SCOTOCIRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

scotocire sf [At: GOLESCU, Î. 67 / V: (reg) ~oși~ / Pl: ~ri / E: scotoci] 1-4 Scormonire (1-4). 5 (Fig) Cercetare (2).

SCOTOCIRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci; căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

SCOTOCIRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a scotoci; căutare, cercetare amănunțită. [Copiii] îi săreau de gît, pe urmă începeau scotocirile. SAHIA, N. 96. ◊ Fig. Cereți toate feliurimile de ajutoare, spre scotocire și săvîrșire de bune lucruri și folositoare. GOLESCU, Î. 96.

SCOTOCI, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

scopoci¹ v vz scotoci

scotoci vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~ori, ~oși, ~troci, ~troși, ~opoci / Pzi: ~ocesc / E: scoate + -oci] 1-5 A scormoni (1-2, 6, 11, 15). 4 (Fig) A cerceta (3).

scotori v vz scotoci

scotoși v vz scotoci

scotoșire sf vz scotocire

scotroci v vz scotoci

scotroși v vz scotoci

SCOTOCI, scotocesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

SCOTOCI, scotocesc, vb. IV. 1. Intranz. A răscoli lucrurile aflate laolaltă, cu scopul de a căuta și de a găsi un obiect. Începe să scotocească în buzunarul paltonului. SADOVEANU, O. I 336. Scotoci în sacul de piele și aruncă jos în iarbă un ban galben. C. PETRESCU, S. 41. Scotocind prin lăzile din antreu, a dat peste un roman. REBREANU, R. I 61. ◊ Tranz. (Complementul indică locul unde se răscolește) Sevastița și Marghioala au scotocit fundul grădinii și au dat de niște brebenei plăpînzi. V. ROM. septembrie 1953, 18. Se întorceau... încîntați, după ce bătuseră dealurile și scotociseră viroagele, pînă adînc, în luminișurile codrilor. C. PETRESCU, R. DR. 35. L-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e și nu e. CARAGIALE, O. I 127. (Fig.) Întrebă repede, scotocindu-i fața cu privirea. DUMITRIU, P. F. 51. Toată viața lui... fu scotocită și scoasă la iveală. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. ♦ Tranz. A căuta ceva printre alte lucruri. Se dădu îndărăt, scotocindu-și tocul revolverului. DUMITRIU, N. 123. Să scotocim în peșterile Dordoniei siluete de fiare antideluviene. ODOBESCU, S. III 166. ◊ Refl. (Despre persoane) Melchior se scotoci prin buzunare după țigări și întinse pachetul către Carol. V. ROM. februarie 1952, 143. Se scotoceau în buzunări sau în sîn. DUMITRIU, N. 7. Moș Matei se scotoci în chimir să-i dea ceva de cheltuială. MIRONESCU, S. A. 81. 2. Tranz. (Rar) A scoate ceea ce a mai rămas, adunînd cu atenție toate resturile. [Iapa] scotocea și ea, pe ici pe colea, iarba rămasă prin îndoiturile mai adîncate... ale poienii. HOGAȘ, M. N. 63.

A SCOTOCI ~esc intranz. A răscoli peste tot, căutând cu râvnă; a cotrobăi; a scormoni; a scociorî. /a scoate + suf. ~oci

scotocì v. a căuta peste tot. [Tras din cotoc, cotoiu: lit. a dibui în toate părțile ca cotoii în perioada goanei].

scotocésc v. intr. și tr. (cp. cu cotroc, cu scocĭorăsc, și cu bg. stukam, jărăsc focu). Cotelesc, caut peste tot: a scotoci pin ladă, pin casă, pin pădure. V. bodicăĭesc.

scotocire s. f., g.-d. art. scotocirii; pl. scotociri

scotocire s. f., g.-d. art. scotocirii; pl. scotociri

scotocire s. f., g.-d. art. scotocirii; pl. scotociri

scotoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocesc, 3 sg. scotocește, imperf. 1 scotoceam; conj. prez. 1 sg. să scotocesc, 3 să scotocească

scotoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocesc, imperf. 3 sg. scotocea; conj. prez. 3 să scotocească

scotoci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocesc, imperf. 3 sg. scotocea; conj. prez. 3 sg. și pl. scotocească

scotocesc, -ceam 1 imp.

scotoci (-cesc, -it), vb. – A scormoni, a scruta, a cerceta, a căuta. – Var. scoroci, scociori, scociorî. Creație expresivă, cf. cotroci, cotrobăi. Legătura cu sl. skutiti „a scormoni” (Cihac, II, 333), sau cu a scoate „a extrage” (Tiktin) nu este probabilă; trebuie să se pornească mai curînd de la cotroci cu s- expresiv, ca în (s)borși, (s)coroji etc. – Der. scotoceală, s. f. (căutare, cercetare); scotocitor, adj. (căutător, scormonitor).

SCOTOCIRE s. căutare, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocit.

SCOTOCIRE s. căutare, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocit.

SCOTOCI vb. 1. v. căuta. 2. (rar) a se scobi, a se scurma. (Se ~ prin buzunare.)

SCOTOCI vb. v. ațâța, înteți, înviora, râcâi, scormoni, scurma.

SCOTOCI vb. 1. a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a umbla, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele.) 2. (rar) a se scobi, a se scurma. (Se ~ prin buzunare.)

scotoci vb. v. AȚÎȚA. ÎNTEȚI. ÎNVIORA. RÎCÎI. SCORMONI. SCURMA.

scotocí, scotocesc, v.t. A cerceta cu de-amănuntul, a căuta. – Var. a lui (s)cotroci (< cotroc „adăpost, culcuș”), probabil sub influența lui scoate, sau din cotoc, var. a lui cotroc (Loșonți, 2001; v. și DER); din scoate + suf. -oci (MDA).

scotoci, scotocesc, vb. tranz, refl. – A cerceta cu de-amănuntul, a căuta. – Et. nec. (DEX); var. a lui (s)cotroci (< cotroc „adăpost, culcuș”), probabil sub influența lui scoate, sau din cotoc, var. a lui cotroc (Loșonți, 2001; v. și DER); din scoate + suf. -oci (MDA).