SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de limbă turcică asimilată de triburile maghiare pe care le-a însoțit în migrațiunea lor spre Europa și care s-a așezat alături de populația românească în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

secúi (-i), s. m. – Locuitor din SE Trans., de limbă maghiară și de origine necunoscută. – Var. săcui. Mag. székely. – Der. secuiesc, adj. (de secui); secuime, s. f. (comunitate de secui).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

SECUÍ vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink