2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SECĂTUIRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

SECĂTUIRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. – V. secătui.

secătuire sf [At: CIHAC, I, 252 / Pl: ~ri / E: secătui] 1-7 (Rar) Secare1 (1-3, 10-13). 8 (Fig) Rămânere fără (nici un fel de) mijloace materiale, bogății naturale etc. 9 Consumare (aproape) totală a mijloacelor materiale, a bogățiilor naturale etc. Si: sleire, stoarcere, sugere, istovire, vlăguire, zdrobire, (rar) secare1 (9). 10 (Spc) Epuizare (în cea mai mare parte sau totală) a rezervelor de substanțe minerale dintr-un zăcământ. 11 (Spc) Transformare a unui teren agricol fertil într-unul nefertil sau puțin fertil (prin exploatarea lui nerațională).

SECĂTUIRE, secătuiri, s. f. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei.

SECĂTUI, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

SECĂTUI, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

secătui vtf [At: CIHAC, I, 252 / V: (reg) săc~ / Pzi: ~esc / E: secat2 + -ui] 1 vtf (Rar; c. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A seca2 (1). 2 vrp (Rar; spc) A deseca (1). 3 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (5). 4 vt (Rar; pex; c. i. oasele, membrele corpului omenesc) A face să rămână fără mușchi. 5-6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A seca2 (6-7). 7-8 vi (Rar; d. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc. sau d. apele acestora) A seca2 (12-13). 9-10 vi (Rar; d. plante, vegetație, d. fructe sau semințe) A seca2 (17-18). 11 vtf (Fig; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic. 12 vt (C. i. mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A consuma (aproape) tot Si: a slei, a stoarce, a istovi, a vlăgui, (rar) a seca2 (8), (îrg) a scurge. 13 vtf (Spc; c. i. rezerve de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A epuiza (în cea mai mare parte sau total). 14 vi (Rar; spc; d. rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A se termina. 15 vtf (Spc; c. i. terenuri, suprafețe agricole etc.) A face sa devină neroditor, nefertil, sărac (prin exploatare nerațională) Si: a sărăci. 16 vt (Rar; pex) A seca2 (9).

SECĂTUI, secătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de avere, de putere etc.; a slei, a vlăgui, a istovi, a epuiza. (Fig.) Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită. BART, S. M. 46. ♦ A face să devină neproductiv; a sărăci. Arendașii... secătuiau pămîntul, părăgineau acareturile. SANDU-ALDEA, U. P. 146. 2. A epuiza rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcămînt sau dintr-un cîmp de mină.

A SECĂTUI ~iesc 1. tranz. 1) A face să nu mai dispună; a slei. ~ de puteri. 2) (soluri fertile) A face să se secătuiască. 2. intranz. (despre rezerve) A dispărea complet; a seca. /a seca + suf. ~ui

A SE SECĂTUI mă ~iesc intranz. 1) (despre soluri) A deveni neroditor. 2) (despre persoane) A-și slăbi organismul, alimentându-se cu hrană puțină și lipsită de calorii. /a seca + suf. ~ui

secătuì v. Mold. a seca de puteri, a slei.

secătuĭésc v. tr. (d. sec, secat, ca păcătuĭesc d. păcat). Storc de puterĭ, sleĭesc, sfîrșesc: ogor secătuit.Est. Pop. săc-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

secătuire s. f., g.-d. art. secătuirii; pl. secătuiri

secătuire s. f., g.-d. art. secătuirii; pl. secătuiri

secătuire s. f., g.-d. art. secătuirii; pl. secătuiri

secătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiesc, 3 sg. secătuiește, imperf. 1 secătuiam; conj. prez. 1 sg. să secătuiesc, 3 să secătuiască

secătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiesc, imperf. 3 sg. secătuia; conj. prez. 3 să secătuiască

secătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiesc, imperf. 3 sg. secătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. secătuiască

secătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiesc, conj. secătuiască)

secătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SECĂTUIRE s. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfîrșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (Stare de totală ~.)

SECĂTUI vb. 1. v. goli. 2. (fig.) a stoarce. (Îl ~ de bani.) 3. (înv. și reg.) a slei. (A ~ ogorul.) 4. v. extenua.

SECĂTUI vb. 1. a goli, a seca, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 2. (fig.) a stoarce. (Îl ~ de bani.) 3. (înv. și reg.) a slei. (A ~ ogorul.) 4. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)

Intrare: secătuire
secătuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secătuire
  • secătuirea
plural
  • secătuiri
  • secătuirile
genitiv-dativ singular
  • secătuiri
  • secătuirii
plural
  • secătuiri
  • secătuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: secătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • secătui
  • secătuire
  • secătuit
  • secătuitu‑
  • secătuind
  • secătuindu‑
singular plural
  • secătuiește
  • secătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • secătuiesc
(să)
  • secătuiesc
  • secătuiam
  • secătuii
  • secătuisem
a II-a (tu)
  • secătuiești
(să)
  • secătuiești
  • secătuiai
  • secătuiși
  • secătuiseși
a III-a (el, ea)
  • secătuiește
(să)
  • secătuiască
  • secătuia
  • secătui
  • secătuise
plural I (noi)
  • secătuim
(să)
  • secătuim
  • secătuiam
  • secătuirăm
  • secătuiserăm
  • secătuisem
a II-a (voi)
  • secătuiți
(să)
  • secătuiți
  • secătuiați
  • secătuirăți
  • secătuiserăți
  • secătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • secătuiesc
(să)
  • secătuiască
  • secătuiau
  • secătui
  • secătuiseră
săcătui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

secătuire, secătuirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a secătui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: extenuare
etimologie:
  • vezi secătui DEX '98 DEX '09

secătui, secătuiescverb

  • 1. tranzitiv A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote figurat Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită. BART, S. M. 46. DLRLC
    • 1.1. A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sărăci
      • format_quote Arendașii... secătuiau pămîntul, părăgineau acareturile. SANDU-ALDEA, U. P. 146. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Secat + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.