2 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

satira vt [At: NEGULICI / Pzi: ~rez / E: satiră] 1-2 (Înv) A satiriza (1-2). 3 A ironiza.

satirà v. a satiriza: pe noi ne-a satirat GR. AL.

SATIRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, vehement. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: satiră] – Din fr. satire, lat. satira.

SATIRIZA, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser.

SATIRIZA, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser.

satiră sf [At: I.C. POEZII, 2 / V: (înv) ~teră / A și: sati / Pl: ~re / E: ngr σατύρα, lat satira, fr satire] 1 Scriere în versuri sau în proză, operă cinematografică etc. în care sunt aspru criticate și ridiculizate, de obicei cu intenții moralizatoare, viciile oamenilor sau diverse aspecte negative ale societății. 2 (Prc) Conținut al unei satire (1). 3 (Pex) Satirizare (2). 4 Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva, scoțând pe primul plan aspectele negative. 5 Specie literară reprezentată de satiră (1). 6 Piesă de teatru, la grecii antici și la romani, în care se criticau moravurile și ale cărei personaje principale reprezentau niște satiri (1).

satiriza vt [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~zez / E: fr satiriser] 1 A critica în mod aspru sau a ridiculiza printr-o satiră (1). 2 A prezenta în mod satiric2 (1) Si: (înv) a satira (2), a satirisi (2).

SATIRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: sati] – Din fr. satire, lat. satira.

SATIRĂ, satire, s. f. Compoziție literară, mai ales în versuri, în care sînt biciuite defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societății; p. ext. orice scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. [Coribut] citea pentru a nu știu cîtea oară arzătoarele satire ale lui Decimus Iulius Iuvenalis. SADOVEANU, O. VII 97. Alexandrescu înveselea auditoriul cu cîte-o elegie, o satiră sau o fabulă. GHICA, S. A. 126. Spune-mi cum poci de rimă, de muz-a mă desface, Și eu, drept recompensă, o satiră ți-oi face. ALEXANDRESCU, M. 258. ♦ Genul satiric. Dintre genurile literare, satira, prin procedeele artistice specifice, poate și trebuie să joace un rol important în nimicirea vechiului, în înlăturarea a tot ceea ce e putred, cangrenat în viața socială. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 4/5. – Accentuat și: satiră.

SATIRIZA, satirizez, vb. I. Tranz. A ataca, a biciui, a critica pe calea satirei, a ridiculiza. – Variantă: (învechit) satira (ALEXANDRESCU, M. 245) vb. I.

SATIRĂ s.f. 1. (La greci și la romani) Poemă dramatică și didactică în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvîntare etc. cu caracter biciuitor, mușcător. ♦ Genul satiric. [Acc. și satiră. / < lat. satira, fr. satire].

SATIRIZA vb. I. tr. A biciui, a ridiculiza prin satiră. [Cf. fr. satiriser].

SATIRĂ / SATI s. f. 1. (la greci și la romani) poem dramatic și didactic în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri etc. din societate. ♦ scriere, cuvântare etc. cu caracter de critică biciuitoare. (< fr. satire, lat. satira)

SATIRIZA vb. tr. a biciui, a ridiculiza prin satiră. (< fr. satiriser)

SATIRĂ ~e f. 1) Specie a poeziei lirice în care sunt atacate moravurile sociale și cusururile omenești. 2) Creație literară care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetică care ridiculizează în mod violent și caricatural moravurile sociale și cusururile omenești. 4) fig. Critică persiflantă. [G.-D. satirei; Acc. și satiră] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

A SATIRIZA ~ez tranz. (laturi negative ale realității) A biciui prin satiră; a critica în mod batjocoritor. /<fr. satiriser

Menipee (Satira) f. celebru pamflet politic francez, în versuri și în proză, compus în 1593 contra Ligei.

satiră f. 1. poemă în care se critică și se ridiculizează viții sau apucături ciudate: Satire de Eminescu; 2. orice scriere sau discurs mușcător; 3. specie de dramă greacă în care satirii erau personajele de căpetenie. [Primitiv, latinește, ghiveciu de bucate, apoi amestecătură de proză și versuri, și însfârșit critica persoanelor și a lucrurilor].

satirizà v. a-și bate joc într’un mod picant și satiric.

* sátiră f., pl. e (lat. sátira, infl. de vgr. sátyros, sátir și satiră, în locu formeĭ maĭ vechĭ sátura, „plină” subînț. lanx, farfurie, adică „farfurie plină” de tot felu de fructe, care se oferea Cereriĭ, apoĭ „farsă”. Sátura e fem. d. sátur, dim. satúllus, sătul. Cp. cu farsă, ghivecĭ, potpourri). Poemă saŭ și pĭesă în proză în care se critică și se ridiculizează vițiile: Sátirele luĭ Juvenal, Boileau, Eminescu. Genu satiric. – Fals satíră (fr. satire). V. menipeŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!sati s. f., g.-d. art. satirei; pl. satire

satiriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. satirizez, 3 satirizea; conj. prez. 1 sg. să satirizez, 3 să satirizeze

!satiră/satiră s. f., g.-d. art. satirei/satirei; pl. satire/satire

satiriza (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizea

satiră/sati s. f., g.-d. art. satirei/satirei; pl. satire/satire

satiriza vb., ind. prez. 1 sg. satirizez, 3 sg. și pl. satirizea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SATIRA vb. v. ridiculiza, satiriza.

SATIRIZA vb. a ridiculiza, (înv.) a satira, (fig.) a biciui. (A ~ moravurile din trecut.)

SATIRĂ s. ridiculizare, satirizare, (fig.) biciuire. (~ moravurilor din trecut.)

SATIRIZA vb. a ridiculiza, (înv.) a satira, (fig.) a biciui. (A ~ moravurile din trecut.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SATIRĂ (< fr. satire ; lat. satura) Specie a poeziei lirice în care sînt ridiculizate moravuri, caractere, aspecte negative, individuale sau sociale. La vechii greci și romani, satira avea un caracter dramatic și didactic, un fel de farsă încare eraubiciuitemoravurile. Adeseori, personajele erau satirii. Mai puțin cultivată de poeții greci, ea cunoaște o mare dezvoltare în poezia latină, ilustrată de Horațiu, iarmai tîrziuîn lirica modernă. Satira îșigăseșteexplicația în antiteza dintre corupția societății și idealurile de viață ale poetului, în ideea de ridiculizare. Ea poate fi: directă, atunci cînd poetul vizează direct moravurile, caracterele etc. (Scrisorile lui M. Eminescu), indirectă, cînd scriitorul, ironizîndu-se pe sine, ridiculizează în fond moravurile societății înseși (Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu); personală, cînd obiectul satirei este o persoană (Cîntecul ursului de I.H. Rădulescu); generală sau colectivă, cînd ironizează o categorie socială (Scrisoarea I de M. Eminescu). După natura defectelor ridiculizate,unii clasifică satira în socială, morală, politică și literară. Termenul satiră este folosit dealtfel pentru orice fel de scriere cu caracter critic, ironic. După gradul de intensitate al ironiei, satirele se grupează în amabile caracteristice prin ironia fină și mai puțin usturătoare (O profesiune de credință, Satiră. Duhului meu a lui Gr. Alexandrescu) și vehemente, cînd batjocura este extrem de puternică, mergînd pînă la violența de limbaj a pamfletului (ex. Scrisoarea III de M. Eminescu). Ex. Vezi domnișoru-cela care toate le știe, Căruia vorbă, duhul îi stă în pălărie, În chipul de-a o scoate cu grații prefăcute? Hainele după dînsul sînt la Paris cusute: Singur ne-ncredințează. Lorneta atîrnată Este și mai streină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere Prințul, dar ca un om cuminte, Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Cînd le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește. Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește: I-o dă în nas, se pleacă și în sfîrșit o lasă, Zicîndu-i: „Ce lornetă! te-arată mai frumoasă!” Fieșicine cunoaște ce cap tînărul are; Dar, pentru că dă bine din mîini și din picioare Și trîntește la vorbe fără să se gîndească, Am văzut multă lume cu duh să-l socotească. Iată de ce talente avem noi trebuință! (GR. ALEXANDRESCU, Satiră, Duhului meu)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SÁTIRĂ (< fr., lat.) 1. Categorie estetică aparținând sferei comicului, care ridiculizează violent obiectivul vizat, subliniindu-i caricatural laturile negative. S. poate folosi, în funcție de fenomenul satirizat, deopotrivă tonalității comice sau grave și procedee diverse, de la ironie până la invectivă. 2. Specie a poeziei lirice cultivată încă din Antic., care ridiculizează cu intenții moralizatoare aspecte negative ale vieții individuale sau sociale. Au scris s. Horațiu, Marțial, Boileau, Hugo, Byron, iar în literatura română Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski ș.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critică batjocoritoare, vehementă.

* satirizéz v. tr. (fr. satiriser, d. satire, satiră. Vgr. satyrizo, reprezintă o dramă satirică). Iaŭ în rîs, ridiculizez pin satiră.

Difficile est satiram non scribere (lat. „E greu să nu scrii satire”) – spune luvenal în Satira I (30). El imaginează un dialog cu cineva care-l întreabă de ce și-a ales o carieră ilustrată de „marele satiric” (adică de Lucilius)? Și luvenal îi răspunde: „Cum oare să-mi sting mînia... cînd văd mulțimea-n lături dată de ceata celui ce răpise unui orfan averea toată”... sau cînd mai vezi... (și aici înșiră o serie întreagă de lucruri reveltătoare care se petreceau la Roma), atunci, conchide el: „o, atunci e greu să nu scrii satire”! LIT.

Intrare: satiră
  • pronunție: satiră, satiră
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sati
  • satira
plural
  • satire
  • satirele
genitiv-dativ singular
  • satire
  • satirei
plural
  • satire
  • satirelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sateră
  • satera
plural
  • satere
  • saterele
genitiv-dativ singular
  • satere
  • saterei
plural
  • satere
  • saterelor
vocativ singular
plural
Intrare: satiriza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • satiriza
  • satirizare
  • satirizat
  • satirizatu‑
  • satirizând
  • satirizându‑
singular plural
  • satirizea
  • satirizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • satirizez
(să)
  • satirizez
  • satirizam
  • satirizai
  • satirizasem
a II-a (tu)
  • satirizezi
(să)
  • satirizezi
  • satirizai
  • satirizași
  • satirizaseși
a III-a (el, ea)
  • satirizea
(să)
  • satirizeze
  • satiriza
  • satiriză
  • satirizase
plural I (noi)
  • satirizăm
(să)
  • satirizăm
  • satirizam
  • satirizarăm
  • satirizaserăm
  • satirizasem
a II-a (voi)
  • satirizați
(să)
  • satirizați
  • satirizați
  • satirizarăți
  • satirizaserăți
  • satirizaseți
a III-a (ei, ele)
  • satirizea
(să)
  • satirizeze
  • satirizau
  • satiriza
  • satirizaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • satira
  • satirare
  • satirat
  • satiratu‑
  • satirând
  • satirându‑
singular plural
  • satirea
  • satirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • satirez
(să)
  • satirez
  • satiram
  • satirai
  • satirasem
a II-a (tu)
  • satirezi
(să)
  • satirezi
  • satirai
  • satirași
  • satiraseși
a III-a (el, ea)
  • satirea
(să)
  • satireze
  • satira
  • satiră
  • satirase
plural I (noi)
  • satirăm
(să)
  • satirăm
  • satiram
  • satirarăm
  • satiraserăm
  • satirasem
a II-a (voi)
  • satirați
(să)
  • satirați
  • satirați
  • satirarăți
  • satiraserăți
  • satiraseți
a III-a (ei, ele)
  • satirea
(să)
  • satireze
  • satirau
  • satira
  • satiraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sati, satiresubstantiv feminin

  • 1. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote [Coribut] citea pentru a nu știu cîtea oară arzătoarele satire ale lui Decimus Iulius Iuvenalis. SADOVEANU, O. VII 97. DLRLC
    • format_quote Alexandrescu înveselea auditoriul cu cîte-o elegie, o satiră sau o fabulă. GHICA, S. A. 126. DLRLC
    • format_quote Spune-mi cum poci de rimă, de muz-a mă desface, Și eu, drept recompensă, o satiră ți-oi face. ALEXANDRESCU, M. 258. DLRLC
  • 2. (La greci și la romani) Poemă dramatică și didactică în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. DN
  • 3. Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dintre genurile literare, satira, prin procedeele artistice specifice, poate și trebuie să joace un rol important în nimicirea vechiului, în înlăturarea a tot ceea ce e putred, cangrenat în viața socială. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 4/5. DLRLC
etimologie:

satiriza, satirizezverb

  • 1. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.