scómot, V. zgomot.

zgomot s.n. 1 Sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresionează în mod neplăcut auzul. Ieși repede și trînti ușa cu zgomot (D. ZAMF.). 2 (telec.) Zgomot de fond = a) perturbație sonoră (de mică intensitate) care apare în orice mediu de transmitere a semnalelor; b) ansamblu de zgomote care se suprapun unui dialog. Zgomot alb = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu și uniform într-un domeniu de frecvențe specificat. Zgomot roz = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie constantă pe octavă. Zgomot colorat = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu și uniform într-un domeniu de frecvențe specificat. Generator de zgomot v. generator. ♦ (med) Sunet emis de anumite organe interne, a cărui modificare denotă o stare patologică. Zgomotul inimii. 3 Amestec confuz de glasuri, de sunete (puternice). Odaia se umplu de zgomot de voci (E. BAR.). ♦ Ext. Scandal; gălăgie, vacarm; vuiet, tumult. Zgomotul serenadelor și serbărilor deșteptă atențiunea vecinilor (FIL.). ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzație, a face vîlvă. 4 Fig. Impresie puternică pe care o produce un lucru, un fapt, un eveniment etc. asupra oamenilor; răsunet. Știi pentru ce Lamartine a făcut atîta zgomot în Franța ca poet? (BOL.). ◊ Loc.adv. Fără (mult) zgomot = fară să se facă remarcat; în mod discret. 5 (calc după fr. "bruit') Veste recentă (și interesantă); noutate. Îi făcu cunoscut zgomotul răspîndit de curier în oraș (BĂLC.). • scris și sgomot. pl. -e. /z- + gomot; cf. fr. bruit.

zgómot (Munt.) și gómot (Mold. Serbia) n., pl. e (nsl. gomot, sîrb. glomot, zgomot. V. gomotesc, gălămoz, gomon). Huĭet, sunet produs de lovirea (mișcarea) lucrurilor saŭ de vocĭ dezordonate: zgomotu valurilor, furtuniĭ, dărămăriĭ. Vorbă, vociferare, tărăboĭ, gălăgie, țipete: copiiĭ fac zgomot. Fig. (după fr. bruit). Zvon: a da atențiune tuturor zgomotelor. Sensațiune: vestea a produs zgomot. – La Beld. (1004, 1610, 1904, 1910 și 3224) gomot. La Dos. și scomot. V. freamăt.

zgomot s. n., pl. zgomote

zgomot s. v. SENZAȚIE. VÎLVĂ.

ZGOMOT s. 1. (înv. și reg.) sunet, (reg.) șteamăt. (~ de frînă.) 2. freamăt, gălăgie, larmă, tumult, vuiet. (Ce ~ se aude?) 3. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)

SCOMOT, scomote, s. n. (Înv., Var.) Zgomot. (cf. zgomot)