secărică sf [At: DLR ms / Pl: ~ici / E: secară + -ică] 1-8 Secărea (1-8).

SECĂRICĂ s. f. 1. (Bot.) Chimen, secărea. (Cu pronunțare regională) Săcărica, de la care se mănîncă frunzele, iar semințele se pun în rachiu. ȘEZ. VIII 39. 2. Rachiu preparat cu anason.

SECĂRICĂ² f. (diminutiv de la secară) Rachiu fabricat din secară. /secară + suf. ~ică

SECĂRICĂ¹ ~ele f. (diminutiv de la secară) Plantă erbacee cultivată pentru semințele aromatice, folosite în medicină și drept condiment; chimen; chimion. /secară + suf. ~ică

secărícă f., pl. ricĭ sau rele (dim. d. secară). Secărea. Est. Rachiŭ de secară (Pop. săc-).

săcărea sf vz secărea

săcărică^[1] sf vz secărea

secărea sf [At: CIHAC, I. 252 / V: (reg) săc~ / Pl: ~ele / E: secară + -ea] (Bot) 1 (Pop) Chimen (Carum carvi). 2 (Pop; șîs ~ de grădină) Molură (Foeniculum vulgare). 3 (Înv; șîs ~ de grădină) Anason (Pimpinella anisum). 4 Plantă din familia gramineelor, înaltă până la 90 cm, cu frunze înguste, lineare, aspre la pipăit și cu spiculețe uniflore Si: (reg) gnopă, iarba-ovăzului, iarba-vântului, obsigă, odaie², secărică (4) (Bromus samosus). 5 Plantă din familia gramineelor, cu frunze lineare sau linear-lanceolate, cu florile așezate în spiculețe, golașe sau păroase, care crește prin semănături Si: obsigă, (reg) secară-sălbatică, crapă, iarba-ovăzului, iarba-vântului, negară, odaie², secărică (5), tolbă, zizanie (Bromus secalinus). 6 (Reg) Secară (1) (Secale cereale). 7 (Înv; lpl; îf săcărele) Săbiuță (3) (Gladiolus imbricatus). 8 (Îf secărică) Băutură alcoolică preparată, de obicei, din secară (aromată cu secărea) Si: secărică (8).

SECĂREA s. f. (Bot.) Chimen, secărică. (Cu pronunțare regională) Fierbe holercă cu zahăr și cu săcărea pisată mărunțel. MARIAN, NA. 54. Săcăreaua sau săcărica... e bună de pus în rachiu. ȘEZ. XV 117.

secărea f. Bot. obsigă. [V. secară].

săcărícă V. secărică.

secăreá f., pl. ele (dim. d. secară). Ovsigă. Chimenn (carum carvi).

secărică (băutură) s. f., g.-d. art. secăricii

secărică (băutură) s. f., g.-d. art. secăricii

secărică (băutură) s. f., g.-d. art. secăricii

secărică (plantă) s. f., g.-d. art. secăricii/secărelei; pl. secărele

secărea (plantă) s. f., art. secăreaua, g.-d. art. secărelei; pl. secărele

!secărea (plantă) s. f., g.-d. art. secărelei; pl. secărele, art. secărelele

secărea s. f., pl. secărele

SECĂRICĂ s. v. chimen, chimion.

secărică s. v. CHIMEN. CHIMION.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.

SECĂREA s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.

secărea s. v. CHIMEN. CHIMION. MOLURĂ. OBSIGĂ. SECARĂ.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vîntului.

secăréa, s.f. v. săcărea.

săcărea, (secarea), s.f. – (reg.) Băutură preparată din secară; secărică: „Horincuță, săcăre, / Zâs-am, zău, că nu te-oi be” (Bilțiu, 2006: 99). – Din secară (< lat. secale) + suf. -ea (MDA).