scăldat², ~ă a [At: CADE / Pl: ~ați, ~e / E: scălda] 1 Care a fost (ori s-a) supus scăldării (1). 2 (Rar; îe) A fi ~ în lapte dulce A fi alb la față.

scăldat¹ sn [At: C. VÎRNAV, H. 95/9 / Pl: ? / E: scălda] 1 Îmbăiere a cuiva (în apă caldă) pentru a spăla, în scop curativ etc. Si: scăldare (1). 2-3 Scăldare (2, 4).

SCĂLDAT¹, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; loc (într-o apă curgătoare) unde se face baie. Toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani. CREANGĂ, A. 13. Pînă-n sară am și colindat mai tot satul; ba și pe la scăldat am tras o raită cu prietenul mieu. id. ib. 16.

SCĂLDAT², -Ă, scăldați, -te, adj. Udat, muiat; acoperit cu..., plin de... Se topea de dor... după părinții ei și după țara în care se născuse. Cînd o căutai, era cu ochii scăldați în lacrimi. ISPIRESCU, L. 126. ◊ Fig. Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr, Scăldat în foc de soare. EMINESCU, O. I 171. Inima, dulce privighitoare, Scăldată-n soare, Cîntă, iubind! ALECSANDRI, P. A. 90.

scălda [At: CORESI, EV. 246 / V: (reg) scăuda / Pzi: scald / E: ml excaldare] 1 vt (C. i. mai ales copii sau oameni morți) A îmbăia în apă caldă (sau în alt lichid) pentru a spăla. 2 vt (Pgn) A îmbăia. 3 vt (Îe) A(-și) sau a-i ~ ochii în lacrimi sau cu ochii scăldați în (ori de) lacrimi Se spune despre cineva care are ochii plini de lacrimi. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lapte (dulce sau, reg, în zahăr, în vinars) (și în miere) A oferi (cuiva) ceva din abundență, tot ce-i trebuie, ce dorește. 5 vt (Rar; îae) A fi plăcut, amabil. 6 vt (Reg; îe) L-a scăldat mă-sa în gâscă albă Se spune despre un om norocos. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A provoca un măcel sau un omor (sângeros). 8 vr (D. oameni) A se cufunda cu o parte a corpului sau cu întreg corpul într-o apă curgătoare, într-un lac etc. pentru a se răcori, a înota, a se spăla etc. 9 vr (Îe) Se scaldă în averi (sau în parale, în aur etc.) Se spune despre un om foarte bogat. 10 vr (Rar; îe) A se ~ în apele sale A fi lăsat să facă tot ce dorește. 11 vr (Rar; îe) Are unde să se scalde Are pe ce să se bizuie. 12 vr (Rar; îe) În ce ape se scaldă? Ce fel de om este? 13 vr (Îae) Ce păreri sau intenții are? 14 vr (Îae) În ce dispoziție sufletească se află? 15 vr (Îe) A se ~ în sânge A pierde mult sânge (în urma unui act de violență comis asupra cuiva sau asupra sa). 16 vr (Pex; îae) A muri de o moarte sângeroasă. 17 vr (Îae) Se spune despre un om violent care provoacă măceluri sau omoruri (sângeroase). 18 vr (D. animale, mai ales despre păsări; pan) A se tăvăli în praf, în nisip, în noroi etc. (pentru a se răcori). 19 vt A uda, a muia pe deasupra. 20 vt A acoperi cu un (strat de) lichid, cu spumă etc. 21 vt (D. ape curgătoare) A curge în jurul..., pe lângă... (udând). 22 vt (D. ape curgătoare) A străbate o zonă (udând). 23 vt (D. ape stătătoare) A atinge, a se extinde pe ... (udând). 24 vr (Rar; fig) A se reflecta. 25 vr (Reg; d. grape) A trece ușor pe suprafața unui teren cultivat. 26 vt (Pfm; îe) A o ~ (în două ape) A avea o atitudine lipsită de fermitate, șovăitoare. 27 vt (Pfm; îae) A da un răspuns evaziv, ocolind un răspuns clar.

scăuda v vz scălda

SCĂLDA, scald, vb. I. 1. Refl. A face baie, a se îmbăia. Am văzut la Siret locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. SADOVEANU, O. VII 323. (Poetic) Văd... splendide orașe și lacuri de smarald... Și zîne ce se scaldă în faptul zilei, cald. ALECSANDRI, P. III 5. ◊ Fig. Raza se scoborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. GÎRLEANU, L. 40. Un uliu se scălda-n albastrul înălțimilor. SANDU-ALDEA, U. P. 172. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva v. apă (I 2). A lăsa (pe cineva) să se scalde în apele sale v. apă (I 2). ◊ Tranz. Lă purcelul, îl scaldă... îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. ♦ Fig. A se reflecta, a se oglindi. Deodată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede, adînc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc. EMINESCU, N. 24. ♦ A se cufunda, a se tăvăli (în nisip, în praf etc.). În nisipul fierbinte se scaldă cîteva găini. REBREANU, I. 10. 2. Tranz. A uda, a muia. Să nu-l ajungă ploaia din urmă și să nu-i scalde leoarcă vestmintele. C. PETRESCU, A. R. 6. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pîrîul fără zgomot o scălda și se ducea. MACEDONSKI, O. I 74. Căci deabia cusută, cămașa țărănească Scăldată-i în sudoarea acelor ce prășesc. BELDICEANU, P. 69. ◊ Fig. (Mai ales despre lumină) Lumina răsăritului scălda fețele noastre și, subt văpaia curată a ei, cei doi uriași se înfățișară transfigurați privirilor mele. HOGAȘ, M. N. 203. Primăvara cea verzie Cu cosița-i aurie Mi-au sosit voios în țeară... Ș-au adus o lună plină Ca s-o scalde în lumină. ALECSANDRI, P. I 234. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima, a plînge. Mărioara-l asculta... Fața i se lumina, Ochii-n lacrimi își scălda. ALECSANDRI, P. I 100. (Familiar) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărîtă; a răspunde evaziv, în doi peri. De cînd ești prin locurile astea, o cam scalzi. CAMIL PETRESCU, O. II 219. Nu vă spuneam eu, zise unul dintr-înșii, că... n-o să răspundă... și c-o s-o scalde? GHICA, S. 463.

A SE SCĂLDA mă scald intranz. (despre ființe) A se cufunda în apă, în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). ~ în râu. Găinile se scaldă în praf. ◊ ~ în bani a fi foarte bogat. ~ în bine a trăi în lux. ~ în sânge a omorî din cruzime. /<lat. excaldare

A SCĂLDA scald tranz. 1) A face să se scalde. 2) A muia din toate părțile; a uda în întregime. ◊ A o scălda a ocoli un răspuns direct și hotărât. A-și ~ ochii în lacrimi a plânge. 3) A cuprinde din toate părțile. Marea scaldă țărmul. /<lat. excaldare

scăldà v. 1. a (se) îmbăia; 2. fig. a muia, a uda: față scăldată în lacrămi; 3. se zice de mări sau râuri în raport cu locurile ce străbat. [Lat. EXCALDARE].

2) scald, a -scăldá v. tr. (lat. ex-caldare, a pune în apă caldă, a încălzi; it. scaldare, a încălzi, pv. escauder, a încălzi, fr. échauder, a opări, sp. pg. escaldar, a opări. V. cald). Îmbăĭez, spăl punînd în apă caldă o fiĭnță: a scălda un copil în albie. Fig. Ud: un șiroĭ de lacrămĭ ĭi scălda fața, niște ochi scăldațĭ în lacrămĭ, o țară scăldată de mare. V. refl. Mă cufund în apă (rîu, lac, mare) ca să mă răcoresc: băĭețiĭ se scăldaŭ toată ziŭa. Fig. Îs udat de, mă ud de (vorbind de țărĭ): se scaldă’n mare de smarald (Al.). A o scălda, a da explicațiunĭ vagĭ, a nu putea răspunde precis.

scăldat s. n., pl. scăldaturi

scăldat s. n., pl. scăldaturi

scăldat s. n., pl. scăldaturi

scălda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scald, 2 sg. scalzi, 3 scaldă; conj. prez. 1 sg. să scald, 3 să scalde; imper. 2 sg. afirm. scaldă

scălda (a ~) vb., ind. prez. 3 scaldă

scălda vb., ind. prez. 1 sg. scald, 3 sg. și pl. scaldă

scald, scalzi 2, scalde 3 conj.

SCĂLDAT s. v. îmbăiere.

SCĂLDAT adj. înmuiat, muiat, plin. (Cu ochii ~ți de lacrimi.)

SCĂLDAT s. baie, îmbăiere, scăldare, (pop.) scaldă, scăldătoare, (Mold.) scăldăciune, (înv.) scăldătură. (~ copilului.)

SCĂLDAT adj. înmuiat, muiat, plin. (Cu ochii ~ de lacrimi.)

SCĂLDA vb. 1. v. îmbăia. 2. v. uda. 3. v. acoperi.

SCĂLDA vb. v. oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta.

scălda vb. v. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA.

SCĂLDA vb. 1. a (se) îmbăia, (reg.) a (se) la, (prin Mold.) a (se) băi, (Mold. și Transilv.) a (se) feredui. (A ~ copilul.) 2. a spăla, a uda. (Marea ~ țărmul.) 3. a acoperi, a umple. (O sudoare rece îi ~ trupul.)

scălda (-ald, -at), vb. – A face baie. – Mr. (a)scaldu, scladare, megl. scald(ari),istr. scǫd. Lat. excaldāre (Diez, Gramm., I, 12; Pușcariu 1537; REW 2946; Rosetti, I, 173), cf. it. scaldare, prov. escuadar, fr. échauder, sp., port. escaldar. – Der. scaldă, s. f. (baie; cadă de baie); scăldătoare, s. f. (baie; apă pregătită pentru baie; loc de scăldat); scăldătură, s. f. (acțiunea de a se scălda; apa care rămîne de la baie); scăldușcă (var. scăldușe), s. f. (Mold., baie).

a nu ști în ce ape se scaldă cineva expr. a nu cunoaște intențiile cuiva.

a o scălda expr. 1. a face o treabă de mântuială. 2. a evita un răspuns clar, a răspunde evaziv. 3. (la examene) a nu cunoaște răspunsurile suficient de bine.