scort² sn vz șcort

scort¹ sn [At: BIBICESCU, P. P. 244 / Pl: ~uri / E: s- + cort] (Reg) Cort (1).

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scârța, scârțai interj.] – Onomatopee.

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. corectat(ă)

cârț i vz scârț

scarț i vz scârț

scărț v vz scârț

scârț [At: I. GOLESCU / V: ~ța, ~țai, (rar) scarț, ~ță, (reg) scărț, scorț / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. 2 sm (Dep; îc) ~a-~a ori (rar) ~ă-~ă (pe hârtie) Funcționar. 3 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte, în timpul mersului. 4 sm Adaos special la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie (1) în timpul mersului Si: scârțâitoare (5), (reg) scârțâiaș. 5 i (Reg; rep; îf scârța) Cuvânt care imită sunetele ascuțite produse de anumite insecte. 6 i (Fam) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire, de indiferență sau de dispreț față de spusele cuiva Si: aș! da de unde!, vorbă să fie!, (fam) zexe!

scârța i vz scârț

scârțai i vz scârț

scârță i vz scârț

scoarță [At: HERODOT (1645), 188 / V: (înv) ~ție sf, (reg) scorț, școrț s / Pl: ~țe, (reg) ~țuri, ~ți / E: ml scortea] 1 sf (Dob; urmat de determinări care arată felul, proveniența) Înveliș extern (gros și tare) al tulpinii, al crengilor și al rădăcinii unui copac sau al unei plante lemnoase Si: coajă (1). 2 sf (Îrg; îc) ~-dulce (sau aromatică) Scorțișoară. 3 sf (Reg; d. părinți, frați, surori; îla) De ~ Vitreg. 4 sf (Îe) Obraz de ~ Om fără rușine, lipsit de bună-cuviință, neobrăzat. 5 sf (Îae) Trăsăturile de caracter ale unui om cu obraz de scoarță (4). 6 sf (Îe) A se face (sau a căpăta) ~ A se îngroșa întărindu-se. 7 av Foarte întărit (ca scoarța (1)). 8 sf (Reg) Femeie bătrână urâtă și rea Si: cotoroanță (3). 9 sf (Reg) Cal bătrân, urât și slab. 10 sf (Pan; nob) Piele. 11 sf (Trs) Găoace (a oului). 12 sf (Reg) Crustă formată pe mămăligă după răcire. 13 sf (Reg) Înveliș exterior al fructelor Si: coajă (2), pieliță. 14 sf (Reg) Spumă întărită de pe suprafața laptelui fiert Cf coajă, smântână. 15 sf Prăjitură pufoasă din ouă, zahăr, făină, nuci sau migdale, coaptă ca o foaie, care se taie în bucăți. 16 sf (Rar) Ștaif. 17 sf (Trs) Rapăn¹. 18 sf (Îdt) Crustă a unei răni care începe să se cicatrizeze Si: coajă (14), zgaibă. 19 sf (Îvr; îs) ~ța sitei (sau a ciurului) Marginea circulară îndoită în jurul pietrei alergătoare de moară, făcută, de obicei, din scândură subțire Si: veșcă. 20 sf (Îvr) Curmei (3) (din coajă de tei). 21 sf (Trs; Mol) Scândură. 22 sf (Trs; Mol) Așchie (1). 23 sf Fiecare dintre piesele de lemn care mențin distanța dintre saule, la navele cu vele. 24 sf Fiecare dintre cele două părți care formează învelișul unei cărți, al unui registru, al unui caiet, făcut, de obicei, dintr-un material rigid Si: copertă (1), (rar) învelitoare, (îrg) tartaj, (reg) tablă. 25 sf (Îlav) Din ~ în (sau până în) ~ De la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșitul unui text Si: în întregime, (reg) din doască (5) în doască, din scândură în scândură. 26 sf (Reg) Carton. 27 sf (Adesea urmat de determinarea „pământului”) Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală Si: litosferă, (înv) coajă (15). 28 sf (Pex) Înveliș exterior al altor planete. 29 sf (Pgn) Pământ. 30 sf (Îs) ~ protectoare Strat subțire de oxizi metalici care acoperă unele roci din deșerturi. 31 sf (Îs) ~ de alterare Pătură superficială a unor roci vechi în curs de alterare fizică. 32 sf (Spc) Strat rigid format la suprafața pământului după ploi mari, urmate de secetă. 33 sf (Adesea urmat de determinările „cerebrală”, „creierului”) Strat celular din partea exterioară a emisferelor cerebrale, format dintr-o substanță nervoasă cenușie Si: cortex cerebral. 34 sf Țesătură țărănească groasă, de obicei de lână, lucrată cu diferite modele și flori, care se așterne pe pat, pe lavițe, pe jos, se atârnă pe pereți Si: cuvertură, (pop) velniță, (reg) lăicer, tehip, țol. 35-36 sf (Pex) Covor (1, 2). 37 sf (Pex) Preș. 38 sf (Olt) Un fel de șorț făcut dintr-o țesătură fină (de lână) foarte deasă și rigidă, care ține locul fustei la costumele populare femeiești Si: fotă (3). 39 sf (Îdt) Rogojină¹. 40 sf (Arg) Portofel.

scoarție sf vz scoarță

scorț² s vz scoarță

scorț¹ i vz scârț

șcort sn [At: SBIERA, F. S. 253 / V: (reg) sc~ / Pl: ~uri / E: nct] (Buc; Trs) 1 Ceartă (1). 2 Intrigă. 3 Discordie (1). 4 (Îe) A ține ~ A se certa (2).

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scârța, scârțai interj.] – Onomatopee.

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. corectat(ă)

SCÎRȚ interj. (Și în forma scîrți) 1. Onomatopee care redă zgomotul ascuțit, strident produs de scîrțîitul ușilor, roților etc. Cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușii și, întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. ◊ Expr. Hîrți încoace (sau încolo), scîrți încolo v. hîrți¹. ♦ (Adesea repetat) Redă scîrțîiturile alternative ale unui lucru care se mișcă cînd într-un sens, cînd într-altul. Hașca, clătinată de vînt, mai face iarăși scîrț, scîrț. SBIERA, P. 2. 2. (Mai ales repetat) Onomatopee care redă zgomotul caracteristic produs uneori de încălțăminte în timpul mersului. Cizmele oglindă, lună. Sabia: zdronc-zdronc... Cizmele: scîrț-scîrț. STANCU, D. 308. ♦ (Substantivat, m.) Adaos sau potriveală la încălțăminte, pentru a o face să scîrțîie în timpul mersului. Tăsică e grefier la judecătorie, e acritură. Umblă îmbrăcat nemțește, cu scîrț la pantofi. STANCU, D. 87. Începu să coboare scările în spirală cu oribilele lui ghete cu scîrț. C. PETRESCU, C. V. 289. Numai scîrți uitase Pavel să puie... și pentru asta rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. 3. (Familiar, exclamație de dezaprobare sau de dispreț față de afirmația cuiva) Da de unde, vorbă să fie. – Variantă: scîrți interj.

SCÎRȚA interj. (Și în forma scîrțai; numai repetat) Onomatopee care redă un scîrțîit repetat, prelungit. Apucă, omule, boii de funie, cîrmește, întoarnă carul și scîrța-scîrța, numai ce-i vezi acasă. SEVASTOS, N. 50. ◊ (Substantivat, depreciativ, în expr.) Scîrța-scîrța pe hîrtie = impiegat, funcționar, conțopist. Un bărbat falnic ca mine să fie dat în vileag de un scîrțai-scîrțai pe hîrtie? SADOVEANU, E. 221. Iacă, niște papugii... niște scîrța-scîrța pe hîrtie! Îi știm noi! CARAGIALE, O. I 44. – Variantă: scîrțai interj.

SCÎRȚAI interj. v. scîrța.

SCÎRȚI interj. v. scîrț.

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern al tulpinilor, ramurilor, lujerelor și rădăcinilor lemnoase; coajă. Auzirăm peste o vale, undeva, ciocănitoarea cea mare de munte, duruind sonor în scoarța copacilor. SADOVEANU, O. VIII 14. Potrivea scoarța întreagă a unui brad despoiat, pe acoperămîntul tupilat al stînii zdruncinate de furtună. HOGAȘ, M. N. 190. Într-o scoarță de copac O să bată tica-tac Tactul, ghionoaia. COȘBUC, P. I 301. ◊ (În metafore și comparații) Pieptarul de piele de căprioară și, dedesubt, cămașa de in erau scoarță de sînge închegat. SADOVEANU, O. I 17. Tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă de patru zile, de cînd le înmoaie prin noroaie... s-au întărit scoarță. C. PETRESCU, Î. II 33. Cu guler nalt, pînă la urechi, cusut scoarță. GHICA, la TDRG. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama vitrigă. CREANGĂ, P. 283. 2. Învelișul exterior, tare al globului pămîntesc; coajă care se formează la suprafața pămîntului după ploi mari, urmate de secetă. 3. (De obicei determinat prin «cerebrală») Partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță cenușie. Scoarța coordonează toate funcțiunile organismului. DANIELOPOLU, F. N. II 252. 4. Îmbrăcăminte rigidă a unei cărți, a unui caiet etc.; copertă. Pe masă se aflau foile dactilografiate și broșura, cu scoarțele roșii, sub o cămașă banală de dosar. C. PETRESCU, A. 353. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate. TOPÎRCEANU, P. 209. Vechiul lui caiet... ale cărui scoarțe vinete, pătate de stearină, îi aduceau aminte nopți de neodihnă. VLAHUȚĂ, O. A. III 75. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima pînă la ultima pagină, de la început pînă la sfîrșit, în întregime. Îmbulzeala la ranguri era atît de mare, că se umpluse din scoarță în scoarță condica pitacului domnesc. GHICA, S. 37. Ce batjocură să mă puie pe mine... să învăț a b c! pe mine care înțelegeam pe Erodian, din scoarță în scoarță! NEGRUZZI, S. I 7. 5. (Determinat uneori prin «de car») Perete de scînduri cu care se înlocuiesc loitrele carului cînd se transportă material granular. 6. Țesătură groasă, de obicei de lînă, lucrată cu diferite modele și flori, care se așterne pe pat, pe dușumea etc.; covor. Lumina se pierdea, fără urmă, în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Iordache și Profira se culcară amîndoi în carul larg, plin de scoarțe și de cojoace. GALACTION, O. I 286. Frumoasele țesături și cusături ce se fac... pe învelitori (velințe, lăicere, scoarțe). ODOBESCU, S. II 107. – Pl. și: (6) scorțuri (SADOVEANU, B. 94).

SCÂRȚ² ~i m. Adaos din piele, care face ca încălțămintea să scârțâie în timpul mersului. Pantofi cu ~. /Onomat.

SCÂRȚ¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascuțit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului). ◊ Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța] /Onomat.

SCOARȚĂ ~e f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; coajă. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rușine. Mamă (sau soră) de ~ mamă (sau soră) vitregă. ~ terestră învelișul solid al Pământului. ~ cerebrală strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanță cenușie.) 2) Copertă tare a unei cărți. ◊ A citi din ~ în ~ a citi de la început până la sfârșit. 3) pop. Covor de lână. 4) înv. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței făcute din scânduri și folosite în loc de loitre. /<lat. scortea

hârț... scârț! int. ce redă sgomotul unei trageri alternative: când să suie carul... hârț! încolo, scârț! încolo, carul se da înapoi CR.

scârț! int. imită sunetul corpurilor ce se freacă tare: ușa, carul face scârț. [Onomatopee]. ║ m. scârțăitoare: scârți uitase să puie la ciuboate CR.

scârța-scârța m. fam. mâzgălitor de hârtie, scriitoraș (ironic): niște scârța-scârța pe hârtie CAR.

scoarță f. 1. învelișul unui arbore sau al unei plante lemnoase; 2. înveliș de carte: a citi din scoarță în scoarță; 3. velință: scoarță de pat; 4. covor subțire de lână țărănească: scoarțe frumos lucrate și înflorate; 5. pl. părți de scânduri în locul loitrelor. [Lat. vulg. SCORTEA = clasic CORTEX]. ║ adv. tare ca o scoarță: pânza s’a făcut scoarță.

scîrț, interj. care arată zgomotu făcut de o roată orĭ ușă neunsă ș.a. S.n., pl. urĭ. Pele pe care uniĭ cizmarĭ o pun într’adins la ghete ca să scîrțîĭe la mers.

scîrța-scîrța, interj. care arată un scîrțîĭt des și repetat: ce tot scîrța-scîrța (= scîrțîĭțĭ) cu ușa ceĭa, măĭ copiĭ? – Și scîrțaĭ-scîrțaĭ.

scoárță f., pl. e (lat. scórtea, manta de pele, fem. d. scórteus „de pele”, rudă cu cortex, córticis, scoarță, coajă; it. scorza, pv. cat. escorza, fr. écorce). Coajă, învălișu trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor. Învălișu de hîrtie saŭ de carton saŭ de lemn al uneĭ cărțĭ: a ceti o carte din scoarță’n scoarță (a o ceti toată. V. doască, tartaj). Velință, învălitoare de pat de lînă țesută ca și covoru național. Covor național, adică țesut, nu tuns. (Pl. în est și scorțurĭ, felurĭ de țoale). Loĭtră făcută din scîndurĭ saŭ din împletitură (leasă). A se face scoarță, a se îngroșa ca scoarța: haĭnele i se făcuse scoarță de apă înghețată, (fig.) acestuĭ nerușinat i s’a făcut obrazu scoarță. Soră de scoarță, soră vitregă (Cr.).

+ete scârț/iete scârț (fam.) interj. + interj.

scârț¹ interj.

scârț² s. n.

+scârț, Marițo (fam., pop.) loc. interj.

scoarță s. f., g.-d. art. scoarței; pl. scoarțe

!scârț¹ interj.

!scârț² s. n.

scoarță s. f., g.-d. art. scoarței; pl. scoarțe

scârț s. m., pl. scârți

scârț/scârța/scârțai interj.

scoarță s. f., g.-d. art. scoarței; pl. scoarțe

scoarță, -țe.

SCÂRȚ s. (rar) scârțâitoare. (~ la încălțăminte.)

SCOARȚĂ s. 1. v. coajă. 2. scoarță secundară v. feloderm. 3. (ANAT.) scoarță cerebrală = cortex cerebral. 4. v. litosferă. 5. v. coperă. 6. covor, (rar) săndulie, (pop.) velință, (înv. și reg.) tapet, (reg.) lăicer, (prin Transilv. și Ban.) tehip, (Transilv. și Maram.) țol. (~ de perete.) 7. chilim. (O ~ înflorată.)

SCOARȚĂ s. v. așchie, coajă, crustă, pojghiță, portmoneu, portofel, rogojină, scândură, surcea, surcică, ștaif, țandără.

SCOARȚĂ DULCE s. v. scorțișoară.

ȘCORT s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, intrigă, învrăjbire, litigiu, mașinație, neînțelegere, uneltire, vrajbă, zâzanie.

SCÎRȚ s. (rar) scîrțîitoare. (~ la încălțăminte.)

SCOARȚĂ s. 1. (BOT.) coajă. (~ unui trunchi de arbore.) 2. (ANAT.) scoarță cerebrală = cortex cerebral. 3. (GEOL.) litosferă. (~ a pămîntului.) 4. copertă, învelitoare, (înv. și reg.) tartaj, (reg.) tablă. (~ a unei cărți.) 5. covor, (rar) săndulie, (pop.) velință, (înv. și reg.) tapet, (reg.) lăicer, (prin Transilv. și Ban.) tehip, (Transilv. și Maram.) țol. (~ de perete.) 6. chilim. (O ~ înflorată.)

scoarță s. v. AȘCHIE. COAJĂ. CRUSTĂ. POJGHIȚĂ. PORTMONEU. PORTOFEL. ROGOJINĂ. SCÎNDURĂ. SURCEA. SURCICĂ. ȘTAIF. ȚANDĂRĂ.

scoarță dulce s. v. SCORȚIȘOARĂ.

șcort s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. INTRIGĂ. ÎNVRĂJBIRE, LITIGIU. MAȘINAȚIE. NEÎNȚELEGERE. UNELTIRE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

scîrț, interj. – Imită hîrșîitul sau pîrîitul. – Var. scîrță. Creație expresivă, cf. pîrț. – Der. scîrțîi (var. scîrții, Banat (s)cîrțăi; mr. cărținescu, cărținire), vb. (a pîrîi, a trosni, a scrîșni; a rîcîi), cf. bg. (s)kărcam (Conev 95), ceh. skŕećeti, ngr. ϰριτσανίζω (› mr.), it. scricciolare, germ. kratzen; cherțăni, vb. (a țipa); scîrțîială (var. scîrțîitură), s. f. (faptul de a scîrțîi, zgomot ascuțit); scîrțîitoare, s. f. (duruitoare, huruitoare).

scoarță (-țe), s. f. – 1. Coajă. – 2. Crustă. – 3. Loitră, corlată. – 4. Cuvertură, învelitoare, preș. – 5. Covor, tapet. – 6. Copertă. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scorțĕ. Lat. scortea „de piele” (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742), confundată cu cortex „coajă”, cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evoluție, cf. coaje-cojoc. Der. scorțar, s. m. (bocănitoare, Sitta caesia); scorțar, s. n. (covor); scorțăraș (var. scorțărel), s. m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scorțișoară, s. f. (scoarța scorțișorului; varietate de pere); scorțos (var. scorțoros, scorțuros), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocănos, iritabil); scorțoșa (var. înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri); scorțolină (var. scorțotină), s. f. (prostituată); înscorți, vb. refl. (a crește scoarța; a se usca, a se înăspri).

scort, scorturi, s.n. (reg.) cort.

scoarță de alterare, (engl.= weathering crust) → alterare.

scoarță, scoarțe, s.f. – (reg.) Covor cu urzeală din lână; cergă. ♦ (onom.) Scoarță, Scoarța, Scorța, nume de familie (31 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. scortea „haină de piele” (Șăineanu, Scriban; Diez, Densusianu, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

scoarță, -e, s.f. – Covor cu urzeală din lână; cergă – Lat. scortea „haină de piele”.

SCOARȚA, com. în jud. Gorj, situată în depr. Târgu-Jiu-Cărbunești, la poalele de NE ale dealului Bran; 4.959 loc. (2005). Stație (în satul Copăcioasa) și halte de c. f. (în satele Scoarța și Budieni), inaugurate la 1 iul. 1888. În satul Budieni se află biserica Sfinții Trei Ierarhi (1832), iar în satele Piteștii din Deal, Copăcioasa, Lazuri, Colibași, Lintea și Bobu, bisericile de lemn Sf. Treime (1700), Buna Vestire și Izvorul Tămăduirii (1719, renovată în 1797 și 1870), Duminica Tomei (1740), Sf. Nicolae (1781), Sf. Gheorghe (1798) și Nașterea Maicii Domnului-Gorgaia (ante 1860).

SCOÁRȚĂ (lat. scortea) s. f. 1. (BOT.) Coajă (1). 2. S. terestră = înveliș extern solid al Pământului, cu o grosime care variază între 5 și 8 km sub oceane (unde cuprinde o pătură bazaltică și una subțire sedimentară) și între 30 și 80 km în regiunea continentală (unde prezintă trei pături groase: sedimentară, granitică și bazaltică). La partea inferioară este delimitată de mantaua Pământului prin suprafața de discontinuitate Mohorovičič. S. de alterare = strat foarte subțire de la suprafața litosferei (cu grosimi de câțiva m până la zeci de m, uneori chiar până la 100 m) în care, sub acțiunea agenților externi (insolație, alternanță îngheț-dezgheț, apă din precipitații, rădăcinile plantelor, microorganisme, etc.), au loc procese de dezagregare și alterare, ducând la formarea unui material afânat, permeabil, cu proprietăți noi, față de rocile din care provine. Constituie materialul pe care se formează solul. 3. (ANAT.) S. cerebrală = pătură de substanță nervoasă cenușie, situată la suprafața emisferelor cerebrale, care se dezvoltă progresiv pe scara filogenetică, atingând gradul maxim la om. S. c. reprezintă nivelul cel mai înalt de integrare a funcțiunilor organismului și de adaptare a acestuia la mediu, substratul material al activității psihice. Celulele și fibrele s. c. au o dispoziție stratificată și o organizare complexă, caracteristică pentru diferitele sale regiuni. Sin. cortex cerebral. 4. Copertă exterioară tare a unei cărți, a unui registru etc. 5. Denumire dată covoarelor țesute în tehnica chilimului, cu urzeală din lână sau bumbac și băteală din lână. S. au în România o importanță funcție ornamentală în interiorul locuințelor țărănești; se aștern pe pat, pe lavițe etc. sau se atârnă pe perete. Din punct de vedere decorativ, ele se diferențiază în funcție de zonă și de perioada în care au fost lucrate. Ornamentele sunt geometrice, vegetale sau figurative. Cromatic ele sunt foarte variate (negru, roșu, verde, galben, alb în diverse tonuri).

din scoarță-n scoarță expr. amănunțit.

ete fleoșc! / pula! / scârț! interj. (vulg., obs.) 1. nu-mi pasă! 2. nu sunt de acord! 3. nu cred!

scârț I. interj. da’ de unde!, ei aș! II. s. invar. polistiren.

scoarță, scoarțe s. f. (intl.) buzunar.