scălămbăiere sf vz scălâmbăiere

SCĂLĂMBĂIERE s. f. v. scălîmbăiere.

SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălămbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălămbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.

scălămbăia v vz scălâmbăia

scălâmba v vz scălâmbăia

scălâmbare sf vz scălâmbăiere

scălâmbăi v vz scălâmbăia

scălâmbăia [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ia / V: ~ăi, ~ba, ~lăm~, ~limba, ~limbăi / Pzi: scălâmbăi, ~iez / E: scălâmb] 1-2 vrt (Pfm; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) strâmba (3-4). 3 vr (D. oameni, d. fața sau părți ale corpului lor) A face grimase (1). 4 vr (D. oameni) A face nazuri, mofturi.

scălâmbăiere sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ie~ / V: ~lăm~, ~bare, scălimbare, ~imbăire / Pl: ~ri / E: scălâmbăia] 1 (Pfm) Strâmbare, deformare a unei ființe sau a unor părți ale ale corpului ei Si: (pfm) scălâmbăială (1), scălâmbăitură (1). 2 Grimasă (1). 3 Comportament năzuros, mofturos Si: scălâmbăială (3), scălâmbăitură (3).

scălimba v vz scălâmbăia

scălimbare sf vz scălâmbăiere

scălimbăi v vz scălâmbăia

scălimbăire sf vz scălâmbăiere

SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăia, scălâmba, vb. I.] – Din scălâmb.

SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei: scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălămbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.

SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălîmbăia.

SCĂLÎMBĂIA, scălîmbăiez, vb. I. Refl. (Și în forma scălămbăia) A se schimonosi, a se strîmba, a se poci. Ori de cîte ori ne aflam numai noi doi, se scălămbăia la mine, mă suduia. STANCU, D. 25. Înaintea noastră... scălămbăindu-se și schimonosindu-se țopăia de-a-ndăratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. M. I. CARAGIALE, C. 156. – Variantă: scălămbăia vb. I.

SCĂLÎMBĂIERE, scălîmbăieri, s. f. (Și în forma scălămbăiere) Faptul de a se scălîmbăia; scălîmbăială. Ce bestii, zise Dan, arătînd cu dezgust spre ceata care se depărta cu zbierete și scălîmbăieri de sălbateci. VLAHUȚĂ, O. A. III 47. – Variantă: scălămbăiere s. f.

A SE SCĂLÂMBĂIA pers. 3 se ~iază intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințarea îndelungată sau neglijentă); a se șonți; a se scâlcia; a se scrombi. /Din scălâmb

A SCĂLÂMBĂIA ~iez tranz. rar A face să se scălâmbăieze. [Sil. -bă-ia] /Din scălâmb

scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scălâmbăi, 3 se scălâmbăie; conj. prez. 1 sg. să mă scălâmbăi, 3 să se scălâmbăie; imper. 2 sg. afirm. scălâmbăie-te; ger. scălâmbăindu-mă

scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

!scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălâmbăie; conj. prez. 3 să se scălâmbăie; ger. scălâmbăindu-se

scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

scălâmbăia vb., ind. prez. 1 sg. scălâmbăiez/scălâmbăi; conj. prez. 3 sg. și pl. scălâmbăieze/scălâmbăie; ger. scălâmbăind

scălâmbăiere s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

SCĂLÂMBĂIA vb. v. afecta, deforma, desfigura, fandosi, maimuțări, poci, prosti, schimonosi, sclifosi, sluți, strâmba, urâți.

SCĂLÂMBĂIERE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, grimasă, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, sclifoseală, strâmbătură, toană.

scălîmbăia vb. v. AFECTA. DEFORMA. DESFIGURA. FANDOSI. MAIMUȚĂRI. POCI. PROSTI. SCHIMONOSI. SCLIFOSI. SLUȚI. STRÎMBA. URÎȚI.

scălîmbăiere s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. GRIMASĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCHIMONOSEALĂ. SCHIMONOSIRE. SCHIMONOSITURĂ. SCLIFOSEALĂ. STRÎMBĂTURĂ. TOANĂ.

scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi