schematism sn [At: FM (1824), 2/9 / V: (rar) ~izm, (înv) she~, șe~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat schematismus, ger Schematismus, fr schématisme] 1 (Trs; înv) Condică în care se înregistrau în mod sintetic diferite date, nume, acte, situații cu caracter religios, administrativ, comercial etc. 2 (Asr) Schemă (1). 3 (Asr) Însușire, caracter, aspect sintetic, cuprins în anumite formule, reguli, legi. 4 (Dep) Formă prea generală, simplistă, lipsită de adâncime în care sunt prezentate lucrurile, fenomenele, realitatea etc. Vz dogmatism, simplism. 5 (Dep) Caracterul a ceea ce este (prezentat) prea sumar, prea general Vz dogmatism, simplism. 6 (Dep) Tendință sau mod de a concepe ori de a înfățișa lucrurile, fenomenele, realitatea etc. într-o formă simplistă, superficială, șablonardă, dogmatică Vz dogmatism, simplism. 7 (Dep) Respectare rigidă a unor formule, șabloane etc.

SCHEMATISM s. n. Tendință, mod de a concepe și de a prezenta o construcție, o creație, o operă etc. într-o formă schematică, fără a pătrunde în adîncimea lucrurilor; (depreciativ) respectare rigidă a anumitor formule fixe.

SCHEMATISM s.n. Tendință, fel de a înfățișa o construcție, o operă etc. în liniile cele mai simple, ca o schemă; caracterul schematic a ceva; simplism. [Cf. fr. schématisme, germ. Schematismus].

SCHEMATISM s. n. tendință, fel de a înfățișa o construcție, o operă etc. în liniile cele mai simple, ca o schemă. (< fr. schématisme, lat. schematismus)

SCHEMATISM n. Caracter schematic. /<lat. schematismus, germ. Schematismus, fr. schématisme

schematism n. formă schematică.

schematizm sf vz schematism

șematism sn vz schematism

* schematízm n. (vgr. shematismós). Schemă, formă simplificată p. demonstrațiune.

!schematism s. n., pl. schematisme

schematism s. n.

schematism s. n., pl. schematisme