secuire sf [At: DS / V: (îrg) săc~ / Pl: ~ri / E: secui²] 1 (Sil) Tăiere și înlăturare a unui inel din scoarța arborilor pentru a împiedica circulația sevei de la coroană la rădăcină și pentru a provoca uscarea lentă, pe verticală, a arborelui Si: inelare, (reg) certire, ciungire, plesurare. 2 (Pgn) Uscare a unei plante.

săcui³ v vz secui²

săcuire sf vz secuire

secui² vt [At: DENSUȘIANU, Ț. H. 282 / V: (reg) săc~ / Pzi: ~esc / E: sec + ui] 1 (Sil; c. i. arbori sau trunchiul lor) A tăia și a înlătura un inel din scoarță pentru a împiedica circulația sevei de la coroană la rădăcină și pentru a provoca astfel uscarea lentă, pe verticală, a arborelui Si: a inela, (reg) a certi, a ciungi, a plesura. 2 (Pgn; c. i. plante) A face să se usuce. 3 (Reg; c. i. oameni; îf săcui) A spinteca (3). 4 (Îvr) A prăda.

SECUÍRE s. f. Secuirea arborilor = crestarea tulpinilor arborilor pe circumferință la 2-5 cm adâncime (afectând scoarța și cambiul), pentru a provoca uscarea lor lentă înainte de doborâre.

SECUIRE s. (SILV.) inelare. ( ~ arborilor.)

SECUI vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)

SECUI vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)