SECONDA, secondez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: secunda vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

SECUNDA vb. I v. seconda.

SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

seconda v vz secunda

secondar, ~ă a vz secundar²

secondariu, ~ie a vz secundar²

secunda vt [At: BĂLCESCU, M. V. 662 / V: ~con~ / Pzi: ~dez / E: lat secundare, fr seconder, ger sekundieren] 1 (Fșa; c. i. mai ales oameni, colectivități sau acțiuni ale lor) A fi alături de cineva în acțiunile sale Si: a ajuta, a asista. 2 (Îvr; c. i. una dintre părțile aflate în duel) A asista în calitate de martori. 3 A ocupa locul al doilea într-o ierarhie. 4 (Muz) A acompania (2).

secundar², ~ă [At: M. COSTIN, LET. I, 20/2 / V: (înv) ~iu, ~condar, ~condariu / Pl: ~i, ~e / E: lat secundarius, fr secondaire] 1-2 a (Înv) Secund¹ (1-2). 3 a (Pex) Care este lipsit de importanță Si: satelit (1), colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, periferic, lateral. 4-5 sm, a (Șîs Medic ~, doctor ~) (Grad în ierarhia medicală) care urmează imediat după medicul stagiar și care precedă medicul specialist și medicul primar. 6 sm (Pex) Medic secundar (5). 7 sm (Îlav) În ~ În al doilea rând. 8 a (Spc; d. propoziții sau d. părți de propoziție) Care depinde, din punct de vedere gramatical, de o altă parte de propoziție (principală) Si: subordonat. 9 sf Propoziție subordonată. 10 a (Muz; d. voci) Care, în compoziție, servește la completarea armoniilor, sprijinind vocea principală care poartă melodia. 11 a (Muz; îs) Ton ~ Ton armonic superior și de combinație. 12 a Care se produce după un alt eveniment, în a doua fază, fiind legat (sau chiar determinat) de faza anterioară (de obicei inițială). 13 a (Îs) Învățământ ~ (sau, înv, învățătură ~ă) Treaptă a învățământului public care continuă învățământul primar Si: învățământ mediu. 14 a (Iuz; îs) Școală ~ă (sau curs ~) Școală de învățământ secundar (12) Si: gimnaziu, liceu, școală medie. 15 a (Iuz; îs) Curs ~ Ciclu de cursuri care se predau în învățământul secundar (12). 16 a (Iuz; îs) Studii (sau, îvr, învățături) ~e Studii făcute într-o școală secundară (13). 17-18 sf, a (Iuz; șîs Clasă ~ă) (Studii) care au fost făcute într-un an de învățământ secundar (12). 19 a (Iuz; îs) Profesor (de cursul) ~ Profesor care predă în învățământul secundar (12). 20 a (Îs) Raze ~e Raze X care sunt emise de un corp bombardat cu raze X primare. 21 a (Glg; d. straturi, terenuri etc.) Care aparține celei de-a doua eră geologică Si: mezozoic. 22 a (Glg; d. straturi, terenuri etc.) Care se referă la cea de-a doua eră geologică Si: mezozoic. 23-24 sn, a (Șîs Eră ~ă) A doua eră geologică, caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământești și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși Si: mezozoic. 25 s Grupă de straturi geologice din secundar² (22) Si: mezozoic. 26 a (Îs) Fenomen ~ Fenomen patologic puțin important care apare în cursul unei boli ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii.

secundariu, ~ie a vz secundar²

SECUNDA, secundez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: seconda vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, mamifere și pești osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.

SECUNDA, secundez, vb. I. 1. Tranz. A urma, a sprijini, a fi alături de cineva în acțiunile lui. Tineretul care l-a secundat nu era însă îndestulător de pregătit. SADOVEANU, E. 50. Capul statului n-ar avea să se teamă că nu va găsi cine să-l secundeze, de cîte ori va cere de la poporul său să-i dea sprijin pentru realizarea unei mari idei civilizatoare. ODOBESCU, S. III 338. ♦ (Franțuzism) A ajuta, a favoriza. Semănăturile... fiind secundate de un timp bun, au crescut. I. IONESCU, D. 298. 2. Intranz. (Muz.) A acompania. (Atestat în forma seconda) Are... la vioară numai trei coarde, dar secondează cu aceeași patimă. REBREANU, I. 12. Seconda atît de fals, că lui însuși îi era rușine. id. ib. 34. – Variantă: seconda vb. I.

SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă al doilea loc într-o succesiune. ◊ Era secundară = era mezozoică, v. mezozoic. (Învechit) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar; școală medie. Deși Apostol era silitor, tatăl hotărî să-l trimită, pentru cursurile secundare, la liceul din Năsăud. REBREANU, P. S. 35. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază și caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. (În opoziție cu principal) Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței. V. accesoriu. Problemă de ordin secundar. ▭ Pînă acum Ion-vodă juca un rol secundar în analele romîne și forma o lipsă în istoria universală. HASDEU, I. V. 213. ◊ Medic secundar = medic care ocupă locul al doilea, după medicul primar, într-un spital. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. (Fiz.) Raze secundare = raze X care însoțesc razele primare.

SECONDA vb. I. v. secunda.

SECONDAR, -Ă adj. v. secundar.

SECUNDA vb. I. tr. 1. A ajuta, a sprijini, a însoți pe cineva în acțiunile sale etc. 2. (Muz.) A acompania. [Var. seconda vb. I. / < fr. seconder, cf. lat. secundare].

SECUNDAR, -Ă adj. 1. Care nu vine decît în al doilea rînd, de importanță mai mică; accesoriu. ◊ Medic secundar (și s.m.) = medic care, în urma unui concurs este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen secundar = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. 2. Care urmează după primul; al doilea. ◊ (Geol.; și s.n.) Era secundară = mezozoic; propoziție secundară = propoziție subordonată, dependentă. // s.n. Ac al ceasornicului care indică secundele. [Var. secondar, -ă adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].

SECUNDA vb. tr. 1. a ajuta, a sprijini, a însoți pe cineva în acțiunile sale etc. 2. (muz.) a acompania. (< fr. seconder, lat. secundare)

SECUNDAR², -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

A SECUNDA ~ez tranz. 1) (persoane) A ajuta (la înfăptuirea unor acțiuni), aflându-se alături. 2) A însoți cu o melodie; a acompania. /<lat. secundare, fr. seconder

SECUNDAR² ~ă (~i, ~e) 1) Care ocupă un loc secund; situat pe al doilea loc; colateral. 2) Care este mai puțin important; de importanță mai mică; marginal. Rol ~. Produs ~. ◊ (Propoziție) ~ă propoziție dependentă de altă propoziție. /<lat. secundarius, fr. secondaire

secundà v. a ajuta, a favoriza, a servi pe cineva.

secundar a. 1. care vine în al doilea rând, accesoriu; 2. se zice de învățământul intermediar între cel primar și cel superior; 3. instituțiunile unde se capătă acest învățământ: școalele secundare se mai numesc gimnazii, licee, seminarii, externate.

*secundár, -ă adj. (lat. secundarius, fr. secondaire). Accesoriŭ, maĭ puțin important, de al doilea rînd: importanță secundară. Învățămintu secundar, școala secundară, care e între școala primară și universitate (liceu saŭ gimnaziu, seminariu, școala comercială, profesională ș.a.). Profesor secundar, profesor de școală secundară. Med. Care se arată după altele, vorbind de semnele boalelor. Geol. Era secundară, era caracterizată pin mulțimea reptilelor și a amoniților și pin aparițiunea păsărilor și mamiferelor.

*secundéz v. tr. (lat secundare, fr. seconder). Urmez ca ajutor: avocat secundat de secretaru luĭ. Ajut, favorizez: norocu a secundat geniu luĭ Columb.

seconda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. secondez, 3 secondează; conj. prez. 1 sg. să secondez, 3 să secondeze

secundar¹ adj. m., pl. secundari; f. secundară, pl. secundare

!seconda (a ~) vb., ind. prez. 3 secondează

secundar¹ adj. m., pl. secundari; f. secundară, pl. secundare

secunda vb., ind. prez. 1 sg. secundez, 3 sg. și pl. secundează

secundar adj. m., pl. secundari; f. sg. secundară, pl. secundare

secundar

secundez.

GRUPĂ SECUNDARĂ s. v. subgrupă.

SECUNDA vb. 1. v. asista. 2. v. acompania.

SECUNDAR adj. 1. v. mezozoic. 2. v. liceal. 3. v. auxiliar. 4. v. subordonat. 5. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.) 6. mic, minor, redus. (Problemă de importanță ~.) 7. v. neesențial. 8. episodic, neesențial. (Un rol ~ într-o piesă.)

SECUNDAR adj. v. secund.

SECUNDA vb. 1. a ajuta, a asista. (Îl ~ la operație.) 2. (MUZ.) a acompania. (Îl ~ la pian.)

SECUNDAR adj. 1. (GEOL.) mezozoic. (Era ~.) 2. liceal. (Învățămînt ~.) 3. accesoriu, anex, auxiliar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.) 4. (GRAM.) dependent, subordonat. (Propoziție ~.) 5. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.) 6. mic, redus. (Problemă de importanță ~.) 7. accidental, neesențial. (Un aspect ~.) 8. episodic, neesențial. (Un rol ~ într-o piesă.)

secundar adj. v. SECUND.

Secundar ≠ central, esențial, primar, principal

seconda prattica v. musica mensurata; monodie.

SECUNDAR, -Ă adj. (cf. fr. secondaire, lat. secundaris): în sintagmele funcție secundară, parte de propoziție secundară, propoziție secundară, sens secundar și vocabular secundar (v.).

SECUNDÁR², -Ă, (< fr.) adj. 1. Care ocupă locul al doilea într-o succesiune, într-o ierarhie. ◊ (GEOL.) Eră s. = Mezozoic. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței; accesoriu (1). ◊ Propoziție s. (și subst. f.) ◊ Propoziție subordonată dependentă, în cadrul unei fraze, de propoziția principală din punctul de vedere al sensului. Medic s. = medic admis să se specializeze într-o clinică, după ce a susținut un concurs. Vegetație s. (asociație vegetală s.) = vegetație care apare (după îndepărtarea prin acțiunea omului a vegetației inițiale) ca urmare a dinamicii proprii a covorului vegetal (fără a fi semănată sau plantată de om), reflectând în compoziția ei floristică influența condițiilor locale de mediu. Se menține ca atare ca urmare a utilizării antropice moderate; dacă utilizarea antropică încetează, tinde să evolueze spre tipul de vegetație inițial, dacă presiunea antropică este prea mare se degradează. Asociațiile de pajiști folosite ca pășuni și fânețe în România au în cele mai multe cazuri caracter secundar, fiind formate în urma defrișării pădurii sau a rariștilor și tufărișurilor subalpine. Sin. vegetație seminaturală.