sarai sn vz serai

saráĭ și (rar) seráĭ n., pl. urĭ (turc. saraĭ, palat, d. pers. seraĭ, palat; ngr. sarai, alb. bg. sîrb. saráĭ; rus. [d tăt.] saráĭ, șopron. V. sarailie, carvasara. Cp. cu polată). Vechĭ. Palatu sultanuluĭ, al mareluĭ vizir, al unuĭ pașă, al domnilor româneștĭ orĭ al agenților româneștĭ la Constantinopol. Palat în general. Azĭ. Nord. Staul: gunoĭu adunat lîngă seraĭu vitelor (VR. 1923, 4, 24). Bas. (după rus.) Șopron, remiză. V. samalîc.

săra [At: ANON. CAR. / Pzi: ~rez și (reg) sar, săr / E: ml salare] 1 (Fșa; c. i. alimente) A presăra sare pentru a potrivi gustul Si: (reg) a sărui. 2 vt (Îe) A-și ~ inima (sau sufletul) A simți o satisfacție deosebită (în urma unei răzbunări). 3 (Reg; îe) A-și ~ sufletul cu ceva A face un rău cuiva. 4 (Reg; îae) A avea pe cineva pe conștiință. 5 (C. i. alimente) A adăuga, a pune sare pentru a conserva. 6 (Pex) A conserva prin adăugare de sare. 7 (Reg; îe) A ~ (pe cinva) să nu se împută A bate rău pe cineva. 8 (Fșa) A da , a conferi (sau a căpăta) un gust (mai) sărat. 9 (Reg; fig; c. i. oameni) A ofensa (cu vorba) Si: a certa, a dojeni, a jigni.

serai sn [At: (a. 1633) MAG. IST. IV, 318/25 / V: (înv) ~l, sar~ (Pl: saraie) / Pl: ~uri / E: tc seray, saray, fr sérail, ger Serail] 1 Palat¹ al sultanului sau al marilor demnitari turci din Imperiul Otoman. 2 (Pgn) Palat¹. 3 (Prc) Apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc Si: harem. 4 (Îvr) Locuință. 5-7 (Reg) Grajd (1-3). 8 Șopron (1).

serail sn vz serai

SĂRA, sărez și sar, vb. I. Tranz. A pune sare, a presăra sare pe alimente sau mîncări, cu scopul de a le da un gust bun sau de a le conserva. Domnul colonel își săra laptele. DUMITRIU, N. 186. Au început a bate laptele pînă ce s-au ales untul, care l-au spălat și l-au sărat. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrîngerii unui adversar. ◊ Refl. pas. Eu ț-am zis aseară Să vezi oul cum se sară. NEGRUZZI, S. I 5.

SERAI, seraiuri, s. n. (Turcism învechit; și în forma sarai) 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci, p. ext. orice palat; (prin restricție) apartament destinat cadînelor într-un palat turcesc (v. harem). Prin mîndrele grădini în cer ridică Seraiuri albe cupole de aur. EMINESCU, O. IV 209. O sultană jună se uita pe mare De la o fereastră din al ei serai. BOLINTINEANU, O. 101. Nepoata sultanului, Copilița hanului... Pe sîrb iată că-l zărea Din serai de la zebrea. ALECSANDRI, P. P. 106. O să-mi fac o pereche de case să le întreacă pe ale armașului, saraiuri, bre! nu glumă. FILIMON, C. 172. ♦ Reședință; locuință. Aici se duseră la saraiul guvernatorului militar. Acest sarai era o casă veche, jumătate dărîmată. BOLINTINEANU, O. 267. Am văzut cu mare bucurie peștera sau, mai bine a zice, saraiul lui, mai bine întemeiat decît înainte. DRĂGHICI, R. 116. 2. (Regional) Șură, șopron. Strămurare a descălecat la al nouălea bordei, a dus calul sub un sarai șubred de stuf. SADOVEANU, N. P. 375. ♦ Cămară, hambar. (Poetic) S-au mișcat cu repejune pe drumeagul țarinii; le-a tăiat calea un popîndău ce-și aduna grîne în saraiul său subpămîntean. SADOVEANU, N. P. 46. – Variantă: sarai s. n.

A SE SĂRA se ~ează intranz. (despre alimente puse la conservare) A căpăta gust de sare. /<lat. salare

A SĂRA ~ez tranz. (mâncăruri, alimente) A trata cu sare (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). ◊ A-și ~ inima a se liniști în urma unei răzbunări. /<lat. salare

SERAI ~uri n. înv. Palat al sultanului sau al unor mari demnitari turci. /<turc. seray, saray, fr. sérail, germ. Serail

SARAI(U) s. n. v. serai.

SĂRAI s. n. v. serai.

SERAI s.n. (Mold., ȚR) Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci. A: Cei mai iscusiți îi bagă la saraiul împărătesc. URECHE. Palaturile și saraiurile lui cele minunate și de piatră încolțuratâ zidite. CD 1698. 10^v. I-a închis pe tuspatru în serai. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU ; cf. CD 1698, 9^v; AXINTE URICARIUL; PSEUDO-MUSTE; NECULCE: IM 1754, 6^r, 7^r, 9^r, 145^r; CD 1770, 10^v, 11^v; H 1771, 85^v, 87^v. 90^v, 91^r, 93^r, 101^r; H 1778, 5^v, 10^v, 12^r,114^r; H 1779¹, 47^r, 83^r, 147^{v, 153^{v}: H 1779², 78^r, 80^v. B: Îl ținea în saraiurile împărătești ca pre al lui copil. IST. T.R. Luînd pre hamul cu frumoasă țerimonie l-a suit sus în serai. R. POPESCU. Merg la saraiul veziriului. IM 1730, 14^r; cf. IM 1730, 9^v, 12^r, 204^v. Variante: sarai(u) (URECHE; IST. T.R.; CD 1698, 9^v, 10^v; AXINTE URICARIUL; R. POPESCU; PSEUDO-MUSTE; IM 1730, 9^v, 12^r, 14^r, 204^v; NECULCE; IM 1754, 6^r, 7^v, 9^r, 145^r; CD 1770, 11^v; H 1771 85^v, 87^v, 90^v, 91^r, 93^v, 101^r; H 1778, 5^v, 10^v, 12^r, 114^r; H 1779¹, 47^r, 83^r, 147^v; H 1779², 78^r, 80^v), sărai (CD 1770, 10^v; H 1779¹, 153^v). Etimologie: tc. seray, saray.

Bosna-Serai n. numit și Seraievo, oraș în Bosnia cu 70.000 loc.

saraiu n. 1. palatul Sultanului: safundă n umbra mărețului saraiu AL.; 2. palatul Domnului: când se trezia Măria sa, el striga prin saraiu... AL.; 3. palat în genere: o pereche de case... saraiuri, nu glumă! FIL. [Turc. SARÁY, palat].

sărà v. a pune sare, a drege bucatele cu sare. [Lat. SALARE].

1) sar și sărez, a sărá v. tr. (lat. salare = sallire și sállere, a săra; it. salare, pv. sp. pg. salar, fr. saler. V. presar). Dreg cu sare, pun sare: a săra carnea. Fig. A-țĭ săra inima, sufletu, a te simțĭ mulțămit de ceva. – Și săr, sărĭ (pers. 1 și 2).

săréz V. sar 1.

seráĭ V. saraĭ.

săra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sărez, 3 sărează; conj. prez. 1 sg. să sărez, 3 să săreze

serai s. n., pl. seraiuri

săra (a ~) vb., ind. prez. 3 sărează

serai s. n., pl. seraiuri

săra vb., ind. prez. 1 sg. sărez, 3 sg. și pl. sărează

serai s. n., pl. seraiuri

săra (ind. prez. 1 sg. sărez)

serai

sar, săra inf.

seraiu, -iuri.

SĂRA vb. v. saliniza.

SERAI s. harem.

SERAI s. v. curte, grajd, palat, staul.

SĂRA vb. a (se) saliniza. (Lacurile se pot ~.)

serai s. v. CURTE. GRAJD. PALAT. STAUL.

SERAI s. harem. (~ turcesc.)

sarai (saraiuri), s. n. – Palat la turci. – Var. serai. Mr. sărae. Tc. (per.) saray (Eguilaz 493; Șeineanu, II, 314; Lokotsch 1842), cf. ngr. σεράγι, alb., bg., rus. sarai, it. serraglio, fr. sérail (› var.) sp. serrallo (REW 7595b).

Sarai v. Visarion Sarai.

SARA (SARAï) (< în ebr. sārâ „prințesă”), (în „Vechiul Testament”), sora vitregă și soția lui Avraam, care la vârsta de 90 de ani (până atunci nu a putut să aibă copii), a născut un fiu, pe care l-a botezat cu numele Isaac. A murit la vârsta de 127 de ani.

SERÁI (SARᾹY) (< tc.) s. n. Palat al sultanului sau al marilor demnitari musumlani; printre cele mai cunoscute s. sunt: Alhambra (Spania), Topkapî (Turcia) și cele din Ᾱgrā și Delhi (India) ș.a.; p. restr. parte a palatului destinată cadânelor.