scoicar sm [At: BĂCESCU, PĂS. 152 / Pl: ~i / E: scoică + -ar] Pasăre acvatică din ordinul picioroangelor, cu penele negre lucioase pe spate și albe pe piept, cu ciocul puternic, de culoare roșie, care se hrănește mai ales cu scoici (1) și cu alte vietăți de apă Si: (reg) ostrigar, stridiar, culic-de-mare, țarcă-de-mare (Haematopus ostralegus).

scoicar s. m., pl. scoicari

SCOICÁR (< scoică) s. m. Pasăre de țărm din ordinul caradriiforme, masivă, cu penaj negru pe cap, piept și spate și alb pe burtă, cioc lung roșu-portocaliu, picioare puternice (Haematopus ostralegus). Se hrănește preponderent cu scoici, dar și cu alte viețuitoare acvatice mici; își face cuibul direct pe plaje, mai ales în locurile cu multe cochilii de scoici. Puii sunt nidifugi.

scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

SCOICAR s. (ORNIT.; Haematopus ostralegus) (rar) ostrigar, stridiar, (reg.) culic-de-mare, țarcă-de-mare.

SCOICAR s. (ORNIT.; Haematopus ostralegus) (rar) ostrigar, stridiar, (reg.) culic-de-mare, țarcă-de-mare.