scălâmbăiat, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-iat / V: ~lăm~, ~bat / Pl: ~ați, ~e / E: scălâmbăia] 1 (Pfm; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Care este strâmb, diform (din naștere sau prin accident) Si: (pfm) scălâmb (1). 2 (D. manifestări fizice ale ființelor; pex) Care caracterizează ființa scălâmbăiată (1) Si: (pfm) scălâmb (2). 3 (D. obiecte) Care s-a degradat (prin uzură, vechime etc.).

SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălămbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălămbăia v vz scălâmbăia

scălămbăiat, ~ă a vz scălâmbăiat

scălâmba v vz scălâmbăia

scălâmbat, ~ă a vz scălâmbăiat^[1] corectat(ă)

scălâmbăi v vz scălâmbăia

scălâmbăia [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ia / V: ~ăi, ~ba, ~lăm~, ~limba, ~limbăi / Pzi: scălâmbăi, ~iez / E: scălâmb] 1-2 vrt (Pfm; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) strâmba (3-4). 3 vr (D. oameni, d. fața sau părți ale corpului lor) A face grimase (1). 4 vr (D. oameni) A face nazuri, mofturi.

scălimba v vz scălâmbăia

scălimbăi v vz scălâmbăia

SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăia, scălâmba, vb. I.] – Din scălâmb.

SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălîmbăia.

SCĂLĂMBĂIAT, -Ă adj. v. scălîmbăiat.

SCĂLÎMBĂIA, scălîmbăiez, vb. I. Refl. (Și în forma scălămbăia) A se schimonosi, a se strîmba, a se poci. Ori de cîte ori ne aflam numai noi doi, se scălămbăia la mine, mă suduia. STANCU, D. 25. Înaintea noastră... scălămbăindu-se și schimonosindu-se țopăia de-a-ndăratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. M. I. CARAGIALE, C. 156. – Variantă: scălămbăia vb. I.

SCĂLÎMBĂIAT, -Ă, scălîmbăiați, -te, adj. (Și în forma scălămbăiat) Strîmb, sucit. Trunchiurile scălîmbăiate ale prunilor. MACEDONSKI, O. III 110. ♦ Deformat, schimonosit. Cîntece scălămbăiate. DELAVRANCEA, S. 89. – Variantă: scălămbăiat, -ă adj.

A SE SCĂLÂMBĂIA pers. 3 se ~iază intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințarea îndelungată sau neglijentă); a se șonți; a se scâlcia; a se scrombi. /Din scălâmb

A SCĂLÂMBĂIA ~iez tranz. rar A face să se scălâmbăieze. [Sil. -bă-ia] /Din scălâmb

scălâmbat a. sucit, bizar: miniaturi scălâmbate OD.

scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scălâmbăi, 3 se scălâmbăie; conj. prez. 1 sg. să mă scălâmbăi, 3 să se scălâmbăie; imper. 2 sg. afirm. scălâmbăie-te; ger. scălâmbăindu-mă

!scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălâmbăie; conj. prez. 3 să se scălâmbăie; ger. scălâmbăindu-se

scălâmbăia vb., ind. prez. 1 sg. scălâmbăiez/scălâmbăi; conj. prez. 3 sg. și pl. scălâmbăieze/scălâmbăie; ger. scălâmbăind

SCĂLÂMBĂIAT adj. v. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, urât.

SCĂLÂMBĂIA vb. v. afecta, deforma, desfigura, fandosi, maimuțări, poci, prosti, schimonosi, sclifosi, sluți, strâmba, urâți.

scălîmbăia vb. v. AFECTA. DEFORMA. DESFIGURA. FANDOSI. MAIMUȚĂRI. POCI. PROSTI. SCHIMONOSI. SCLIFOSI. SLUȚI. STRÎMBA. URÎȚI.

scălîmbăiat adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.

scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi