  • secțiuni
  • secțiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

secțiune, secțiunisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a secționa. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Deschiderea cavităților mari... s-a făcut cu instrumente încălzite, după secțiunea prealabilă a pielii. BABEȘ, O. A. I 268. DLRLC
    • 1.1. concretizat Porțiune tăiată în urma secționării; loc unde s-a făcut o secționare. DEX '09 DN
  • 2. Suprafață rezultată prin intersecția unui corp solid cu o suprafață (plană sau curbă). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. Curbă obținută prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. DN
    • 2.2. Aria unei secțiuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. tehnică Schiță reprezentând suprafața determinată de intersecția unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic, cu o piesă sau cu un sistem natural (strat geologic etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O carieră de alabastru pe care o descriem cu toate amănuntele ei, dîndu-i și secțiunea geologică. I. IONESCU, D. 52. DLRLC
  • 4. matematică Intersecție a două mulțimi. DEX '09 DEX '98 DN
  • 5. lingvistică Locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă. MDN '00
etimologie:

secție, secțiisubstantiv feminin

  • 1. Subunitate organizatorică a unei întreprinderi, instituții etc.; sală, atelier, local în care își desfășoară activitatea o astfel de subunitate. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Secția agricolă a Sfatului popular. Secție de notariat. DLRLC
    • 1.1. Compartiment cu destinație specială într-un magazin, într-un muzeu etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: raion
      • format_quote Una dintre cele mai interesante secții ale Galeriilor Tretiakov este secția... care cuprinde arta rusă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. STANCU, U.R.S.S. 57. DLRLC
  • 2. Subdiviziune în cadrul administrației sau al poliției unui oraș; locul în care își are sediul această subdiviziune. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Secție de miliție. DLRLC
    • format_quote Cu un alai de lume adunată de pe trei străzi... hoțul a fost dus la secție. PAS, Z. I 9. DLRLC
    • 2.1. Secție de votare = fiecare dintre diviziunile în care se împarte o circumscripție electorală (în raport cu numărul alegătorilor); locul unde votează alegătorii dintr-o asemenea diviziune. DEX '09 DLRLC MDN '00
      • format_quote În regiunea Oradea, ținîndu-se seama de numărul cetățenilor, vor funcționa... 391 secții de votare. SCÎNTEIA, 1956, nr. 3775. DLRLC
  • 3. Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, științifice, muzicale. MDN '00
  • 4. neobișnuit Fiecare dintre părțile în care se secționează un lucru. DLRLC
    • format_quote N-au să-mi împartă cadavrul meu în secții. MACEDONSKI, O. I 44. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.