2 intrări
11 definiții
din care- explicative (7)
- relaționale (2)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
scorburire sf [At: I. GILESCU, C. / V: (înv) ~âre / Pl: ~ri / E: scorburi] (Înv) Scobire (1).
scorborâre[1] sf vz scorburire
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
scorbori v vz scorburi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
scorborî v vz scorburi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
scorbura v vz scorburi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
scorburâre sf vz scorburire
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
scorburi [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~bori, ~borî, (reg) ~ra / Pzi: ~resc / E: scorbură] 1-2 vtr (Îrg) A se scorboroși (1-2). 3 vtf (Înv; c. i. munți) A scorboroși (4). 4 vr (Reg; d. tencuială; îf scorburî) A se coșcovi (4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SCORBURI vb. v. găunoși.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
scorburi vb. v. GĂUNOȘI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
scorburire, scorburiri, s.f. (înv. și reg.; despre copaci) scorboroșire, găunoșare.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
scorburi, pers. 3 sg. scorburește, vb. IV refl. 1. (înv. și reg.; despre arbori) a se scorboroși, a se găunoșa. 2. (înv.; despre munți) a se umple de văgăuni, râpe, peșteri. 3. (refl.; reg.; despre tencuială; în forma: scorbura) a se coșcovi.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| verb (V401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
| — | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||