scondru sm [At: ABC MAR. / V: șc~ / Pl: ~ri / E: it scontro, cf ger Schorbaum] Lemn de formă cilindrică (sau țeavă metalică lungă) prevăzut cu armături la ambele capete, folosit pe o navă, mai ales la menținerea acesteia la o anumită distanță de țărm.

SCONDRU s. n. (mar.) lemn de formă cilindrică sau țeavă metalică lungă cu care se menține o navă la o anumită distanță de țărm. (după it. scontro)

scóndru și șcóndru n., pl. urĭ saŭ e (cp. cu ghĭonder). Mar. Ghĭonder cu cange (de împins orĭ de tras barca). Torpilă de scondru, torpilă pusă în vîrfu unuĭ bulumac fixat în botu uneĭ vedete și care explodează pin cĭocnirea vedeteĭ cu corabia atacată.

școndru sn vz scondru

șcóndru, V. scondru.

scondru s. m., art. scondrul; pl. scondri, art. scondrii

scondru s. m., art. scondrul; pl. scondri, art. scondrii

scondru s. m., art. scondrul; pl. scondri, art. scondrii