SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

scrisoare sf [At: (a. 1591) GCR I, 38/24 / Pl: ~ori / E: scris¹ + -oare] 1 (Înv) Scriere (1). 2 (Îlav) Cu ~ În scris¹ (14). 3-4 (Îrg: ccr) Scriere (2-3). 5 (Îrg; pex) Știința scrierii. 6 (Reg; pex) (Știința de) carte Si: cultură, învățătură. 7 (Îvp) Scriere (6). 8 (Îvr) Caligrafie (ca obiect de învățământ). 9 (Îrg) Inscripție. 10 (Nob) Text scurt în care este relatată desfășurarea unor evenimente. Si: (reg) scriea. 11 (Înv); Recensământ. 12 Înv; îla; d. armate) Pre ~ Regulat. 13 (Îrg) Dovadă scrisă Si: act, document. 14 (Fin; îs) ~ de credit (sau, înv, de schimb) Document (la purtător) prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția titularului acestui document suma menționată în el. 15 (Îs) ~ de trăsură Act constatator al contractului de transport pe căile ferate în care se menționează mărfurile transportate, expeditorul și destinatarul, stația de destinație, taxele și condițiile de transport Si: fraht (1). 16 (Îs) ~ de transport Act constatator al contractului de transport rutier în care se menționează mărfurile transportate, expeditorul și destinatarul, taxele și condițiile de transport. 17 (Îs; de obicei lpl) ~ de acreditare (sau, înv, creditivă) Document prin care se atestă calitatea unui ambasador de a reprezenta un stat în relațiile cu un alt stat. 18-20 (Înv) Scriere (11-12, 14). 21 (Înv) Limbă scrisă². 22 (Înv; șîs ~ împrejur) Relatare scrisă² (1) Si: descriere. 23 (Înv; îs) ~a locului sau împrejur ~ a locurilor Topografie (1). 24 (Înv; îs) ~a pământului Geografie (1). 25 (Înv; îs) ~a vânturilor Anemografie. 26 (Înv) Comunicare scrisă² trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane Si: răvaș, (rar) epistolă, misivă, (îvp) carte, (înv) scriptură (7), (reg) scris¹ (22). 27 (Îs) ~ deschisă (sau, înv, publică) Articol redactat în formă de scrisoare (având un caracter polemic). 28 (Lpl) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. 29 (Lpl) Specie a prozei literare care, sub forma corespondenței cu o persoană reală sau fictivă, se adresează unui public larg, enunțând idei filozofice, literare etc. adesea cu un carater critic. 30 Specie literară în versuri, varietate a poeziei didactice, în care se tratează, sub formă de scrisoare adresată unei persoane reale sau fictive, un subiect filozofic, moral etc. Si: epistolă.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat în relațiile cu un alt stat. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfă și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă, trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș, carte (III 1), misivă. Depuse o scrisoare pe masa lui Stamati și trecu grăbit înainte. BART, E. 20. Am pus scrisoarea la poștă și am trimis-o lui Huțu. SLAVICI, O. I 103. Foaie verde de dudău, Bădiț, bădișorul meu, Trimesu-mi-ai la scrisori, Că-n curînd, bade, te-nsori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ◊ (Poetic) Eu, doinașul cel cărunt, Vă trimet scrisoare vouă, Scrisă cu-a lacrimei rouă. BELDICEANU, P. 102. ◊ Scrisoare cifrată = scrisoare scrisă cu cifru. Scrisori de acreditare v. acreditare. Scrisoare de recomandație = scrisoare prin care se recomandă cuiva persoana purtătoare a scrisorii. Crezură că ori sîntem niște boieri înrîuritori din țară, sau niște agenți secreți, trimiși ca să-i spioneze. Mai tîrziu văzură că nu eram nici una, nici alta, ci niște simpli călători cu scrisori bune de recomandație. BOLINTINEANU, O. 296. Scrisoare de credit = scrisoare prin care un bancher sau o bancă cere cuiva (de obicei altui bancher sau altei bănci) să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență avînd valoare literară sau istorică. Ghica, «Scrisori către V. Alecsandri». 2. (Învechit) Hîrtie scrisă, document, act, înscris, zapis. Era datina... să se facă și un fel de inventariu, în care se înșira toate lucrurile ce le căpăta mireasa ca zestre și care în limba poporului se numea... foaie de zestre, carte sau înscris și scrisoare. MARIAN, NU. 138. Au făcut scrisoare și au întărit rămășagul cu martori. SBIERA, P. 233. Scoase pe fata cea mijlocie, cu mărul ei cel de argint și cu o altă scrisoare în care o hotărî Prîslea de soție fratelui cel mijlociu. ISPIRESCU, L. 89. ◊ Scrisoare de trăsură = act care înregistrează condițiile intervenite între cel care expediază o marfă și cel care o transportă. 3. (Învechit și arhaizant) Faptul de a scrie, ceea ce este scris; scris. A scris el și a scris vreme de patruzeci de zile... A umplut cu scrisoarea lui multe suluri de hîrtie. SADOVEANU, D. P. 114. ♦ Cunoașterea scrisului, deprinderea de a scrie; scris. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească. HASDEU, R. V. 15. ♦ Fel de a scrie; grafie, scris, scriere. M-am cercat să cetesc... din acele manuscrise, dar scrisoarea era atît de încîlcită, încît le-am lasat. NEGRUZZI, S. I 11. Gheorghe... se puse a scrie acea scrisoare complicată, care prin trăsături fine și rotunzite superpunea în două-trei caturi diferitele litere ale unui cuvînt. FILIMON, C. 179. De nu le-i mai cunoaște de pe slovă și scrisoare, Cunoaște-l de pe durerea cu care plîngînd îți scrie. CONACHI, P. 99. 4. Text scris sau tipărit, operă scrisă; scriere. Atîția alți nechemați, ale căror scrisori le gustă numai șoarecii. GANE, N. III 155. Am mare dorință ca să cetesc vreo scrisoare moldovenească, căci nu am nici o carte în această limbă aice. KOGĂLNICEANU, S. 74.

SCRISOARE ~ori f. Comunicare în scris transmisă cuiva (de regulă, prin poștă); epistolă; răvaș. ~ recomandată. [G.-D. scrisorii] /scris + suf. ~oare

scrisoare f. 1. caracter scris, lucru scris; 2. ceeace se comunică în scris: am primit o scrisoare.

scrisoáre f., pl. orĭ (d. scris). Scriitură, scris, felu de a scrie (în privința formei literelor): ĭ-am recunoscut scrisoarea. Hîrtie pin care se trimete o veste: o scrisoare în-trún plic, a pune o scrisoare la cutie, a o da la poștă. Vechĭ. Descriere. V. cartă.

scrisoare s. f., g.-d. art. scrisorii; pl. scrisori

scrisoare s. f., g.-d. art. scrisorii; pl. scrisori

scrisoare s. f., g.-d. art. scrisorii; pl. scrisori

SCRISOARE s. 1. epistolă, epistolie, (astăzi rar și fam.) misivă, (înv. și pop.) carte, răvaș, (reg.) scris, (prin Ban.) propis, (înv.) depeșă, poslanie, scriptură. (I-am expediat prin poștă o ~.) 2. (LIT.) epistolă. (O ~ de Gr. Alexandrescu.) 3. (EC.) scrisoare de trăsură v. fraht.

SCRISOARE s. v. act, carte, cultură, cunoștințe, descriere, document, dovadă, expunere, hârtie, indicație, indiciu, instrucție, izvor, înfățișare, înscris, învățătură, lucrare, mărturie, operă, piesă, pildă, pregătire, prezentare, probă, redare, scriere, scris, semn, studii, text, zugrăvire.

SCRISOARE s. 1. epistolă, epistolie, (astăzi rar și fam.) misivă, (înv. și pop.) carte, răvaș, (reg.) scris, (prin Ban.) propis, (înv.) depeșă, poslanie, scriptură. (I-am expediat prin poștă o ~.) 2. (EC.) scrisoare de trăsură = fraht.

scrisoare s. v. ACT. CARTE. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. DESCRIERE. DOCUMENT. DOVADĂ. EXPUNERE. HÎRTIE. INDICAȚIE. INDICIU. INSTRUCȚIE. IZVOR. ÎNFĂȚIȘARE. ÎNSCRIS. ÎNVĂȚĂTURĂ. LUCRARE. MĂRTURIE. OPERĂ. PIESĂ. PILDĂ. PREGĂTIRE. PREZENTARE. PROBĂ. REDARE. SCRIERE. SCRIS. SEMN. STUDII. TEXT. ZUGRĂVIRE.

SCRISOARE. Subst. Scrisoare, serisorică (dim.), scrisorea (dim., pop.), epistolă (rar), epistolie (înv.), bilet, bilețel (dim.), misivă (glumeț), răvaș (pop.), răvășel (dim., pop.), carte (înv. și pop.), cărticică (dim., înv.). Scrisoare recomandată, recomandată, scrisoare par avion, scrisoare post-restant; scrisoare oficială, mehtup (turcism înv. ); scrisoare de recomandare; scrisoare de acreditare; scrisoare deschisă; ferpar. Mesaj, comunicare scrisă, adresă, citație, citare, înștiințare, notă; notă diplomatică. Carte poștală; vedere, ilustrată. Felicitare. Telegramă, depeșă (înv.), telegramă-fulger, cablogramă, telefonogramă, radiogramă, radiotelegramă. Corespondență; poștă. Epistolar. Timbru, marcă (poștală). Expeditor; adresant, destinatar; corespondent (rar). Cutie poștală. Poștaș, factor poștal, poștar (rar), poștăriță. Adj. Epistolar; de (pentru) corespondență. Timbrat, francat. Datat. Vb. A scrie o scrisoare; a trimite (a expedia) o scrisoare; a adresa cuiva o scrisoare; a coresponda, a avea (a ține, a purta) corespondență, a fi în corespodență cu cineva. A primi o scrisoare. A timbra, a franca. A data. A deschide o scrisoare. A telegrafia, a depeșa (rar), a trimite o telegramă; a radiotelegrafia. Adv. În scris, prin corespondență. V. mesager, scriere.

SCRISOARE (de la a scrie < lat. scribere) Specie literară a prozei memorialistice. Scrisorile conțin confesiuni, aprecieri asupra vieții, a oamenilor și locurilor, presupunând însă un interlocutor. De aici derivă acel ritm sprinten de conversație al stilului epistolar, într-o formă familiară, agreabilă. Scrisoarea este folosită adesea și ca modalitate de expunere în structura unui roman, ca de exemplu romanul epistolar (ex. Noua Eloisă de J.J. Rousseau; Patul lui Procust de Camil Petrescu). În literatura universală, scriitori ca Voltaire (Scrisori filozofice), Fr. Schiller (Scrisori despre educația estetică a omului), R.M. Rilke (Scrisori către un tînăr poet) ș.a. au ilustrat acest gen, iar în literatura noastră C. Negruzzi (Negru pe alb), I. Ghica (Scrisori către V. Alecsandri). În cuprinsul unor asemenea scrieri se întîlnesc detalii care fixează o epocă, un tip, moravuri etc., deosebit de reliefate (ex. Fiziologia provințialului, de C. Negruzzi; Ciuma din vremea lui Caragea de I. Ghica; Vasile Porojan de V. Alecsandri). Scrisorile se interferează cu literatura în diferite moduri, devenind adesea adevărate schițe de moravuri, cu tipuri bine individualizate. În scrisori, interesul scriitorului este orientat exclusiv spre viața din afară, ca la orice prozator realist. Geneza scrisorilor este individuală. Ea se colorează diferit de la scriitor la scriitor. Astfel, Scrisorile lui I. Ghica către V. Alecsandri, deși își propun să informeze despre moravuri și tipuri dispărute, se particularizează ca orice creație literară. O trăsătură comună însă le caracterizează: obiectivitatea, discreția povestitorului, pentru că acesta nu este preocupat să se autoanalizeze, ci, rămînînd în penumbră, dă curs evenimentelor pe care le-a trăit și conturează tipurile și moravurile pe care le-a cunoscut. Termenul scrisoare mai denumește și o specie a poeziei lirice, cu elemente satirice în cuprinsul ei, sinonimă cu epistola, gen de poezie cultivat la romani de Horațiu (Epistolae) la francezi de Boileau (Les épitres), în poezia noastră de M. Eminescu (Scrisorile), D. Anghel, Șt. O. Iosif (Caleidoscopul lui A. Mirea).

SCRISOÁRE (< scris²) s. f. 1. Comunicare scrisă, trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă (1), răvaș. ◊ S. de acreditare v. acreditare. S. de transport = înscris constatator al contractului de transport rutier. S. de trăsură = fraht (1). ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. În literatura modernă, s. au influențat compoziția romanului, prin apariția „romanului epistolar”. 2. (La pl.) Specie a prozei literare, cultivată cu precădere de iluminiști și romantici, care, sub forma corespondenței cu o persoană reală sau fictivă, se adresează unui public larg, enunțând idei filozofice, literare etc., adesea cu un caracter critic, sau expune puncte de vedere personale și impresii asupra moravurilor contemporane (M-me de Sévigné, Pascal, Voltaire, Montesquieu, Herder, Schiller, Fichte, Rilke, Camus, C. Negruzzi, I. Ghica ș.a.). 3. Epistolă (2). 4. (Înv.) Operă scrisă; text scris. ♦ Hârtie scrisă; act, document. 5. (Înv.) Faptul de a scrie (1). ♦ Deprinderea de a scrie (1). ♦ Scris¹ (3). 6. (FIN.) Scrisoare de garanție bancară = contract unilateral între o bancă, în calitate de garant, și un client al său, în calitate de garantat, prin care banca se angajează în numele clientului, dar și în schimbul, unei garanții materiale din partea acestuia, să plătească unui beneficiar al clientului său o sumă maximă, până la un anumit termen, în cazul în care clientul său nu își îndeplinește obligațiile contractuale față de beneficiarul său.

EPISTULA NON ERUBESCIT (lat.) scrisoarea nu roșește – Cicero, „Epistulae ad familiares”, V, 12, 1. Autorul își scuză astfel confidențele din scrisori. În sens mai larg: hârtia suportă orice.

SCRISOAREA LUI NEACȘU, scrisoare cuprinzând informații referitoare la mișcările armatei turcești pe malurile Dunării, trimisă în 1521 de către Neacșu din Câmpulung (Muscel) lui Johannes Benkner, judele Brașovului. Cel mai vechi text datat, scris în limba română, care s-a păstrat până azi.

Epistola non erubescit (lat. „Scrisoarea nu roșește”) – vezi Hîrtia suportă orice. LIT.

Scrisoarea lui Belerofon – Mitologia povestește că Belerofon, vestit erou din Corint, săvîrșind o crimă din greșeală, a fost nevoit să se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo se îndrăgostește de el Anteia, soția lui Proetus, dar Belerofon îi respinge iubirea. Răzbunătoare, Anteia îl denunță că a încercat s-o seducă și stîrnește astfel gelozia lui Proetus, care-l îndepărtează, trimițîndu-l la curtea socrului său Iobates, regele Likiei. Înainte de plecare îi dă lui Belerofon o scrisoare, așternută pe tăblițe bine pecetluite. Cînd Iobates îl întreabă pentru ce a venit, oaspetele îi întinde liniștit scrisoarea. Regele, citind-o, rămîne uluit, căci tăblițele cuprindeau sentința de condamnare la moarte a tînărului erou. Expresia „scrisoarea lui Belerofon” e folosită pentru a desemna situația unei persoane care, fără să știe, își duce propria osîndire, sau – mai frecvent – pentru a face aluzie la o recomandație înșelătoare. MIT.

a se lipi (de cineva) ca marca de scrisoare expr. a se ține după cineva cu insistență fără a se mai putea scăpa ușor de el; a nu lăsa în pace (pe cineva).