SCROAMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrabă, șcrabă s. f.] – Din ucr. škrab.

scroambă sf [At: CREANGĂ, O. 191 / V: ~rabă, ~radă, ~abă, șcrabă / Pl: ~be / E: ucr шкраб] (Reg) 1 (Mpl) Cizmă grosolană care nu se potrivește pe picior. 2 (Mpl) Încălțăminte veche și (foarte) uzată. 3 (Îf scradă) Obiect care s-a scorojit.

SCROAMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrabă, șcrabă s. f.] – Din ucr. șkrab.

scroámbă (oa dift.) f pl. e (var. din scrab). Est. Iron. Scîrtoajă, sfîrloagă, încălțăminte foarte uzată: ce țĭ-aĭ pus scroambele aici? V. scarp.

scrabă² sf vz scroambă

scradă³ sf vz scroambă

scroabă sf vz scroambă

șcrabă sf vz scroambă

SCROAMBE s. f. pl. (Mold.) Cizme grosolane, rău făcute. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietul! Noroc de bunicul. – Și scroambele ieste a voastre îs pocite, zise el, scoțîndu-mă repede, murat pînă la piele. CREANGĂ, A. 24.

SCROAMBE f. pl. reg. Cizme grosolane, nepotrivite pe picior. /<ucr. škrab

scroambe f. pl. Mold. cisme uzate: și scroambele astea a [!] voastre îs pocite CR. [Tras din scrombăì].

scroambă (reg.) s. f., g.-d. art. scroambei; pl. scroambe

scroambă (reg.) s. f., g.-d. art. scroambei; pl. scroambe

scroambă s. f., g.-d. art. scroambei; pl. scroambe

scroambă Cuvîntul apare la Creangă: scroambă „cizme vechi, grosolane”. TDRG adaugă, fără referințe, formele scrabă, scroabă. Astăzi mai putem alătura pe scrab „bocanc rău”. Lex. reg. I, p. 108 (de la Rădăuți) fiind inserat între cuvintele care încep cu ș, trebuie să credem că a fost greșit tipărit în loc de șcrab; mai curios e că e masculin. DU explică pe scroambă prin scrombăi „a bătători”, iar Bogrea, DR, IV, p. 489, și CADE, prin ucr. шкpaб „gheată uzată, scîlciată” (cf. шкpaб(a) la Semcinski). S-ar părea că prin aceasta discuția e încheiată, dar Scriban, care admite pentru masculinul scrab etimologia ucraineană, iar pe scroambă îl consideră variantă a lui scrab, trimite și la scarp, scarpă, șcarp, care ar veni din it. scarpa, printr-un intermediar neogrec. În BL, III, p. 47, am explicat pe scrabă din scroambă (este însă evident că și contrariul e posibil), pe care am pus în legătură cu scrobi. Mi se pare acum foarte probabil că trebuie să combinăm explicațiile: fie că pornim de la ucraineană, și atunci explicăm pe s- prin scrobi, fie că pornim de la scrobi, și atunci s- se datorează influenței ucrainene. În ce privește fonetica, trebuie să ținem seamă și de faptul că e vorba de un termen expresiv, care a putut suferi diferite modificări neconforme cu legile fonetice. Genul masculin arată că originalul a fost primit la plural.