SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

sculă sf [At: PO 4/28 / Pl: ~le / E: ns cf scul] 1 (Îvp; de obicei lpl) Obiect de mare valoare (făcut dintr-un metal prețios) (cu pietre scumpe). 2 (Spc) Bijuterie (1). 3 (Îrg; euf) Organ genital masculin (la oameni sau la animale). 4 (Reg; d. persoane în vârstă; îe) A pune ~lele în cui A avea puterile slăbite. 5 (Înv; lpl) Veșminte scumpe și obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora Si: instrument, unealtă, ustensilă, (reg) sculeață. 7 (Lpl; de obicei cu determinări) Totalitate a instrumentelor și a obiectelor care servesc cuiva pentru practicarea unei anumite îndeletniciri. 8 (Prc) Partea activă cu care acționează o sculă (6) asupra materialului sau a piesei de prelucrat. 9 (Fig) Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru a atinge un anumit scop Si: instrument. 10 (Fam) Armă (de luptă). 11 (Îvp; lpl) Obiecte (casnice). 12 (Îvp; lpl) Țesături, cusături etc. care formează zestrea unei familii. 13 (Reg; îls) ~ de văduvă Lucru vechi (și uzat).

SCULĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula ferăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

SCULĂ, scule, s. f. 1. Unealtă; instrument. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. ♦ Fig. Persoană sau lucru de care se folosește cineva pentru a săvîrși o faptă (de obicei necinstită). Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. ♦ Partea activă cu care acționează o unealtă. Pînza de oțel constituie scula ferăstrăului. 2. (Învechit și arhaizant, mai ales la pl.) Lucru de preț, giuvaer, bijuterie. Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. ♦ Fig. Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. V. poamă. Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător... – Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108.

SCULĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

sculă f. 1. unealtă: scule pentru meseriași; 2. podoabă de pietre scumpe: scule și bani; 3. fam. persoană distinsă, în bine sau în rău; o sculă de om. [Origină necunoscută (gr. mod. SKULA însemnează scul, jurubiță)].

scúlă f., pl. e (ngr. skúla, furcă de tors). Vechĭ. Giuvaier, breloc. Azĭ. Unealtă, instrument: sculele zidaruluĭ Fig. Iron. Podoabă, tacîm, pramatie, om cu defect: ce mai sculă și bețivanu cela!

scola v vz scula

scula [At: PSALT. HUR. 97^r/4 / V: (înv) scola / Pzi: scol / E: ml *excubulare] 1 vr A-și schimba poziția corpului de la orizontal la vertical (trezindu-se din somn). 2-3 vtr (Pex) A (se) deștepta din somn Si: a (se) trezi, (pop) a (se) pomeni, (îrg) a (se) scormoni (17-18), a (se) stârni, (înv) a (se) scorni (1-2), (reg) a (se) suminica. 4 vr (Îe) A se ~ pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu fața la pernă ori la cearșaf) A fi prost dispus. 5 vr (Îrg) A părăsi patul după o perioadă în care a fost grav bolnav. 6-7 vtr (Îrg; pex) A (se) vindeca de o boală Si: a (se) însănătoși, a (se) înzdrăveni, a (se) ridica, (îrg) a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) tămădui (1). 8-9 vtr (Îrg; adesea urmat de determinări ca „din morți”, „din mormânt” etc.) A reveni la viață după ce a murit Si: a învia, (înv) a se deștepta, a se ridica. 10 vr A părăsi poziția orizontală (sau șezândă) și a-și îndrepta corpul (sau jumătatea lui superioară) în poziție (relativ) verticală Si: a se ridica, a se sălta. 11-12 vr A întrerupe (sau a încheia) o activitate, o acțiune etc. prin sculare (5). 13 vr (D. organele genitale masculine ale oamenilor și animalelor) A intra (și a se menține) în erecție. 14-15 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori pe moment) să obțină, să întreprindă etc. ceva. Si: a se năzări. 16 vr (Reg; d. oameni) A se ridica puțin (pe vârful degetelor de la picioare) Si: a se înălța. 17 vr (Îvr; d. păsări) A se ridica în zbor. 18 vt (Reg; c. i. animale de vânat) A face să iasă din ascunzătoare Si: a stârni. 19 vt (Fig) A scoate din starea de liniște, de calm de mai înainte, tulburând, deranjând, enervând etc. 20 vr (Îrg; fig) A-și reveni dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: a se redresa, a se reface, a se îndrepta. 21 vr A ajunge din nou la o situație prosperă. 22 vr (Înv; fig) A se ivi. 23 vr (Înv; fig) A se naște. 24 vrp (Îvr; d. impozite) A se percepe. 25-26 vt (Reg; c. i. ființe) A crește (1, 35). 27 vr (Înv) A se ridica (sau a se pregăti) să plece undeva, la cineva. 28 vr A pleca de undeva pentru a merge în altă parte. 29-30 vr A începe (sau a se hotărî să înceapă) o acțiune Si: a se ridica. 31 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată). 32 vr (Îvp; fig; udp „pe”, „spre”, „asupra” etc.) A se ridica împotriva cuiva sau a ceva. 33 vr A avea o atitudine ostilă față de cineva sau de ceva. 34 vr A porni o revoltă, o răscoală, o rebeliune Si: a se revolta (1), a se răscula (1). 35 vr (Înv) A porni la război. 36 vt (C. i. oameni, oaste) A mobiliza cu sopul de a participa la război. 37 vr (D. război) A izbucni.

SCULA, scol, vb. I. 1. Refl. A se trezi din somn, a se deștepta (și a se da jos din pat). Iată-ne făcînd planuri să ne sculăm de mînecate și s-o pornim amîndoi la drum cu săniuța noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 384. A doua zi muierea se sculă des-de-dimineață. RETEGANUL, P. I 1. [Cerbul] dormea cît un bei, pînă ce asfințea soarele. Și după aceea, sculîndu-se, o lua în porneală și nu mai da pe la izvor. CREANGĂ, P. 224. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Bine-vede zise către Greu-ca-pămîntul: Mă, scoală, că lupul fuge drept la stăpînul nostru, dar Greu-ca-pămîntul dormea dus. RETEGANUL, P. III 40. Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui. CREANGĂ, A. 52. Nevastă, nevastă... Scoală, că-i ziuă. BIBICESCU, P. P. 384. ◊ Expr. A se scula cu noaptea-n cap = a se scula dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A se scula ca huhurezii v. huhurez. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). ◊ Tranz. Fără multă socoteală, s-a urcat la camera lui Titu și l-a sculat din somn să-i ureze bun sosit și să-i ofere serviciile lui prietenești. REBREANU, R. I 24. Sub o mîndră garofiță îmi dormea d-o copiliță... Voinicelul mi-o privea... S-o deștepte nu-ndrăznea, S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. ♦ Fig. A se trezi din moarte, a reveni la viață, a învia. Deșteaptă-te, pămînt romîn... Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte? RUSSO, S. 148. ♦ A se însănătoși, a se vindeca de o boală, a părăsi patul după boală. Păi nu știi tu, mă, că de o boală zaci și te scoli, dar de dor te-aprinzi și mori. MIRONESCU, S. A. 43. Radu căzu iarăși la pat și nu se mai sculă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. ◊ Tranz. fact. Babele nici nu-l scoală după boală, nici nu-l lasă ca să moară. PANN, P. V. III 140. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre ființe) A se ridica în picioare, a se ridica de jos. Cei de pe prispă se sculară în picioare. REBREANU, I. 22. Calul se scoală scuturîndu-și capul ca de buimăceală. CARAGIALE, P. 40. Se scoală... și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și, luînd paharul, astfel le vorbește. BOLINTINEANU, O. 31. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Scoală de dinaintea mea, afurisitule și blăstămatule! și-mi spune cum de-ai putut, în orbia ta, să nu bagi în samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153. Căprioare, surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. BIBICESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula, Mîna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. ♦ Fig. A fi puternic, a avea putere. Se va prăvăli Șchiopul ca să nu se mai scoale. SADOVEANU, O. I 40. 3. Refl. A se ridica să plece (v. porni); a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Boierul atunci se scoală iute, se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă la lanuri. CREANGĂ, P. 159. ◊ (Metaforic) Cînd vintul se scoală Turbat și răscoală A mărilor val, Pescarul s-oprește, La valuri privește Și cîntă pe mal. ALECSANDRI, P. I 169. ◊ (La imperativ cu omiterea pron. refl.) Scoală și vin’ la luptă, să ne ciocîrtim cu paloșele. ALECSANDRI, T. I 396. Foaie verde busuioc, Mai sculați, boieri, la joc. V-ajungă de cînd mincați. TEODORESCU, P. P. 271. 4. Tranz. Fig. A ridica în picioare, a aduna (în vederea unei acțiuni), a pune în mișcare. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. COȘBUC, P. I 126. A sculat mai tot satul în picioare, din pricina pupăzăi din tei. CREANGĂ, A. 59. Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat Și copiii și-au aflat. ALECSANDRI, P. P. 21. 5. Refl. Fig. A porni o răscoală, o rebeliune; a se răscula. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 215. Poporul romîn se scula în numele «dreptății» și a «frăției». GHICA, S. A. 155. (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Sculați!... Dreptatea, azi, vă-nchină a ei armă! Lăsați revolta ca să dea alarmă, Din țărmii-n țărmii lumii muritoare! NECULUȚĂ, Ț. D. 31. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah, treziți-vă ca dînsa, frații mei de Romînie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieții a sosit. ALECSANDRI, P. A. 81. 6. Refl. Fig. (Învechit) A porni la război, a se ridica (cu război) împotriva cuiva. Mă rătăcisem de Ana și de Calistru și acuma îmi trebuia București, unde se sculaseră nemții și aruncau bombe. SADOVEANU, P. M. 86. Se luptau cu oricine se scula asupra țării lor și mai adeseaori ele biruiau. ISPIRESCU, U. 50. ♦ Tranz. A pune în mișcare, a mobiliza. Mihu cu alți bătrîni porniră călări spre alte sate ca să le scoale și să le facă vînt după Tudor, spre scaunul lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 122. Trece Oltul, ajunge în munții Gorjului și Mehedințului și începe a scula pandurimea. GHICA, S. 100. ◊ Refl. Porunci la toți săcuii să se scoale în arme și să-l urmeze. BĂLCESCU, O. II 280. 7. Refl. (Învechit) A se ivi, a se naște. S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți: toată lumea știe că e vorba de Musa-ben-Omer cîrnul. SADOVEANU, D. P. 183. După bătălie, mulți viteji se scoală. Care cum se scula, tot Vlad (Udrea etc.) îl chema (= nici unul nu era potrivit, bun de vreo treabă).

A SE SCULA mă scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deștepta. ~ la ora șapte. ◊ ~ din morți a învia. 2) A lua poziție verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun. ◊ ~ din pat (sau după o boală) a se însănătoși. /<lat. excubulare

A SCULA scol intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acțiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare

sculà v. 1. a deștepta din somn: mă sculă cu noaptea în cap CR.; 2. a se ridica în picioare: scoală tu să șed eu; 3. a se trezi: scoală-te; a se scula din morți, a învia. [Origină necunoscută].

scol, a sculá v. tr. (lat. *ex-col-levo, -áre, d. levare, a ridica. – Scol, scoală, să scoale. V. ĭaŭ. Cp. și cu răscol 2). Deștept. trezesc: scoală-l că-ĭ tîrziŭ. V. refl. Mă deștept, mă trezesc, mă ridic în picĭoare din pat orĭ de pe scaun: bătrîniĭ se scoală cu noapte’n cap, servitoru s’a sculat în picĭoare cînd a intrat stăpînu. Răsar, apar: un mare proroc s’a sculat. Mă răscol. V. intr. (numaĭ la imperativ). Scoală, sculațĭ!, scoală-te, sculați-vă! A se scula din morți, a învia.

sculă s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

sculă s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

sculă s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

scula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 scoală; conj. prez. 1 sg. să scol, 3 să scoale; imper. 2 sg. afirm. scoală

scula (a ~) vb., ind. prez. 3 scoală

scula vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 sg. și pl. scoală; conj. prez. 3 sg. și pl. scoale

sculă (-le), s. f. – 1. Bijuterie, giuvaier. – 2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. – 3. Instrument, unealtă, ustensilă. – 4. Organ sexual masculin. Origine incertă. Pare a fi ngr. σϰόλη „festiv”, cf. ngr. σϰουλαρίϰι „cercei”. Legătura cu gr. σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingătoare.

scula (scol, -at), vb. – 1. A ridica, a înălța, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deștepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deștepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morți, a învia. – 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu, Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii romîne, București 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s. n. (trezit); sculătoare, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculățel, adj. (sălțăreț, vioi); sculăreț, adj. (priapic); sculătură, s. f. (înv., înviere).

SCULĂ subst. 1. Scule b. 2. Sculeș (16 A IV 38; 17 A III 158; Ur XXII 387). 3. Sculotă Nan 1431 (Flor 79).

sculă, scule s. f. 1. (intl.) unealtă sau instrument folosit de un spărgător. 2. cuțit, șiș. 3. penis. 4. aparat electronic audiovizual.

a i se scula expr. 1. (vulg. – d. bărbați) a avea o erecție. 2. a manifesta subit o dorință, o poftă, o intenție ciudată sau reprobabilă.

a i se scula bâzdâcul expr. 1. a i se năzări, a-i veni un gând ciudat și neașteptat. 2. (er.) a se excita.

a i se scula o idee expr. (glum.) a-i veni o idee.

a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare.

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

a se scula cu fundul în sus expr. a fi morocănos / indispus / arțăgos (în primele ore ale dimineții).

a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori.

a-și sui sculele în pod expr. (glum.) a rămâne impotent.

mare sculă (de/pe basculă) expr. (peior. – d. oameni) grozav, teribil, formidabil.

SCULĂ s. v. instrument.

SCULĂ s. v. armă, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoabă, soi, specie, speță, tip.

sculă s. v. ARMĂ. BIJUTERIE. CATEGORIE. FEL. GEN. GIUVAER. ODOR. PODOABĂ. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP.

SCULĂ s. instrument, unealtă, ustensilă, (înv. și reg.) sărsam, (reg.) sculeață, (Mold., Bucov. și Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.)

SCULA vb. v. crește, declanșa, dezlănțui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoși, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.

SCULA vb. 1. v. trezi. 2. v. învia. 3. v. ridica. 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

SCULA vb. 1. a (se) deștepta, a (se) trezi, (pop.) a (se) pomeni, (înv. și reg.) a (se) scormoni, a (se) stîrni, (prin Mold.) a (se) suminica, (înv.) a (se) scorni. (S-a ~ devreme.) 2. a (se) însufleți, a învia, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu se mai ~.) 3. a se ridica. (S-a ~ de la masă.) 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

scula vb. v. CREȘTE. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. FORTIFICA. ISCA. IZBUCNI. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNSĂNĂTOȘI. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. LECUI. NORMALIZA. PORNI. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. RECONFORTA. REDRESA. REFACE. RESTABILI. REVOLTA. RIDICA. STÎRNI. TĂMĂDUI. TONIFICA. VINDECA.

scule s. pl. v. ODOARE.

A scula ≠ a așeza

A (se) scula ≠ a (se) așeza, a (se) culca