SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa; a concepe, a crea. 2. Tranz. A lansa (cu rea-credință) o minciună, un zvon (pentru a înșela); a urzi, a ticlui. 3. Refl. A se isca, a se ivi, a se porni, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 4. Tranz. (Pop.) A face să se miște din locul unde se află, să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

A SCORNÍ ~ésc tranz. 1) (vorbe, zvonuri, minciuni) A plăsmui, punând în circulație cu rea-voință. 2) înv. A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a inventa; a izvodi. /<bulg. skorna
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE SCORNÍ pers. 3 se ~éște intranz. rar (despre fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se dezlănțui; a se declanșa. Viscolul s-a ~it către seară. /<bulg. skorna
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SCORNÍ vb. I. 1. v. inventa. 2. a inventa, a născoci, a plăsmui, a ticlui, (livr.) a fabula, (pop.) a scoate, a stârni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a broda, a fabrica, a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.) II. 1. v. hăitui. 2. a scormoni, a stârni, (pop.) a scociorî. (~ vânatul din bârlog.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SCORNÍ vb. v. agita, ațâța, cauza, declanșa, deștepta, determina, dezlănțui, fixa, genera, hotărî, incita, instiga, institui, isca, izbucni, întărâta, întocmi, naște, orândui, porni, pricinui, prilejui, produce, provoca, râcâi, rândui, scormoni, scula, scurma, stabili, statornici, stârni, trezi, tulbura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

scorní (-nésc, -ít), vb. – 1. A provoca, a excita, a stîrni. – 2. (Refl.) A se produce, a se prezenta. – 3. A inventa, a făuri, a imagina. – 4. A crea, a stabili, a introduce. – Mr. sgurńescu „a iscodi, a scormoni”, megl. *scornés „a trezi”. Origine necunoscută. S-a crezut în lat. cornu, ca termen de vînătoare (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 48; Philippide, Principii, 99; Geheeb 34), părere de nesusținut, în mod evident; în sl. sŭkręnąti „a excita” (Cihac, II, 44), care nu se potrivește fonetic; în bg. skorivam, skorna „a stîrni, a scorni” (Weigand, Jb., XIX, 141), rut. skornjati „a scorni”(Candrea) dar este vorba de cuvinte obscure (Tiktin) și puțin folosite, care ar putea neîndoielnic să provină din rom. Legătura cu stîrni este posibilă și chiar probabilă, fără să i se poată stabili explicația. Ar putea avea o anumită legătură cu sl. (bg.) iskoreniti „a dezrădăcina”, plecînd de la echivalența rădăcină – „origine” ca în sb. korenit „radical” și „originar”. Probabil în loc de *scoroni, var. expresivă a lui scoroci, scotoci. Der. scornitor, adj. (făuritor, inventator); scorneală (var. scornitură), s. f. (invenție, idee, fabulă); scornoci, vb. (a inventa), cu suf. expresiv; scornici, s. m. (friganea, mămăligă prăjită, pîine prăjită în ulei); sgorni, vb. (a expulza, a goni), prin contaminare cu goni (contaminare cu un sl. *zagoniti, bg. zagonjam „a vîna”, cf. Graur, BL, IV, 118 și Graur, Viața rom., 1940, no. 3, 110, nu pare probabilă; sensul lui sgorni „a vîna, a goni vînatul”, care se citează acolo, nu pare corect).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

scorní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scorneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink