scochină sf [At: BARONZI, L. 119 / V: scochin, ~ilă, scohi~ / A și: scochină / Pl: ~ni / E: nct cf scoc] (Reg) 1 Cale adâncă și îngustă rezultată în urma acțiunii de eroziune a apelor de munte sau a ploilor. 2 Albie naturală de scurgere a apelor de ploaie. 3 Urmă lăsată de șiroaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 4 (Îf scochilă) Loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 5 (Pex; îf scochină) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un coș de nuiele care se așază pe fundul apelor curgătoare. 6 Scorbură (1). 7 (Pex) Ascunzătoare (5). 8 (Reg) Peșteră (1). 9 (Reg) Scobitură (6). 10 (Spc) Copcă² (1).

SCOCHINĂ, scochini, s. f. Vale strîmtă și adîncă, săpată de șiroaiele de apă care vin de la munte. ♦ Groapă, gaură, scorbură.

SCOCHINĂ, scochini, s. f. (Reg.) Vale strîmtă și adîncă, săpată de șuvoaiele de apă care vin de la munte. ♦ Gaură, groapă, scorbură.

scochilă sf vz scochină

scochin² sn vz scochină corectat(ă)

scohină sf vz scochină

SCOCHINĂ s. v. adâncitură, cavitate, gaură, scobitură.

scochină s. v. ADÎNCITURĂ. CAVITATE. GAURĂ. SCOBITURĂ.

scochină, scochini, s.f. (reg.) 1. cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 3. (în forma: scochilă) loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 4. (în forma: scochină) unealtă de pescuit de forma unui coș de nuiele. 5. scorbură; loc ascuns. 6. peșteră. 7. gaură, scobitură, cavitate; copcă în gheață.