scarandivi vr [At: VARLAAM / V: ~izi, ~rân~, scărăn~ / Pzi: ~vesc / E: slv скарѧдовати сѧ] (Înv) A-i fi scârbă (de ceva sau de cineva) Si: a se îngrețoșa.

SCARANDIVI vb. (Mold., ȚR) A-i fi scîrbă, a se îngrețoșa. A: Cum nu ți-i rușine a chema de carele înainte te-ai scarîndivit? VARLAAM. Și pentru aceastea nemică nicicum să scărăndăviia. CD 1698, 16^r. B: De nește frîmseți ca acestea se scarandivește. CAZANIE (1642). Voiu pune sfatul mieu întru voi si nu să va sc<ă>răndăvi sufletul mieu de voi. P, 8^v: cf. ST. LEX., 300: LEX., 46^v. Variante: scarîndivi (VARLAAM), scărăndăvi (CD 1698, 16^r; P, 8^v. Etimologie: sl. skarędovati sę. Vezi si scarandivire, scărăndăvicios, scărăndăviturâ, scărăndăvos.

scarandizi v vz scarandivi

scarândivi v vz scarandivi

scărăndivi v vz scarandivi^[1] corectat(ă)

SCARÎNDIVI vb. v. scarandivi.

scarandizésc v. scărăndivesc.

scărăndivésc (mă) v. refl. (vsl. skarendovati, sen. V. scarandiv). Vechĭ Mă dezgust (mă îngrețoșez) de ceva. – Și scaran- și -dăvesc.

scarandivi (-vesc, -it), vb. refl. – A se plictisi, a se dezgusta, a i se urî. – Var. scărăndivi. Sl. skarędovati sę „a urî” (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. scarandiv (var. înv. scărăndiv, scarandiu, scărăndăv(ici)os), adj. (delicat, dificil, mofturos); scărăndăvitură, s. f. (înv., dezgust).

scarandivi, scarandivesc, vb. IV refl. (înv.) a-i fi greață, scârbă (de ceva sau de cineva); a se îngrețoșa, a se scârbi.