scrântit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~rin~, (reg) sclin~, sclân~ / Pl: ~iți, ~e / E: scrânti] 1 (D. oase sau d. extremități mobile ale oaselor) Deplasat din articulația din care face parte. 2 (D. membrele corpului) Care are deplasat un os, o articulație etc. din poziția normală Si: luxat, dezarticulat, dislocat, răsucit, sucit², (reg) proclintit. 3 (Mai ales d. oameni) Care are un os, un membru etc. scrântit (1-2). 4 (Fig; d. oameni sau d. mintea, gândurile lor) Care și-a pierdut judecata normală Si: alienat, dezechilibrat, dement, (pop) smintit, smucit, țicnit, (îrg) nerod, (reg) sașiu.

crinti v vz scrânti

scânti v vz scrânti

sclânti v vz scrânti

sclântit, ~ă a vz scrântit

sclinti v vz scrânti

sclintit, ~ă a vz scrântit

scrăti^[1] v vz scrânti corectat(ă)

scrânti [At: PO 112/24 / V: (îvp) scrinti, (reg) ~răti, sclin~, sclân~, scân~, slân~ / Pzi: ~tesc / E: slv съкрѫнѫти] 1 vr (Med; d. oase sau d. extremitățile mobile ale oaselor) A se deplasa din poziția normală față de articulația din care face parte Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 2 vr (D. membre ale corpului) A suferi o deplasare a unui os, a unei articulații etc. din poziția normală Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 3 vt (Med; mai ales d. oameni, c. i. oase ori extremități mobile ale acestora sau membre ale corpului) A scoate din articulație, din poziția normală Si: a luxa, a departicula, a disloca, a răsuci, a suci, (reg) a proclinti. 4 vt (Îe) A o ~ A comite o eroare Si: a greși. 5 vt (Îae) A face o gafă, o prostie. 6 vt (Reg) A deplasa (1). 7 vr (Îvr; fig) A se abate de la convingerile sau hotărârile sale Si: a se clinti, a șovăi. 8 vr (Fig; d. oameni; adesea cu determinări ca „la minte”, „la cap” etc.) A-și pierde judecata Si: a înnebuni, a se sminti, a se țicni.

scrinti v vz scrânti

scrintit, ~ă a vz scrântit

slânti v vz scrânti

SCLINTI vb. IV v. scrînti.

SCLINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.

SCRINTI vb. IV v. scrînti.

SCRINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.

SCRÎNTI, scrîntesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oase, încheieturi, membre) A scoate din articulație, din poziția normală, a deplasa, a disloca; a luxa. Și-a scrîntit... vrun picior, dîndu-se de-a tumba pe vro căpiță de fîn. HOGAȘ, M. N. 28. Valeu!... că mi-am scrîntit piciorul. ALECSANDRI, T. I 113. Mîna pe baltac punea, Drept către zapciu pornea... Mîn-a dreaptă Că-i frîngea Și p-a stîngă I-o scrîntea. TEODORESCU, P. P. 603. ◊ Expr. A o scrînti = a face o prostie, o boroboață, a greși. Dascălul văzu că a cam scrîntit-o, și o întoarse pe foaia ailaltă. ISPIRESCU, L. 273. ♦ Fig. A deforma, a strica, a poci. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoe, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Refl. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) A-și pierde dreapta judecată, a se zăpăci, a deveni dezechilibrat. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. III 90. – Variante: scrinti (EMINESCU, N. 70), sclinti (SADOVEANU, B. 41, ALECSANDRI, P. P. 17) vb. IV.

SCRÎNTIT, -Ă, scrîntiți, -te, adj. 1. (Despre oase, încheieturi, membre) Scos, deplasat din articulație; luxat. Mînă scrîntită. ♦ Fig. Deformat, alterat. Porni axionul, de unde lăsase cu vocea zgîriată și cam scrîntită de ciudă. STĂNOIU, C. I 196. 2. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) Dezechilibrat, tulburat, nebun. Îmi declară pe față, cu mînie, că sînt scrîntit. VORNIC, P. 13. Ca toate mahalalele, își avea și a voastră făpturile ei, cu trupuri mutilate și cu mintea scrîntită. PAS, Z. I 54. – Variante: scrintit, -ă (la TDRG), sclintit,-ă (SBIERA, P. 318) adj.

A SE SCRÂNTI mă ~esc intranz. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se aliena; a se sminti; a înnebuni. /<sl. sukrononti

A SCRÂNTI ~esc tranz. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a luxa; a dezarticula; a se disloca. ◊ A o ~ a face o prostie; a greși. /<sl. sukrononti

sclintì v. a scrinti: mâna dreaptă să-ți sclintească POP. [V. clintì].

scrântì v. V. scrintì.

scrintì v. 1. a face un os să iasă din locul său natural; 2. fig. a greși în vorbă sau în faptă: ai scrintit’o. [Și scrânti = slav. SŬKRĒNÕTI, a îndoi, a suci].

sclintésc V. scrîntesc.

scrintésc V. scrîntesc.

scrîntésc (Trans.) scrintésc și (Bas.) crîntésc v. tr. (vsl. krentati, a întoarce, a suci, sŭkrennonti sen, a se răsuci, d. krontŭ, tors, sucit; srb. [s]kretati, rus. krutitĭ, skrutitĭ, pol. skrecić, a suci, skret, sucitură. V. creț, crint, crutcă, scrîncĭov, scruntar). Fac un os să ĭasă din locu lui natural, luxez: am căzut și mi-am scrîntit mîna. Fig. A o scrînti, a face o greșală, o gafă: am scrîntit-o! – În Mold. nord, Olt. Ban. sclintesc (după clintesc). Forma crî- la Orhei (Șez. 30, 204). V. buclarisesc.

scrânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântesc, 3 sg. scrântește, imperf. 1 scrânteam; conj. prez. 1 sg. să scrântesc, 3 să scrântească

scrânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântesc, imperf. 3 sg. scrântea; conj. prez. 3 să scrântească

scrânti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântesc, imperf. 3 sg. scrântea; conj. prez. 3 sg. și pl. scrântească

scrînti

scrintesc, -team 1 imp.

SCRÂNTIT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

SCRÂNTI vb. v. luxa.

SCRÂNTI vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

SCRINTIT adj. v. luxat.

scrînti vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

SCRÎNTI vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)

SCRÎNTIT adj. (MED.) deplasat, dezarticulat, dislocat, luxat, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)

scrîntit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

scrinti (-tesc, -it), vb. – 1. A răsuci, a disloca, a luxa, a se dezarticula. – 2. (Refl.) A țicni, a-și ieși din minți, a înnebini. – 3. (Cu pron. o) A greși, a face o gafă. – Var. scrînti, Banat sclinti. Sl. iskretąti „a rupe”, cf. sb., slov. (s)kretati, pol. skręcić. Mai puțin probabilă der. din sl. sŭkrenati sę „a devia” (Cihac, II, 41), (sŭ)krątiti (Tiktin; Candrea) sau sŭkrętati (Procopovici, Dacor., X, 70). Uz general (ALR, I, 148). – Der. scrinteală, s. f. (răsucire; nebunie, manie); scrintitură, s. f. (răsucire); scrintitoare (var. scrintee), s. f. (sclipeț, Potentilla tormentilla), probabil în loc de *sclintitoare, deformare a celuilalt nume al său sclipeț, poate prin intermediul unei var. sclipitoare (după Tiktin, traducere a numelui științific, ipoteză care pare improbabilă).

scrântit, -ă, scrântiți, -te adj. (d. oameni) nebun, dement

a o scrânti expr. a face o prostie / o gafă; a greși.

scrânti, scrântesc v. r. a se zăpăci, a înnebuni, a lua-o razna