secău, ~ăie a [At: CIHAC, I, 251 / V: secâu, secâi / Pl: ~ăi, ~ăie / E: sec + -ău] (Reg) 1-3 Secățiu (2-4). 4 (D. vite; îf secâu) Slab (2). 5 (D. fructe) Care este neplăcut la gust Si: searbăd, astringent, înecăcios.

secău a. neplăcut la gust, care sgârie gâtul: pară secâe. [V. sec].

secâi, ~âie a vz secău

secâu, ~âie a vz secău

secău, -ăie, adj. (reg.) 1. (despre cereale) care are bobul sec, fără miez, cu miezul uscat nedezvoltat; (despre boabele cerealelor) care are miezul uscat, secăciu, secățiu. 2. (despre vite; în forma: secâu) slab. 3. (despre fructe) care este neplăcut la gust, searbăd, astringent; înecăcios.