SECTAR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan intolerant și exclusivit al unei doctrine politice, filosofice sau religioase. 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

sectar, ~ă [At: NEGULICI, E. I, 221/18 / Pl: ~i, ~e / E: fr sectaire] 1 smf Membru înflăcărat (și intolerant, exclusivist) al unei secte religioase, filozofice sau politice Si: (rar) sectarist (1). 2 smf (Spc) Membru al unei secte eterogene Si: (rar) sectarist (2). 3 smf (Pex) Adept al unei doctrine Si: (rar) sectarist (3). 4 a Care ține de sectă. 5 a Privitor la sectă. 6 a (Pex) Care se detașează de o grupare, de spiritul general. 7 a Care dovedește intoleranță, fanatism într-un anumit domeniu.

SECTAR, -Ă, sectari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Partizan înflăcărat și intolerant al unei doctrine (politice, religioase etc.). 2. Adj. De sectă sau de sectar (1); intolerant față de cei cu alte convingeri; exclusivist. – Din fr. sectaire.

SECTAR², -Ă, sectari, -e, adj. De sectă, de sectar¹; intolerant față de cei din afara unui anumit cerc sau de cei cu alte convingeri; exclusivist. Aha, l-ați și acaparat pentru partid! rîse Baloleanu. Și tot voi ne faceți pe noi sectari! REBREANU, R. I 252. Partizan al vreunei porniri sectare. CARAGIALE, N. F. 8.

SECTAR¹, sectari, s. m. Partizan înflăcărat și intolerant al unei doctrine (religioase, filozofice sau politice). V. sectant. [Doctorul] acum se potolise, deși rămăsese același om de principii rigide, sectar pătimaș. Ideile lui sociale nu intrau în cadrul nici unui partid politic. BART, E. 120. Între cei închiși a fost și un alt soi de oameni... Aceștia sînt sectarii religioși, trimiși la muncă silnică pentru credințele lor religioase. GHEREA, ST. CR. II 227.

SECTAR, -Ă s.m. și f. Adept înflăcărat al unei doctrine. // adj. De sectă; (fig.) exclusivist, intolerant; îngust, mărginit. [Cf. fr. sectaire, rus. sektarískii].

SECTAR, -Ă I. s. m. f. adept înflăcărat al unei doctrine (religioase, filozofice, politice). II. adj. de sectă; (fig.) exclusivist, fanatic, intolerant; sectant. (< fr. sectaire)

SECTAR¹ m. și f. Adept înflăcărat și intolerant al unei doctrine (religioase, filozofice sau politice). /<fr. sectaire

SECTAR² ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de sectă; cu caracter de sectă. 2) Care nu tolerează pe cei cu alte vederi, convingeri. Spirit ~. /<fr. sectaire

sectar m. 1. membrul unei secte religioase; 2. partizan aprig al unei doctrine sau sisteme.

*sectár m. (d. sectă; fr. sectaire). Membru al uneĭ secte. Partizan înverșunat al unuĭ partid, al uneĭ religiunĭ. Adj. Spirit sectar. V. habotnic.

sectăr sn vz secter

secter sn [At: CHEST. V, 125/61 / V: ~tăr / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Șiștar¹ (1).

sectar² (deviaționist) s. m., pl. sectari

sectar¹ adj. m., pl. sectari; f. sectară, pl. sectare

sectar¹ adj. m., pl. sectari; f. sectară, pl. sectare

sectar² (adept al unei secte) s. m., pl. sectari

sectar s. m., adj. m., pl. sectari; f. sg. sectară, pl. sectare

SECTER s. v. șiștar.

secter s. v. ȘIȘTAR.