scăluș [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~ă / Pl: ~i sm, ~e, ~uri sn / E: s- + căluș] 1-2 sm (Ent; Ban; Olt) Cosaș (5) (Locusta viridissima și cantans). 3 sm (Ent; Ban; îc) ~-de-apă Calul(18)-dracului (Libellula). 4 sm (Ent; reg) Repede (Cicindela campestris). 5 sn (Îrg) Căluș (8) (de pus în gura omului sau a unor animale). 6 sn (Reg) Bulfeu² (la jug). 7 sn (Reg) Cui care ține polița jugului de sulul grindeiului. 8 s (Reg) Lemn, în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 9 s (Reg) Parte a morii care se poate regla pentru a măcina mai mare sau mai mărunt. 10 sn (Îvr) Căluș (10) (de vioară). 11 sn (Reg) Bucată de lemn care se pune în capătul unei funii pentru a o putea apuca mai bine. 12 s (Reg) Cârlig (la coasă). 13 sn (Reg) Laț (pentru prins păsări). 14 s (Reg) Semn la urechile oilor. 15 s (Reg) Trecătoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul. 16-17 sm (Olt) Căluș (18-20) (dans popular).

scăluș n. lopățica sau speteaza ce leagă cârceaua de tânjală. [V. căluș].

scălúș m. (d. căluș). Ban. Lăcustă (Cp. cu calu popiĭ). M. saŭ n., pl. e. Căluș (maĭ ales lemnu care ține fixe fălcelele cîrceiĭ de lemn).

căluș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 115 / 2 / V: sc~ / Pl: ~e, ~uri / E: cal + -uș] 1 Bețișor cu care se prind sau se leagă două obiecte unul de altul. 2 Parte a plugului pe care este fixat grindeiul, legat de un gânj de nuia, numit potâng. 3 (La războiul de țesut) Scripete al ițelor Si: călușel (8). 4 Obiect pe care se sprijină pușca când se ochește. 5 Șevalet. 6 Botniță cu cuie care se pune vițeilor și iezilor pentru a-i înțărca. 7 Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 8 Mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. 9 (Îe) A pune (cuiva) ~ul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 10 Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical Si: scaun, scăunaș. 11 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf cal (27), călușel (10). 12 (Reg) Buștean tăiat în scânduri din care numai o parte mică dintr-un capăt rămâne netăiată Si: (reg) boc. 13 Struțișor (buchețel) de mai multe alune Si: călușel (9). 14 (Reg; Mor) Piesă cu care se înțepenește cuiul de fier (care se vede sub veacă) care trece prin piatra inferioară în cavitatea celei superioare și cu care se ține piatra suspendată. 15 Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 16 Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau prin cel manual. 17 (Înv) Scaun al vizitiului la o caleașcă, la o trăsură etc. 18 (De obicei articulat) Dans popular cu figuri variate jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi Si: călușar (1), călușel (13). 19 (De obicei articulat) Melodie după care se execută dansul căluș (18) Si: călușar (2), călușel (14). 20 Melodie împreună cu dansul Si: călușar (3), călușel (15). 21 (Csc) Totalitate a călușarilor (4). 22 (Îe) A lua pe cineva din ~ A poci. 23 Șchioapă (măsură de lungime). 24 (Ent) Libelulă.

scălușă sf vz scăluș

călúș n., pl. urĭ și e (dim. d. cal, ĭar genu ca la cocoș-cocoașe orĭ țap-țapurĭ). Partea frîuluĭ care se pune în gura caluluĭ. Bucățică de lemn orĭ alt-ceva care se pune în gura cuĭva ca să nu poată striga orĭ mușca (V. proțap). Bucățică de lemn despicată de prins rufele pe frînghie. (Azĭ se face din doŭă bucățele care prind rufa pintr’un resort). Scaun de care se sprijină coardele vioriĭ. Cavalet. Prăjină de sprijinit pușca p. a trage maĭ precis. Rotocol orĭ sul de postav fixat pe umăru drept al uniformeĭ soldaților ca să n’alunece cureaŭa puștiĭ cînd e purtată pe umăr. S. m. (ca și bumb și nasture). Un fel de nasture lungăreț la tunicile cu găitane (ale cavaleriiĭ). – Și scăluș.

SCĂLUȘ s. v. bulfeu, căluș, căluț, cosaș, cruce, spetează, stinghie.

scăluș s. v. BULFEU. CĂLUȘ. CĂLUȚ. COSAȘ. CRUCE. SPETEAZĂ. STINGHIE.

SCĂLUȘ-DE-APĂ s. v. libelulă.

scăluș-de-apă s. v. LIBELULĂ.

scăluș (-și), s. m. – 1. Langustă (Locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scăunel de vioară. – 3. (S. n.) Căluș. De la căluș, cu s- expresiv. La fel scăloi, s. m. (persoană cabalină), apare în loc de căloi, fără să fie posibil de a-l pune în legătură cu lat. escalonia (Pușcariu, Dacor., III, 660; REW 694).

scăluș, scăluși, s.m. și scălușe, scălușuri, s.n. (reg.) 1. specie de lăcustă; cosaș, căluț. 2. gândăcel de culoarea arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; înv.) căluș (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) spetează a jugului; cui care ține polița jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn în formă de triunghi așezat între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a măcină mai mare sau mai mărunt. 7. (s.n.) căluș de vioară. 8. (s.n.) bucată de lemn pusă la capătul unei funii, pentru a putea fi apucată mai bine. 9. (s.n.) cârlig (la coasă). 10. (s.n.) laț pentru prins păsări. 11. s.n. semn la urechile oilor (făcut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecătoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; pârleaz. 13. (s.m.) jocul „călușul”.