SCHIOAPĂ s. f. v. șchioapă.

ȘCHIOP, -OAPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus.

ȘCHIOPA, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop.

schiop, schioapă a, smf vz șchiop

schiopa v vz șchiopa

scoapă^[1] a vz șchiop

scop⁴, ~oapă a vz șchiop

șchiop, ~oapă [At: (cca 1620-1640) ROSETTI, B. 92 / V: (îrg) schiop, scop, școp / Pl: ~i, ~oape / E: ml *excloppus] 1-2 smf, a (Ființă) care, în mers, se sprijină mai puțin pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte) Si: (pop; rar) șchiopătător (1- 2), (reg) șantaliu (1-2), șchiopat² (1), șchiopârnog (1-2), șodâlc (1-2), șoiog (1-2), șolum (1-2), șonc³ (1-2), șoncăit² (1-2), șont² (1-2), șontăcăit (1-2), șontorog (1-2), șontrop (1-2), șonțit (1-2), șornolog (1-2), șovâlcăit² (1-2), șovârnog (1-2), ștrol (1-2), (înv) șchiopător (1). 3-4 smf, a (Ființă) care are un defect fizic la un picior (anchilozare, paralizie, mutilare, un picior mai scurt decât celălalt etc.) Si: schilod, (pop; rar) șchiopătător (3-4), (reg) șantaliu (3-4), șchiopat² (2), șchiopârnog (3-4), șodâlc (3-4), șoiog (3-4), șolum (3-4), șonc³ (3-4), șoncăit² (3-4), șont² (3-4), șontâcăit (3-4), șontorog (3-4), șontrop (3-4), șonțit (3-4), șornolog (3-4), șovâlcăit² (3-4), șovârnog (3-4), ștrol (3-4), (înv) șchiopător (2). 5-6 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește un picior Si: schilod, (pfm) beteag (1-2), olog, (reg) paliu², șolum (5-6), șonc³ (5-6), șont² (5-6), șontorog (5-6), șontrop (5-6), șornolog (5-6), șovârnog (5-6). 7 a (Trs; Mol; d. oameni) Care nu are o mână. 8 a (Reg; d. butucii de viță de vie) Nedezvoltat. 9 a (Pan; d. unele obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele, neavând stabilitate. 10 a (Fig; d. versuri) Cu unitățile metrice incomplete Si: nereușit, slab. 11 sms (Mdv; reg) Pietin (la oi) Si: (reg) șchiopat¹, șchiopăt. 12 sms (Mdv; reg) Arici (la vite). 13 sf (Pop) Măsură de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul. 14 sf (Pfm; îla) De-o ~oapă (Foarte) mic. 15 sf (Pfm; d. litere, tocuri etc.; îal) (Foarte) mare. 16 sf (Pfm; d. materii, substanțe; îal) (Foarte) mult. 17 sf (Pfm; îlav) La o ~oapă (Foarte) aproape (1). 18 sf (Pfm; îe) A-i crește (cuiva) inima de-o ~oapă A fi încântat (de ceva). 19 sf (Pfm; îae) A se îmbărbăta. 20 sf (Mun; îs) ~oapă îngenuncheată Distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul, plus lungimea degetului mare. 21 sn (Mar) Măsură de lungime, folosită de țesătoare, egală cu distanța de la mijlocul pieptului până la vârful degetelor de la mână, brațul fiind bine întins lateral. 22 sm (Reg) Unealtă de tâmplărie în forma literei H, cu un picior mai scurt, care servește la liniat. 23 sfa (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 24 sfa (Reg) Melodie după care se execută șchioapa (23).

șchiopa [At: BIBLIA (1688), 222²/51 / V: (îrg) sc~, ~pi, (înv) șchiupa, (reg) șco~ / Pzi: ~pez, (reg) șchiop / E: ml *excloppare cf șchiop] 1-2 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șchiop (1) Si: (rar) a (se) șchiopăta (2-3), (reg) a (se) șontorogi (2-3), a (se) șonți¹ (2-3). 3 vi (Reg; d. ființe) A șchiopăta (1).

șchiopi¹ v vz șchiopa

șchiupa v vz șchiopa

școp, școapă smf, a vz șchiop

școpa v vz șchiopa

ȘCHIOP, -OAPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Din lat. *excloppus.

ȘCHIOPA, șchiopez, vb. I. Intranz. 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Din lat. *excloppare sau din șchiop.

SCHIOP, -OAPĂ adj. v. șchiop.

SCHIOPA vb. I v. șchiopa.

ȘCHIOAPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioapă (ODOBESCU, S. I 325) s. f.

ȘCHIOP, ȘCHIOAPĂ, șchiopi, șchioape, adj. (Despre ființe) Care are un picior mai scurt sau căruia îi lipsește cu totul un picior; infirm de un picior. Era o cățea albă, șchioapă de cînd o împușcase. REBREANU, R. I 149. Un ciocîrlan șchiop se vede viind, cît ce putea. CREANGĂ, P. 93. Cînd era mică, a căzut din scrînciob și de atunci e cam șchioapă. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ (Substantivat) Leșii-n vale, pe sub plopi, Se crucesc, se cred miopi-Ce văd ei? Din cetățuie Doi cu doi, vreo zece șchiopi. COȘBUC, P. I 329. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu ritm defectuos; nereușit. Neavînd învăț și normă, Fantazia fără formă Rătăcit-a vai! cu mersul: Negru-i gîndul, șchiop e versul. EMINESCU, O. IV 292. – Variantă: schiop, schioapă (RETEGANUL, P. III 62, ISPIRESCU, L. 48, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 421) adj.

ȘCHIOPA, șchiopez și șchiop, vb. I. Intranz. (Despre ființe, și în forma șchiopa) 1. A deveni șchiop. Ș-au tocit potcoavele, au șchiopat și i-am lăsat în drum. DELAVRANCEA, O. II 110. Împăratul l-a-ntrebat Cum... de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. 2. A șchiopăta. Astă fată bine joacă, Numai are că cam șchioapă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. – Variantă: schiopa vb. I.

ȘCHIOAPĂ ~e f. Unitate populară de măsură a lungimii (egală cu distanța dintre vârful degetului mare și al celui arătător, când acestea sunt îndepărtate la maximum unul de altul). ◊ De-o (sau cât o) ~ mai mic decât este normal. /<lat. excloppus

ȘCHIOP ~ioapă (~iopi, ~ioape) 1) și substantival (despre ființe) Care merge șchiopătând; infirm de un picior; cotonog; șontorog. Cal ~. 2) (despre obiecte cu picioare) Care nu se sprijină uniform pe toate picioarele; lipsit de echilibru. 3) fig. (despre versuri) Care are ritm sau rimă defectuoasă. /<lat. excloppus

A ȘCHIOPA ~ez 1. intranz. rar v. A ȘCHIOPĂTA. 2. tranz. A face să devină șchiop; a vătăma la picioare; a șontorogi. /<lat. excloppare

șchioapă f. Mold. măsură de lungime dela capătul degetului mare întins bine până la a doua încheietură a degetului arătător: șchioapa e mai mică decât palma. [Lit. (palmă) șchioapă].

șchiop a. și m. 1. care n’are decât un picior, care merge rău; 2. fig. defectuos: versuri șchioape. [Lat. vulg. EXCLOPPUS].

șchĭoápă f., pl. e (d. șchĭop, fiind-că policaru e maĭ scurt de cît degetu arătător). Măsură de lungime de la vîrfu policaruluĭ întins pînă la vîrfu arătătoruluĭ întins. Fig. A fi numaĭ de-o șchĭoapă, a fi foarte mic. Și sch- (Munt. vest).

șchĭoápăt și șchiopătéz, a -á v. intr. (lat. *ex-clóppito, -áre). Merg șchiop; și astăzĭ maĭ șchioapătă din lovitura ceĭa. – Vechĭ și -petéz (și ca v. refl.) și (chear azĭ) șchĭopez. Și sch- (Munt. Vest).

șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).

șchĭopéz v. tr. (d. șchĭop saŭ vlat. excloppare; fr. écloper). Fac șchĭop: un glonț l-a șchĭopat. V. refl. Devin șchĭop. V. intr. Devin șchĭop. – și sch- (Munt. vest). Vechĭ. (Cor. și Ps. Ș.) și șchĭu-.

șchip, șchĭuopésc, șchĭupesc, V. scuĭp.

șchĭupéz, V. șchĭopez.

școp, V. șchĭop.

+șchioapă (de-o ~) (fam.) loc. adj. (copil ~)

șchioapă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioapei; pl. șchioape

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioapă, pl. șchioape

șchiopa (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. șchiopez, 3 șchiopează; conj. prez. 1 sg. să șchiopez, 3 să șchiopeze

șchioapă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioapei; pl. șchioape

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioapă, pl. șchioape

șchiopa (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopează

șchioapă (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioapei; pl. șchioape

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; f. sg. șchioapă, pl. șchioape

șchiopa vb., ind. prez. 1 sg. șchiopez, 3 sg. și pl. șchiopează

șchioapă, -pe.

șchiop, șchioapă.

șchiopez.

ȘCHIOP adj. v. șontâcăit.

ȘCHIOP s. v. pietin.

ȘCHIOPA vb. v. șchiopăta.

ȘCHIOP adj. (pop.) cotonog, (reg.) pedestru, șantaliu, șchiopat, șoncăit, șont, șonțit, ștrol, (reg. și depr.) șchiopîrnog, șoiog, șonc, (prin Ban. și Transilv.) șodîlc, (prin Olt. și Munt.) șontrop, (înv.) șchiopător, (fam. și depr.) șontîcăit, șovîlcăit, (fam.) șontorog. (Om ~; cal ~.)

șchiop s. v. PIETIN.

șchiopa vb. v. ȘCHIOPĂTA.

șchiop (-oapă), adj. – Olog, cotonog, cu un picior mai scurt, șontorog. – Mr., megl. șcl’op, istr. șliop. Lat. cloppus (Pușcariu 1550; REW 1997; Tiktin), cf. v. fr., prov. clop. Rom. presupune *scloppus, cf. alb. škjep (Philippide, II, 643), fr. écloper; s- s-ar putea explica prin lat. ex-, sau poate printr-o contaminare cu lat. stloppus „zgomot”, cf. v. it. schioppo „plescăit, trosnet”, care s-ar fi zis pentru zgomotul ritmic al mersului, cf. cat. esclop „copită”. Uz general (ALR, I, 71). Der. șchiopa, vb. (a merge, a rămîne șchiop; a ciomăgi), cuvînt de uz general (ALR, I, 95), pe care Tiktin și Candrea îl derivă din lat. exclǒppāre; șchioapă, s. f. (palmă), numită așa, căci măsurînd ceva cu degetul mare și arătătorul deschis, repetarea mișcării seamănă cu o șchiopătare); șchiopăta, vb. (a umbla șontîc; a proceda greșit), probabil prin intermediul unei der. expresive din lat. exclǒppitāre, după Pușcariu 1549 și Candrea; din *cloppicāre, cu schimbul de suf., după Tiktin și REW 1996); șchiopă(tă)tură, s. f. (șchiopătare); șchiopesc, adj. (de șchiop); șchiopește, adv. (ca șchiopii); șchiopî(r)c, interj. (imită șchiopătatul); șchiopîrlan, s. m. (șchiop), cu un suf. expresiv, cf. țopîrlă, ciocîrlă.

șchioapa v. hodoroaga.

șchiopu v. luncanul.

PETRU ȘCHIOPUL, domn al Moldovei (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591, din 1589 asociat cu fiul său Ștefan). Supus marii boerimi. Politica sa a nemulțumit populația țării, care a susținut pe diverși competitori la domnie, pretinși urmași ai lui Ioan-Vodă cel Viteaz.