satan sm vz satană

SATAN s. n. v. satană.

satană smf [At: CORESI, L. 349/13 / V: satan, (înv) săt~ / Pl: ~ne, (reg) sătăni / E: slv сатана, ngr Σατανᾶρ, fr satan] 1 (Mai ales în limbajul bisericesc; art) Căpetenie a diavolilor Si: scaraoțchi (1), tartorul. 2 (Pgn) Diavol (1). 3 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 4 (Adesea ironic sau arogant) Epitet dat unei persoane nesuferite, viclene, rele, neastâmpărate etc. corectat(ă)

sătan, ~ă smf vz sătean

sătană sm vz satană

sătean, ~ă smf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 115^r/10 / V: (îrg) set~, (reg) sătan, sit~ / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i / E: sat + -ean] 1 Om care locuiește într-un sat și care are ca ocupație de bază agricultura Si: plugar, țăran, (îrg) poporan. 2 (Spc; înv) Țăran iobag (sau clăcaș). 3 (Îvr) Consătean (1).

setean, ~ă smf vz sătean

sitean, ~ă smf vz sătean

AVESTIȚA npr. f. (uneori cu adausul: aripa Satanei) 🔱 pop. Duh rău care, după credințele poporului, omoară pe copii în pîntecele mamei sau după naștere; în unele părți țăranii pun sub căpătîiul copiilor, ca să-i apere de acest duh, o carte numită Avestița și care cuprinde formule magice [vsl. věštica].

SATANĂ, satane, s. f. 1. (La sg., în forma articulată) Numele biblic al diavolului. Se rugă puțin ca să se depărteze de el ispita satanei. ISPIRESCU, L. 189. Boldul satanei se vede că-i înghimpase. CREANGĂ, P. 167. Dar oare-s doctori acești doi?... Îmi pare că samănă a satana amîndoi. EMINESCU, N. 80. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. Trufia este o satană. ISPIRESCU, M. V. 33. Voi sînteți satane necuvioase. ȘEZ. VIII 74. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. – Variantă: satan, satane (ALECSANDRI, P. A. 39), s. n.

SĂTEAN, săteni, s. m. Om care locuiește într-un sat și are îndeletniciri rurale; țăran. Prin întuneric, săteanul vorbea cu caii. SADOVEANU, O. VI 526. Toți sătenii ascultau cu drag cîntecele. REBREANU, I. 69. Iacă așa au scăpat și leneșul acela de săteni și sătenii aceia de dînsul. CREANGĂ, P. 332.

SATANĂ ~e f. 1) (în religia creștină) Ființă imaginară considerată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; demon; sarsailă; diavol. 2) fig. Om sau animal cu apucături rele. [G.-D. lui Satana și Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

SĂTEAN ~eni m. Persoană care locuiește la sat. /sat + suf. ~ean

Avestița f. strigoaie, numită și Aripa Satanei, care sugrumă pe prunci în pântecele mamelor sau îndată după naștere. [Slav. VIEȘTIȚA, vrăjitoare].

Satan(a) m. nume ce sfânta Scriptură dă duhului ispititor: piei, Satana! iată-l! iată, Satan vine... AL.

sătean m. locuitor de sat.

Satána m., gen. al luĭ S. și al Sataneĭ (vsl. Satána, rus. Sataná, gr. Satanâs, lat. Sátanas, cuv. ebraic). Șefu dracilor, menționat de maĭ multe orĭ în Nou Testament și maĭ ales în Apocalips: pĭeĭ, Satană!. S.f. Drac, copil neastîmpărat: niște satane de copiĭ. – Și Sataná (Biblia 1688) și Satán (Dos., ĭar azĭ după fr.).

săteán, -că s., pl. enĭ, ence (d. sat). Locuitor de sat. V. țăran.

Satana (diavolul) s. propriu m., g.-d. lui Satana/Satanei, voc. Satana/Satană

satană (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

sătean s. m., pl. săteni

Satana (diavolul) s. propriu m., g.-d. lui Satana/Satanei

satană (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

sătean s. n., pl. săteni

Satana s. pr. m., g.-d. art. lui Satana/Satanei

satană s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

sătean s. m., pl. săteni

SATANĂ s. 1. v. drac. 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrân, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)

SĂTEAN s. v. țăran.

SATANĂ s. 1. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrîn, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)

SĂTEAN s. țăran, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

Satana s. m. – 1. Numele diavolului. – 2. (Arg.) Agent fiscal. – Var. Satan. Mr. sătina. Mgr. σατανᾶς, în parte prin sl. satana (Tiktin). – Der. satanesc, adj. (înv., satanic); satanic, adj., din fr. satanique.

Satan (Satana), nume dat spiritului rău în diferite religii, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belial, Șeitan ș.a. În miturile mai vechi, Satan reprezintă o figură mai complexă, fiind un simbol voalat al inteligenței profunde și iscoditoare sau un agent provocator din însărcinare divină. Numele său ebraic înseamnă „potrivnic” sau „vrăjmaș”, fiind considerat, ca și la greci, ca începător al păcatului atât în cer, cât și în lume.

SATAN (SATANA) (ebraică hașatan „vrăjmaș”), numele spiritului răului în religiile de tradiție iudeo-creștină, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belail, Șeitan.

RETRO SATANA! (lat.) înapoi Satană! – Matei 4, 10 și Marcu 8, 33. Cuvinte atribuite de evangheliști lui Iisus, prin care se exprimă, în mod obișnuit, refuzul unei propuneri făcute de o persoană.