SCORDATURĂ s. f. (muz.) acordaj neobișnuit al unui instrument cu coarde, pentru a obține unele efecte de culoare. (< it. scordatura)

scordatură s. f., pl. scordaturi

scordatură, modificare temporară a acordajului (2) obișnuit al unui instrument cu coarde, în scopul obținerii unor efecte de culoare. Practicată deja în sec. 17, cu precădere în execuțiile de laută*, facilitând tehnica. Frecvent se modifică acordajul prin ridicarea coardei extreme (Paganini: Mosesfantaisie, cu sol acordat în si bemol). Prin coborârea coardei o întâlnim în mișcarea a doua a celei de a patra Simfonii de Gustav Mahler (în care, prima vl. cântă cu sol acordat în fa diez). ♦ În muzica pop., s. se practică mai ales la instr. de acomp.