3 intrări

35 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

scul sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri și (îrg) ~e, (înv) sculi sm / E: ngr σκουλί] 1 Legătură de fire de lână, de bumbac, de mătase etc. depănate continuu în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare Si: (îrg) sucitură, (înv) mătărângă (1), (reg) căleapă. 2 (Reg) Vârtelniță folosită la depănatul sculurilor (1). 3 Unitate de măsură a lungimii firelor folosită în industria textilă.

scu sf [At: PO 4/28 / Pl: ~le / E: ns cf scul] 1 (Îvp; de obicei lpl) Obiect de mare valoare (făcut dintr-un metal prețios) (cu pietre scumpe). 2 (Spc) Bijuterie (1). 3 (Îrg; euf) Organ genital masculin (la oameni sau la animale). 4 (Reg; d. persoane în vârstă; îe) A pune ~lele în cui A avea puterile slăbite. 5 (Înv; lpl) Veșminte scumpe și obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora Si: instrument, unealtă, ustensilă, (reg) sculeață. 7 (Lpl; de obicei cu determinări) Totalitate a instrumentelor și a obiectelor care servesc cuiva pentru practicarea unei anumite îndeletniciri. 8 (Prc) Partea activă cu care acționează o sculă (6) asupra materialului sau a piesei de prelucrat. 9 (Fig) Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru a atinge un anumit scop Si: instrument. 10 (Fam) Armă (de luptă). 11 (Îvp; lpl) Obiecte (casnice). 12 (Îvp; lpl) Țesături, cusături etc. care formează zestrea unei familii. 13 (Reg; îls) ~ de văduvă Lucru vechi (și uzat).

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, bumbac, mătase etc. înfășurate în formă de colac, în vederea unor operațiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula ferăstrăului.Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

SCUL, sculuri și scule, s. n. Legătură mare de fire de lînă, de bumbac, de mătase etc. înfășurate în formă de colac. Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Unealtă; instrument. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. ♦ Fig. Persoană sau lucru de care se folosește cineva pentru a săvîrși o faptă (de obicei necinstită). Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. ♦ Partea activă cu care acționează o unealtă. Pînza de oțel constituie scula ferăstrăului. 2. (Învechit și arhaizant, mai ales la pl.) Lucru de preț, giuvaer, bijuterie. Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. ♦ Fig. Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. V. poamă. Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător...Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108.

SCUL ~uri n. Legătură de fire textile înfășurate în formă de colac. /<ngr. skouli

SCULĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

scul n. jurubiță de fire toarse: sculuri de mătase. [Gr. mod.].

sculă f. 1. unealtă: scule pentru meseriași; 2. podoabă de pietre scumpe: scule și bani; 3. fam. persoană distinsă, în bine sau în rău; o sculă de om. [Origină necunoscută (gr. mod. SKULA însemnează scul, jurubiță)].

scul n., pl. urĭ (ngr. skuli, caĭer, furcă). Sud. Legătură de 30-40 de jurubițe la rîșchitor. – În nord. caleap. În Maram. scul = jurubiță.

scúlă f., pl. e (ngr. skúla, furcă de tors). Vechĭ. Giuvaier, breloc. Azĭ. Unealtă, instrument: sculele zidaruluĭ Fig. Iron. Podoabă, tacîm, pramatie, om cu defect: ce mai sculă și bețivanu cela!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scu s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

scu s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

scu s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărângă. (~ de lână.)

SCU s. v. armă, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoabă, soi, specie, speță, tip.

SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărîngă. (~ de lînă.)

SCU s. instrument, unealtă, ustensilă, (înv. și reg.) sărsam, (reg.) sculeață, (Mold., Bucov. și Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.)

scu s. v. ARMĂ. BIJUTERIE. CATEGORIE. FEL. GEN. GIUVAER. ODOR. PODOABĂ. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scul (-luri), s. n. – Legătură de fire în formă de colac. Ngr. σϰουλί „furcă”, σϰουλίδι „scul” (Cihac, II, 697; Roesler 575; Gáldi 249).

sculă (-le), s. f.1. Bijuterie, giuvaier. – 2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. – 3. Instrument, unealtă, ustensilă. – 4. Organ sexual masculin. Origine incertă. Pare a fi ngr. σϰόλη „festiv”, cf. ngr. σϰουλαρίϰι „cercei”. Legătura cu gr. σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingătoare.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare.

a-și sui sculele în pod expr. (glum.) a rămâne impotent.

mare sculă (de/pe basculă) expr. (peior.d. oameni) grozav, teribil, formidabil.

sculă, scule s. f. 1. (intl.) unealtă sau instrument folosit de un spărgător. 2. cuțit, șiș. 3. penis. 4. aparat electronic audiovizual.

Intrare: scul
scul1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scul
  • sculul
  • sculu‑
plural
  • sculuri
  • sculurile
genitiv-dativ singular
  • scul
  • sculului
plural
  • sculuri
  • sculurilor
vocativ singular
plural
scul2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scul
  • sculul
  • sculu‑
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
  • scul
  • sculului
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
Intrare: sculă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scula
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
  • scule
  • sculei
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
Intrare: scule
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scul, sculurisubstantiv neutru

  • 1. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. DEX '09 DLRLC
    diminutive: sculișor
    • format_quote Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. DLRLC
    • format_quote Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. DLRLC
    • format_quote Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86. DLRLC
etimologie:

scu, sculesubstantiv feminin

  • 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. DLRLC
    • format_quote Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. DLRLC
    • format_quote Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. DLRLC
    • 1.1. Parte activă a unei scule, care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. figurat Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: instrument
      • format_quote Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. DLRLC
  • 2. învechit (la) plural Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. DLRLC
    • format_quote Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. DLRLC
    • format_quote Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. DLRLC
    • 2.1. figurat Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. DLRLC
      • format_quote Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător... – Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. DLRLC
      • format_quote Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. DLRLC
      • format_quote Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii