SCÂRȚÂITOR, -OARE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit¹; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitor, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

scârțâitor, ~oare [At: ANON. CAR. / P: ~țâ-i~ / V: (rar) ~țâietoare, sf, ~țăi~, (înv) ~ții~, (reg) ~țăietor / Pl: ~i, ~oare / E: scârțâi + -tor] 1 a (D. unele obiecte, corpuri, substanțe etc. sau d. părți ale lor) Care scârțâie (1). 2 a (Pex; d. sunete, zgomote) Strident. 3 sf Jucărie care produce un zgomot, specific, strident, prin rotirea unui dispozitiv, prin frecarea unei sfori etc. Si: durăitoare (2), huruitoare (4), hârâitoare (7). 4 sf Dispozitiv rudimentar din lemn prevăzut cu aripi, care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările dăunătoare din semănături Si: morișcă, sperietoare, zbârnâitoare. 5 sf Adaos special la încălțăminte pentru a o face să scârțâie în timpul mersului Si: scârț (4). 6 sf (Bot) Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze înțepătoare și cu flori hermafrodite verzui, care crește prin locuri pietroase și nisipoase Si: (reg) cârțâitoare, hericică, troscoțel, troscovă, troscot-de-câmp (Plycneum arvense). 7 sm (Fam; dep) Instrumentist care emite sunete stridente, false cântând la un instrument cu coarde. 8 sm (Fam; dep) Funcționar. 9 sm (Pex) Scriitor netalentat.

SCÂRȚÂITOR, -OARE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit¹; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-. – Var.: scârțiitor, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚÂITOR ~oare (~ori, ~oare) Care scârțâie; care produce scârțâituri. /a scârțâi + suf. ~tor

scârțăietor, ~oare a vz scârțâitor

scârțăitor, ~oare a, sf vz scârțâitor

scârțiitor, ~oare a vz scârțâitor

SCÎRȚĂIETOR, -OARE adj. v. scîrțîitor.

SCÎRȚIITOR, -OARE adj. v. scîrțîitor.

SCÎRȚÎITOR, -OARE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietor, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitor, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.^[1]

scârțăitor m. 1. cel ce scârțăe; 2. fam. lăutar prost.

scârțâitor (desp. -țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitori; f. sg. și pl. scârțâitoare

scârțâitor (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitori; f. sg. și pl. scârțâitoare

scârțâitor adj. m. (sil. -țâ-i-), pl. scârțâitori; f. sg. și pl. scârțâitoare