satisfacție sf [At: IORGA, S. D. XII, 52 / V: (înv) ~iune, (îvr) sădes~ / Pl: ~ii / E: lat satisfactio, fr satisfaction, cf it soddisfazione] 1 (Adesea construit cu verbe ca „a cere”, „a obține”, „a da” etc.) Act prin care se repară o ofensă sau o nedreptate, un neajuns etc. făcut cuiva. 2 (Adesea construit cu verbe ca „a cere”, „a obține”, „ a da” etc.) Act prin care cineva obține de la altcineva sau dă cuiva ceea ce pretinde. 3 (Rar) Satisfacere (1). 4 (Îlv) A da ~ A satisafce (5). 5 (Îe) A cere (sau a da) ~ A provoca (sau a accepta o provocare) la duel. 6 Sentiment de mulțumire, de plăcere, de bucurie care rezultă din îndeplinirea (de către sine sau de către alții) a ceva dorit. 7 Ceea ce constituie obiectul dorinței, al așteptării, al mulțumirii cuiva Si: (asr) satisfacere (3). 8 (Îlv) A da ~ A satisface (1).

SATISFACȚIE, satisfacții, s. f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. Istoricii literari... notează că știrea morții lui Pușkin, care a produs satisfacție în sînul societății căreia el îi aparținea prin naștere și în mijlocul căreia trăia, a impresionat profund și dureros poporul rus. STANCU, U.R.S.S. 146. ♦ Ceea ce produce mulțumire, motiv, prilej de a fi satisfăcut. Încearcă el însuși cele dintăi rime și găsește în ele primele satisfacții. SADOVEANU, E. 200. Te-ai gîndit dumneata cîte alte satisfacții îți oferă tinerețea dumitale? C. PETRESCU, C. V. 149. ◊ Expr. A cere (sau a da) satisfacție = a) a cere să i se facă (sau a-i da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) cîștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. Am văzut pe baron Spleny la Brown și mi-a zis că are să ceară satisfacție lui Eliad pentru pricina ce știi. GHICA, A. 418. – Variantă: satisfacțiune (C. PETRESCU, C. V. 103) s. f.

SATISFACȚIE s.f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Împlinire a unei dorințe, a unei aspirații. ♦ a cere (sau a da) satisfacție = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, cîștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Gen. -iei, var. satisfacțiune s.f. / cf. fr. satisfaction, lat. satisfactio].

SATISFACȚIE s. f. sentiment de mulțumire, de plăcere. ◊ împlinire a unei dorințe, aspirații. ♦ a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. (< fr. satisfaction, lat. satisfactio)

SATISFACȚIE ~i f. 1) Sentiment de mulțumire provocat de împlinirea unei dorințe. 2) Fapt care produce mulțumire; motiv care satisface. 3) Act prin care se face dreptate sau se obține un drept. ◊ A cere (sau a da) ~ a) a cere (sau a face) dreptate; b) a provoca sau a accepta o provocare la duel. [G.-D. satisfacției; Sil. -ți- e] /<lat. satisfactio, ~onis, fr. satisfaction

satisfacțiune sf vz satisfacție

sădesfacție sf vz satisfacție

SATISFACȚIUNE s.f. v. satisfacție.

satisfacți(un)e f. 1. sentiment plăcut de mulțumire: a simți satisfacțiune; 2. repararea unei ofense: a cere satisfacțiune.

satisfacțiúne f. (lat. satisfactio, -ónis). Mulțămire: s’a întors plin de satisfacțiune. Reparațiunea uneĭ ofense: a cere, a da satisfacțiune. – Și -ácție.

satisfacție (desp. -ți-e) s. f., art. satisfacția (desp. -ți-a), g.-d. art. satisfacției; pl. satisfacții, art. satisfacțiile (desp. -ți-i-)

satisfacție (-ți-e) s. f., art. satisfacția (-ți-a), g.-d. art. satisfacției; pl. satisfacții, art. satisfacțiile (-ți-i-)

satisfacție s. f. (sil. -ți-e), art. satisfacția (sil. -ți-a), g.-d. art. satisfacției; pl. satisfacții, art. satisfacțiile (sil. -ți-i-)

satisfacție

SATISFACȚIE s. v. împlinire, îndeplinire, realizare, satisfacere.

SATISFACȚIE s. 1. v. bucurie. 2. mulțumire, (rar) satisfacere. (Am cel puțin ~ că...)

SATISFACȚIE s. 1. bucurie, desfătare, mîngîiere, mulțumire, plăcere, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.) 2. mulțumire, (rar) satisfacere. (Am cel puțin ~ că...)

satisfacție s. v. ÎMPLINIRE. ÎNDEPLINIRE. REALIZARE. SATISFACERE.

Satisfacție ≠ insatisfacție, necaz, nemulțumire