PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

ROGOZ, rogozuri, s. n. Gen de plante erbacee cu tulpina în trei muchii, cu frunzele lungi și cu flori monoice grupate în spice (Carex); plantă din acest gen. [Var.: (reg.) răgoz s. n.] – Din sl. rogozŭ.

ȚIPIRIG¹ s. m. (Bot.; regional) Pipirig. – Cf. pipirig.

ȚIPIRIG² s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika.

PIPIRIG ~gi m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă netedă, având frunze lungi țepoase și flori mici brune dispuse în inflorescență la vârf. /Orig. nec.

ROGOZ ~uri n. Plantă erbacee cu tulpina în trei muchii, înaltă, neramificată, cu frunze liniare, lungi, cu flori grupate în spice, folosită la împletirea unor obiecte împletite. /<sl. rogozu

ȚIPIRIG¹ n. pop. Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. /Orig. nec.

rogoz s. n., pl. rogozuri

pipirig s. m., pl. pipirigi

rogoz s. n., pl. rogozuri

țipirig (bot.) s. m.

țipirig (chim.) s. n.

SCIRPUS L., PĂRUL FEMEII, fam. Cyperaceae. Gen originar de pe tot globul, cca 195 specii, erbacee, anuale sau vivace. Tulpini cilindrice, verzi, lungi și subțiri, mai multe laolaltă, la unele specii în tinerețe erecte, apoi pendente. Frunze ligulate, cu marginile întregi. Flori hermafrodite (pînă la 3 stamine, stil caduc, stigmat cu 2-3 ramuri filamentoase, perigon cu sau fără sete), așezate pe axa spiculețelor maro-închis-negre, dispuse terminal pe tulpină, într-o inflorescență peniciliformă, patentă.

Scirpus cernuus Vahl (syn. Isolepis gracilis hort.; Scirpus gracilis Koch). Plantă de cca 20 cm înălțime, formează smocuri de păr dense, verzi. Tulpini filamentoase, la început erecte, mai tîrziu pendente, frunze cu aspect de peri aspri. Nu rezistă iarna.

Scirpus holoschoenus L. Specie care înflorește vara. Flori maro-închis. Plantă erbacee, pînă Ia 1 m înălțime, verde-albăstruie, tulpini cilindrice, frunze radicale solitare sau în perechi, semicilindrice. Rezistă iarna.

Scirpus lacustris L. Specie care înflorește vara. Flori maro-închis-roșietice. Plantă ierboasă, perenă, pînă la 3 m înălțime, tulpină cilindrică, verde. Frunze cu limb scurt, caniculat și vagină deseori lungă, afară de cea superioară care este lipsită de limb. Fructe plate, slab-triunghiulare. Rezistă iarna.

PIPIRIG s. v. chircitură, pipiriguț, rugină, sfrijitură.

PIPIRIG s. (BOT.) 1. (Bolbochoenus maritimus) (reg.) rogoz. 2. (Holoschoenus vulgaris) (reg.) papură. 3. (Scirpus silvaticus) țipirig. 4. (Schoenoplectus lacustris) rogoz, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă. 5. (Equisetum hiemale) (reg.) coadă, capu-câmpului, iarbă-de-cositor. 6. v. stuf.

ROGOZ s. v. papură, pipirig, pipiriguț, săbiuță, țipirig.

ROGOZ s. (BOT.) 1. (Carex) (reg.) mohor, pir-roșu, (Transilv. și Bucov.) șușarcă. 2. (Carex silvatica și pilosa) șovar. 3. (Carex riparia) (reg.) mohor, pir. 4. (Scirpus maritimus) (Munt.) pașă. 5. (Schoenoplectus lacustris) pipirig, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă.

ȚIPIRIG s. v. clorură de amoniu, rugină, salmiac.

ȚIPIRIG s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz.