scândurea sf vz scândurică

scânduri vt [At: DRLU / Pzi: ~resc / E: scândură] (Trs; Buc; c. i. scânduri) A bate în cuie.

scândurică sf [At: COD. VOR. 96 / 6 / V: ~rea / Pl: ~rele / E: scândură + -ică] 1-2 (Șhp) Scândură (1) mică Si: (pop) scândurice (1-2), (reg) scândureană (1-2), scânduriță (1-2), scândurușă (1-2), scânduruță (1-2). 3 (Trs; Dob; la războiul de țesut) Chingă (la tălpig (1)). 4 (La războiul de țesut; reg) Tălpig (1). 5 (Trs; la războiul de țesut; îf scândurea) Lopățică. 6 (Trs; la jug; mpl) Bulfeu². 7 (Reg) Scândură (28).

SCÎNDUREA, -ICĂ, scîndurele și (rar) scîndurici, s. f. Diminutiv al lui scîndură. Vorbi, potrivind două scîndurele cap la cap. C. PETRESCU, Î. II 181. Luai lădița cea de aur... și deschizînd-o, aflai într-însa niște scîndurele vechi. GORJAN, H. IV 138. Cu crîsnicul se mai pescuiește și cu ajutorul tălchigului, care-i făcut din o scîndurică de lemn bortit la capete. ȘEZ. IV 114.

SCÂNDURICĂ ~ele f. (diminutiv de la scândură) Lopățică cu care se netezește lutul, tencuiala pe pereți. /scândură + suf. ~ică

scîndurícă f, pl. rele. Scîndură mică. Maĭ rar -rice.

scândurică s. f., g.-d. art. scândurelei; pl. scândurele

!scândurică s. f., g.-d. art. scândurelei; pl. scândurele, art. scândurelele

scândurică/scândurea s. f., g.-d. art. scândurelei; pl. scândurele

SCÂNDUREA s. v. iapă, lopățică, schimbător, tălpig.

PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.

SCÂNDURICĂ s. v. bulfeu, cruce, spetează, stinghie.

SCÂNDURICĂ s. (pop.) scândurice, (reg.) scândureană, scândurișcă, scânduriță, scândurușă, scânduruță.

scîndurea s. v. IAPĂ. LOPĂȚICĂ. SCHIMBĂTOR. TĂLPIG.

scîndurică s. v. BULFEU. CRUCE. SPETEAZĂ. STINGHIE.

SCÎNDURICĂ s. (pop.) scîndurice, (reg.) scîndureană, scîndurișcă, scînduriță, scîndurușă, scînduruță.

scânduri, scânduresc, vb. IV (reg.; despre scânduri) a bate, a prinde, a fixa în cuie.