schismă, schisme s. f. Sciziune în sânul unei Biserici, refuzul de a se supune conducerii oficiale și adoptarea unor dogme și a unui ritual proprii. ◊ Marea schismă = separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice dintre scaunul de la Roma și cel de la Constantinopol, provocată de bula de excomunicare din 16 iulie 1054 pe care cardinalul Humbert o depune pe altarul bis. Sfânta Sofia în numele papei Leon IX (mort cu trei luni înainte) împotriva patriarhului Mihail Cerularie, care, la rândul său, excomunică delegația papală prezentă la Constantinopol. Aceasta a afectat profund relațiile ulterioare dintre cele două mari părți ale Bis. creștine: Bis. Apusului (Bis. romano-catolică) și Bis. Răsăritului (Bis. Ortodoxă, Patriarhia ecumenică). ♦ Fig. Dezbinare provocată de deosebirea de principii; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma.