scârța-scârța m. fam. mâzgălitor de hârtie, scriitoraș (ironic): niște scârța-scârța pe hârtie CAR.

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scârța, scârțai interj.] – Onomatopee.

scârț [At: I. GOLESCU / V: ~ța, ~țai, (rar) scarț, ~ță, (reg) scărț, scorț / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. 2 sm (Dep; îc) ~a-~a ori (rar) ~ă-~ă (pe hârtie) Funcționar. 3 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte, în timpul mersului. 4 sm Adaos special la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie (1) în timpul mersului Si: scârțâitoare (5), (reg) scârțâiaș. 5 i (Reg; rep; îf scârța) Cuvânt care imită sunetele ascuțite produse de anumite insecte. 6 i (Fam) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire, de indiferență sau de dispreț față de spusele cuiva Si: aș! da de unde!, vorbă să fie!, (fam) zexe!

SCÎRȚA interj. (Și în forma scîrțai; numai repetat) Onomatopee care redă un scîrțîit repetat, prelungit. Apucă, omule, boii de funie, cîrmește, întoarnă carul și scîrța-scîrța, numai ce-i vezi acasă. SEVASTOS, N. 50. ◊ (Substantivat, depreciativ, în expr.) Scîrța-scîrța pe hîrtie = impiegat, funcționar, conțopist. Un bărbat falnic ca mine să fie dat în vileag de un scîrțai-scîrțai pe hîrtie? SADOVEANU, E. 221. Iacă, niște papugii... niște scîrța-scîrța pe hîrtie! Îi știm noi! CARAGIALE, O. I 44. – Variantă: scîrțai interj.

SCÂRȚ¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascuțit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului). ◊ Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța] /Onomat.

scîrța-scîrța, interj. care arată un scîrțîĭt des și repetat: ce tot scîrța-scîrța (= scîrțîĭțĭ) cu ușa ceĭa, măĭ copiĭ? – Și scîrțaĭ-scîrțaĭ.

+scârța-scârța¹ interj.

!scârța-scârța/scârța-scârța-pe-hârtie s. m. și f., g.-d. lui scârța-scârța/lui scârța-scârța-pe-hârtie; pl. scârța-scârța/ scârța-scârța-pe-hârtie

!scârța-scârța²(-pe-hârtie) (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui scârța-scârța(-pe-hârtie); pl. scârța-scârța(-pe-hârtie)

scârța-scârța(-pe-hârtie) s. m. invar.

scârța-scârța pe hârtie expr. 1. (peior.) funcționar. 2. autor de literatură de slabă calitate.

scârța-scârța s.m. (pop. și fam.) mâzgălitor de hârtie, scriitoraș.