scleroză sf [At: BARCIANU / S și: (rar) sclerosă / Pl: ~ze / E: fr sclérose] 1 Modificare a structurii normale a unui organ, prin proliferarea țesutului conjunctiv, ca urmare a unor procese inflamatorii cronice sau degenerative, a stazei sangvine prelungite, ca stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. 2 (Îs) ~ în plăci Boală a sistemului nervos central cu apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, ale sfincterului. 3 (Îs) ~ laterală amiotrofică Boală a sistemului nervos cu leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și manifestată prin atrofii musculare, prin exagerarea reflexelor oaselor și tendoanelor Si: boala Charcot.

SCLEROZĂ s. f. Întărire a unui organ sau a unui țesut, datorită hipertrofiei țesutului conjunctiv pe care îl conține; sclerozare. Scleroza și degenerarea arterelor. BABEȘ, O. A. I 135.

SCLEROZĂ s.f. Întărire patologică a țesuturilor, în special a țesutului conjunctiv; sclerom. [< fr. sclérose, cf. gr. skleros – tare, rigid].

SCLEROZĂ¹ s. f. 1. indurație a țesuturilor, în special a celui conjunctiv; sclerom. ♦ ~ în plăci = boală prin leziuni cu multiple focare de demielinizare, diseminate în sistemul nervos central, putând antrena tulburări neurologice diverse. 2. (fig.) stare a ceea ce nu mai este capabil de evoluție, de adaptare, a ceea ce și-a pierdut orice suplețe. (< fr. sclérose)

-SCLEROZĂ² elem. scler(o)-.

SCLEROZĂ ~e f. Stare patologică constând în modificarea structurii normale a unui organ sau țesut ca urmare a proliferării unui țesut conjunctiv. /<fr. sclérose

* scleróză f., pl. e (d. vgr. skléros, dur, țeapăn). Med. Înțepenirea patologică a unuĭ țesut (cum se întîmplă la bătrînĭ).

scleroza [At: DL / Pzi: ~zez / E: fr scléroser] 1-2 vtr A face scleroză (1) Si: a (se) ramoli. 3-4 vtr A determina scleroză (1) Si: a (se) ramoli. 5-6 vti (Fig; pan) A se conforma unor canoane.

SCLEROZA, sclerozez, vb. I. Refl. A fi atins de scleroză, a se îmbolnăvi de scleroză.

SCLER- v. sclero-.

SCLERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „întăritură”, „indurație”, „rigidizare”, „sclerotică”, „dur”, „duritate”. [Var. scler- / < fr. scléro-, it. sclero-, cf. gr. skleros – dur].

SCLEROZA vb. I. refl. A fi atins, a se îmbolnăvi de scleroză. ♦ tr. A provoca scleroza unui țesut. [< fr. scléroser].

SCLER(O)-, -SCLEROZĂ elem. „dur, rigid, scleros”; „indurație”, „sclerotică”. (< fr. sclér/o/-, -sclérose, cf. gr. skleros, sklerosis)

SCLEROZA vb. I. refl. a se îmbolnăvi de scleroză. ◊ (fig.) a se împietri, a nu mai evolua. II. tr. a provoca scleroză (1). (< fr. scléroser)

A SCLEROZA ~ez tranz. A face să se sclerozeze. /<fr. scléroser

A SE SCLEROZA mă ~ez intranz. 1) A se îmbolnăvi de scleroză; a fi atins de scleroză. 2) fig. pop. A pierde parțial facultățile intelectuale. /<fr. scléroser

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză s. f., g.-d. art. sclerozei; pl. scleroze

scleroză, -ze.

scleroza (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sclerozez, 3 se sclerozează; conj. prez. 1 sg. să mă sclerozez, 3 să se sclerozeze; imper. 2 sg. afirm. sclerozează-te; ger. sclerozându-mă

scleroza (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozează

scleroza vb., ind. prez. 1 sg. sclerozez, 3 sg. și pl. sclerozează

SCLEROZA vb. v. ramoli.

scleroza vb. v. RAMOLI.

-SCLEROZĂ „întărire, indurație, sclerozare”. ◊ gr. sklerosis „îngroșate, întărire” > fr. -sclérose, germ. -sklerose > rom. -scleroză.

SCLER-, v. SCLERO-. □ ~adenie (v. -adenie), s. f., adenopatie cu caracter scleros; ~ectazie (v. -ectazie), s. f., tumoare a corneei cu caracter scleros; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a scleroticii; ~emie (v. -emie), s. f., sclerodermie generalizată; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut vegetal de susținere format din celule moarte, cu membrane îngroșate și lignificate; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți rigizi; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., întărire patologică a țesutului conjunctiv al ochiului; ~onichie (v. -onichie), s. f., îngroșare congenitală a unghiilor.

SCLERO- „dur, rigid, scleros; sclerotică”. ◊ gr. skleros „uscat, dur” > fr. scléro-, it. id., engl. id., germ. sklero- > rom. sclero-. □ ~blaste (v. -blast), s. n. pl., celule vegetale poliedrice moarte, cu membrana îngroșată și lignificată; ~carp (v. -carp), adj., s. n., 1. adj., Cu fructe tari. 2. s. n., înveliș dur al sîmburelui; ~caul (v. -caul), adj., care prezintă în structura tulpinii un țesut scleronchimatic dezvoltat; ~caulie (v. -caulie), s. f., structură dură și uscată a unei tulpini; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., formă de sclerodermie a extremităților degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., boală manifestată prin întărirea și îngroșarea pielii și a țesuturilor subcutanate; ~desmie (v. -desmie), s. f., creștere a consistenței ligamentelor pînă la întărirea lor; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze dure și cu cuticulă groasă, adaptată la secetă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., grup de plante spinoase, lemnoase și sărace în clorofilă, cu frunze persistente și coriacee; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., voce lemnoasă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care provoacă întărirea patologică a țesutului conjunctiv. 2. (Despre plante) Care secretă lignină; sin. sclerogenic; ~genic (v. -genic), adj., sclerogen* (2); ~id (v. -id), adj., cu aspect dur; ~malacie (v. -malacie), s. f., afecțiune constînd în subțierea progresivă a scleroticii; ~mer (v. -mer), s. n., jumătatea caudală a unui sclerotom, din care derivă cea mai mare parte a unei vertebre; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a durității mineralelor și a corpurilor metalice; ~nom (v. -nom₁), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care nu variază în timp; ~pod (v. -pod), adj., (despre plante) care prezintă un suport rigid; ~poichilodermie (scleropoikilodermie) (v. poichilo-, v. -dermie), s. f., sclerodermie progresivă asociată cu o pigmentație și cu telangiectazie cutanată; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi rigide; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru determinarea durității materialelor, prin reacția elastică la lovirea unui percutor; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă externă a scoarței terestre în care rocile, din cauza presiunii litostatice, sînt casante la acțiunea eforturilor de deformare tectonică; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe uscate; ~tom (v. -tom), s. n., parte a somitei mezodemice care participă la formarea vertebrelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie medicală a scleroticii; ~trih (v. -trih), adj., cu părul dur și rigid; ~xil (v. -xil), adj., cu lemnul dur.

SCLERÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. sklerosis „întăritură”) s. f. Modificare a structurii normale a unui organ, caracterizată prin proliferarea țesutului conjunctiv; este însoțită de o creștere patologică a colagenului și o rarefiere a celulelor. Survine în urma unor procese inflamatorii sau degenerative (ex. s. renală, s. hepatică, s. ovariană etc.) sau ca un stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. Modificările sclerotice ireversibile duc treptat la deformarea organelor afectate și la dereglarea funcției specifice acestora. ◊ S. cerebrală = înlocuire a parenchimului cerebral cu țesut fibros, generată de insuficiență circulatorie, procese inflamatorii și degenerative. Impr. senilitate. S. în plăci = boală a sistemului nervos central, având cauză necunoscută, caracterizată prin apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, sfincteriene, psihice etc. S. laterală amiotrofică = boală a sistemului nervos, având o cauză necunoscută, caracterizată prin leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și și manifestată prin atrofii musculare și prin exagerarea reflexelor osteotendinoase.