12 definiții pentru scâncet

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂNCET, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

scâncet sn [At: TDRG / V: (reg) schin~ / Pl: ~e / E: scânci + -et] 1 Sunet surd (și repetat) scos de unele animale (mai ales câini), de obicei pentru a exterioriza o durere Si: scânceală (1), scâncitură (1), scâncit (1), scheunat, scheunătură Vz schelălăială (1), scheunat (1). 2 Plâns înăbușit și întretăiat (de copil) Si: scânceală (2), scâncit1 (2). 3 Sunet nearticulat, scurt, emis de om, ca exteriorizare a durerii sau (mai rar) a unui sentiment Si: geamăt (1), tânguire (1), (rar) scânceală (3), scâncit (3), (înv) scâncitură (3).

SCÂNCET, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

SCÂNCET ~e n. Sunet jalnic întretăiat emis de unele ființe. /a scânci + suf. ~et

SCÎNCET, scîncete, s. n. Plîns (înăbușit, întretăiat, întrerupt), geamăt; scînceală, scîncitură, scîncit. Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. ♦ Vaiet (de păsări, de animale). Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. id. R. DR. 49.

scîncet n., pl. e. Scîncitură (zgomotu celuĭ ce scîncește).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scâncet s. n., pl. scâncete

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCÂNCET s. 1. v. scâncit. 2. (peior.) smiorcăială, smiorcăit. (Termină cu ~ele!) 3. v. geamăt.

SCÎNCET s. 1. scîncit, (rar) scînceală, scîncitură. (~ al copilului.) 2. (peior.) smiorcăială, smiorcăit. (Termină cu ~ele!) 3. geamăt, tînguire, vaier, vaiet, (rar) scînceală, (înv.) scîncitură. (Un ~ de durere.)

Intrare: scâncet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scâncet
  • scâncetul
  • scâncetu‑
plural
  • scâncete
  • scâncetele
genitiv-dativ singular
  • scâncet
  • scâncetului
plural
  • scâncete
  • scâncetelor
vocativ singular
plural
schincet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scâncet, scâncetesubstantiv neutru

  • 1. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. DLRLC
    • format_quote În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. DLRLC
    • format_quote Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. DLRLC
    • 1.1. peiorativ Smiorcăială, smiorcăit. Sinonime
    • 1.2. Vaiet (de păsări, de animale). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. DLRLC
      • format_quote Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. C. PETRESCU, R. DR. 49. DLRLC
etimologie:
  • Scânci + sufix -et. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.