SAPĂ³, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi.

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ◊ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. – Lat. sappa.

sapă² sf [At: DOC. EC. 72 / Pl: ~pe, (reg) săpi / E: pvb săpa] 1 Fărâmițare, scobire a pământului cu sapa¹ (1), efectuată îndeosebi în cadrul unor lucrări agricole Si: săpare (1), săpat¹ (1), (înv) săpătură (1). 2 (Spc) Prașilă.

sapă¹ sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 207/2 / Pl: ~pe, (reg) săpe, săpi, sepe, sepi / E: ml sappa] 1 Unealtă agricolă alcătuită dintr-o lamă metalică lată, plană sau ușor concavă și o coadă de lemn, folosită îndeosebi la săpat și la prășit. 2 (D. oameni; îla) De ~ Capabil să lucreze cu sapa (1). 3 (Îe) A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) ~ de lemn A (se) ruina. 4 (Pop) Săpăligă (1). 5 (Reg; șîs ~ de laz) Cazma (5). 6 (Îs) ~pa și lopata Moarte. 7 (Mar; Trs; șîs ~ de laz) Ghionoi. 8 (Șîs ~ de foraj) Unealtă care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căreia se sapă gaura de sondă. 9 (Olt; Trs) Brăzdar la plug. 10 (Trs; șîs ~ de plug) Rariță¹ (1). 11 Dispozitiv situat la extremitatea inferioară a afetului de tun, care servește ca punct de sprijin și de fixare în timpul tragerii. 12 Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. 13 (Pex; șîs ~pa-casei) Scheletul acoperișului unei case țărănești. 14 (Mar; îs) ~pa casei Fața casei. 15 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). corectat(ă)

sapă³ sf [At: CANTEMIR, HR. 143 / Pl: ~pe, (reg) săpi / E: ns cf srb sapi] (Atm; îvp) Crupă la cal.

SAPĂ³, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi.

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau curbată, fixată aproape perpendicular pe o coadă de lemn. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU,B. 9. Coasa va dormi și sapa, Va tăcea cîntarea-n grîu. COȘBUC, P. I 316. Iar cînd sufletul mi-oi da, Cînd nu te-oi mai dezmierda, Din copită să-ți faci sapă Lîngă ulmi să-mi faci o groapă Și cu dinții să mă-apuci, În tainiță să m-arunci. ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea) la (sau în) sapă de lemn = a sărăci, a deveni foarte sărac. Noi, oamenii din sat, cîteodată ajungem în sapă de lemn. PREDA, Î. 96. Bunicu-meu, încurcat în judecăți... pierde tot, și din gospodar de frunte, cînd se vede la sapă de lemn, desperat, ia parul și, ziua-n amiaza-mare, la arie, îl culcă dintr-o lovitură. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. Pe timpul lui Alexandru-vodă III țara ajunsese în sapă de lemn. ISPIRESCU, M. V. 4. A aduce (sau a lăsa) pe cineva la (sau în) sapă de lemn = a sărăci pe cineva, a ruina. O să m-aduci în sapă de lemn! DELAVRANCEA, O. II 367. Sapa și lopata v. lopată. (Glumeț) Apă de sapă = vin. Se adăpa cu apa de sapă cea plăcută a stăpînului său. ISPIRESCU, U. 104. ♦ Sapă rotativă = mașină de lucru agricolă, cu tracțiune animală, care sapă pămîntul cu ajutorul unor discuri stelate care se înfig în sol. 2. Munca prășitului, a săpatului. Foaie verde, foaie lată venii asear’ de la sapă. ȘEZ. I 139. Vino, nevastă, la sapă! – Vai, bărbate-s rău bolnavă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. 3. Unealtă folosită la sonde, constituind extremitatea inferioară a garniturii de săpare. Sapa, de fier masiv, cîntărind sute de kilograme, seamănă cu o palmă de om întinsă. BOGZA, A. Î. 49. 4. Piesă metalică de la partea de dinapoi a afetului unui tun, care se înfige în pămînt, la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 5. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. Cele patru căpriori de pe colțuri se numesc sape și alcătuiesc sapa casei. DAME, T. 94. – Pl. și: (regional) săpi (C. PETRESCU, R. DR. 235), sepe (MAT. FOLK. 1533).

SAPĂ², sape, s. f. Crupa calului (mai rar a altor animale). Călări pe cai de frunte ce saltă-n loc și... La glas de șeizi negri ce-i netezesc pe sapă. ALECSANDRI, P. III 377. Șade (cutare) călarea, Șade-n apă Pînă-n sapă. TEODORESCU, P. P. 54. [Îl adapă] tot cu lăpteșor de iapă, De și-l face lat pe sapă. ALECSANDRI, P. P. 106.

SAPĂ² ~e f. (la unele animale, mai ales la cai) Partea posterioară a trunchiului, de la șale până la baza cozii; crupă. /cf. turc. sap, sb., bulg. sapa

SAPĂ¹ ~e f. 1) Unealtă agricolă formată dintr-o lamă semicirculară de oțel, fixată pe o coadă de lemn și folosită la prășit. ◊ A trage (cu) ~a a prăși. ~a și lopata moartea. ~ rotativă mașină agricolă având ca organ de lucru discuri dințate, cu ajutorul cărora se distruge crusta solului. 2) Munca prășitului. A se duce la ~. [G.-D. sapei] /<lat. sappa

SAPĂ s.f. (Mold., Ban.) Partea de jos a spatelui. A: Coada Păunului cea rotată, nu despre sapă, după obiceiul a tuturor dobitoacele (sic!), ce în loc de cercel, alăturea cu capul, în sus o rădicase. CI, 153. Să fie lepădat tot, și numai pe sora lui Laslău, ... pe sapa calului, după sine aruncînd-o, să fie plecat fuga. CANTEMIR, HR. C: Sapa. Posterior pars dorsi. AC, 366. Etimologie: cf. scr. sapi.

sapă f. 1. unealtă de fier cu mânerul de lemn pentru tăiat, sfărâmat și întors pământul; sapă de lemn, fig. sărăcie extremă: a ajunge la sapă de lemn; sapă și lopată, lipsă de orice speranță; 2. numele celor patru căpriori din colțurile unei case țărănești. [Lat. SAPPA, unealtă agricolă].

sapă f. Mold. șoldul calului: pe sapă mi-l netezește POP. [Turc. SAP, șold].

1) sápă f., pl. e și săpĭ (lat. sappa, it. zappa, fr. sape, sp. zapa. D. rom. vine rut. sapa. V. țapină). O unealtă de fer lată ca o semilună fixată perpendicular pe o coadă lungă lungă de vre-un metru și jumătate și întrebuințată la scurmat pămîntu în agricultură. Lovitură de sapă, lucrare cu sapa: a da o sapă păpușoiuluĭ (a-l prășĭ). Muncă cu sapa, prașilă: mă duc la sapă. A ajunge în sapă de lemn, a ajunge la mare sărăcie. Sapa și lopata, nici o speranță, n’a maĭ rămas de cît mormîntu (pin aluzie la sapă [= hîrleț], care face groapa, și lopată [= hîrleț]), care aruncă înapoĭ pămîntu peste mort: de-acuma, sapa și lopata!

2) sápă f., pl. e și săpĭ (turc. sap, mîner, coadă, sîrb. sape, sapĭ f., pl. crupă). Munt. Crupă, partea care rămîne între șa și coada de cal. Fie-care din cele patru lemne care formează muchile acoperemîntuluĭ.

SĂPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa¹ (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa¹ (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa¹ ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.

săpa [At: PSALT, 10 / V: (înv) sepa / Pzi: sap, (pop) săp / E: ml sappare] 1 vt(a) (C. i. solul) A tăia și a fărâmița, a afâna, a scobi cu sapa¹ (1), cu o altă unealtă similară sau cu o mașină agricolă specială, în vederea efectuării unor lucrări agricole, îndeosebi în vederea cultivării. 2 vt(a) (Rar; pex) A cultiva pământul. 3 vt(a) (Reg; spc; c. i. plante sau locuri cultivate) A prăși¹. 4 vt(a) (Îvp; c. i. plante) A scoate cu sapa¹ (1) sau cu altă unealtă similară pentru a transplanta, a răsădi, a distruge etc. 5 vt(a) (Îvp; c. i. plante) A tăia rădăcinile din pământ pentru a distruge. 6 vt(a) (C. i. obiecte, substanțe etc. îngropate, formate total sau parțial în pământ) A scoate, a degaja din pământ, a aduce la suprafață dislocând pământul din jur cu sapa¹ (1) sau cu alte instrumente similare, cu mașini speciale Si: a dezgropa (1). 7 vi (Reg) A vâsli. 8 vt(a) (C. i. pământul, rocile etc.) A scoate din locul unde se află (dislocând, sfărâmând) cu ajutorul sapei¹ (1) sau al altor instrumente sau mașini, formând gropi, șanțuri, excavații, fundații etc. Si: (îrg) a scurma (1). 9 vt(a) (Pop; c. i. pământul, țărâna etc.) A scormoni (2). 10 vt(a) (D. porci) A râma. 11 vt(a) (Înv; c. i. construcții, părți de construcții, ziduri etc.) A face o spărtură sau a forța pentru a pătrunde undeva (pentru a jefui, a distruge etc.). 12 vt(a) (Înv; pex) A dărâma. 13 vt(a) (Pex; c. i. gropi, șanțuri, excavații etc.) A realiza prin scoaterea, prin dislocarea unui volum de pământ, de roci etc. cu sapa¹ (1) sau cu alt instrument ori mașină. 14 vt(a) (Îe) A ~ groapa (ori, învechit, groapă, groape) (cuiva sau a ceva) A încerca să facă sau a face un mare rău, a pricinui mari necazuri. 15 vt(a) (Îae; șîe a ~ cuiva mormântul) A întreprinde ceva care provoacă moartea cuiva sau sfârșitul a ceva. 16 vt(a) (C. i. ape, ploi, vânturi etc. c. i. soluri, terenuri) A exercita o acțiune de desprindere și de înlăturare prin transport a unor elemente componente Si: a eroda. 17 vt(a) (D. ape, ploi, vânturi etc.; c. i. soluri, terenuri) A degrada, a distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de frecare, izbire, măcinare. 18 vt(a) (Pex) A surpa (3). 19 vt(a) (D. ape curgătoare; c. i. albia unei ape sau un echivalent al acesteia) A adânci prin eroziune. 20 vt(a) (Fig) A distruge în mod progresiv, lent. 21 vt(a) (C. i. oameni) A încerca sau a izbuti să compromită, să facă să-și piardă poziția, funcția, viața, prestigiul etc. prin uneltiri, mașinații, acțiuni reprobabile Si: a submina. 22 vt(a) (C. i. suprafața unor materiale dure) A modela prin cioplire, tăiere, scobire, prin batere, prin mijloace chimice etc. spre a obține un obiect finit (utilitar sau de artă). 23 vt(a) (Rar; spc) A sculpta (1). 24 vt(a) (C. i. inscripții, ornamente, reprezentări, părți de obiecte sau obiecte cu valoare utilitară ori artistică) A executa prin cioplire, tăiere, scobire într-un material dur cu ajutorul unor instrumente cu vârful ascuțit sau prin mijloace chimice. 25 vt(a) (Spc) A împodobi prin cioplire, tăiere, scobire. 26 vt(a) (Reg; c. i. ouă) A încondeia. 27 vt(a) (Adesea figurat) A lăsa o adâncitură, o urmă în ceva prin apăsare, izbire etc.

sepa v vz săpa

SĂPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa¹ (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa¹ (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa¹ ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.

SĂPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A face în pămînt, cu ajutorul sapei sau al altei unelte de săpat, o groapă, o adîncitură, un șanț. Sapă o groapă adîncă de un stat de om, lîngă un izvor unde în fiecare zi pe la amiază venea cerbul de bea apă. CREANGĂ, P. 124. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. A săpa groapa (cuiva) v. groapă. ◊ Fig. Iar pe-o culme-n depărtare Se videa mișcînd la zare Un cal alb, copil de vînt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ◊ Intranz. Săpăm de zor, Dar cu mișcări înăbușite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele, cari cu covățile, în sfîrșit lucrau oamenii cu tragere de inimă. CREANGĂ, A. 8. ♦ A scoate cu sapa ceva din pămînt. Tînărul nostru împărat A venit cu securi de argint Să sape această floare din pămînt. SEVASTOS, N. 122. Omul văzînd comoara, s-apucă s-o sape. ȘEZ. I 285. 2. A fărîmița pămîntul cu sapa sau cu cazmaua (pentru a-l afîna) pe o porțiune care urmează să fie însămînțată (v. desțeleni); a fărîmița pămîntul la rădăcina unei plante, pentru a afîna locul și a distruge buruienile (v. prăși). Pînă ce-oi veni eu, să gătească de săpat grădina. SADOVEANU, O. I 341. ◊ (Complementul indică plante) A săpa porumbul. ◊ Intranz. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83. 3. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn, pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. Aceste calități le-au avut, mai mult decît oricari alții, artiștii aceia cari au săpat murmurele columnei dacice, precum și basoreliefurile arcului triumfal. ODOBESCU, S. III 75. Pe copaci au săpat slove. CONACHI, P. 88. ♦ Fig. A lăsa o urmă adîncă; a întipări, a imprima. Bravura cu care sărmanele lui haine înfruntaseră trei ierni întregi, săpase urme neșterse pe la coate și pe la încheieturi. BASSARABESCU, S. N. 166. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. DELAVRANCEA, O. II 185. ◊ Refl. Pe fețele bătrînilor, în ochii lor, s-a săpat o spaimă adîncă. BASSARABESCU, V. 47. 4. (Mai ales despre elementele naturii) A roade, a mînca, a măcina (surpînd). Cîinele de Olt săpase pe dedesubt tot malul. GALACTION, U. I 74. Și timpul, care vecinic clădirile le sapă, Apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ Fig. Îl săpa mereu tusea, mai ales de cînd primăvara devenise dintr-o dată ploioasă și rece. CAMIL PETRESCU, O. I 589. ◊ Expr. A săpa pe cineva = a unelti împotriva cuiva. Săpa pe director într-ascuns, căutînd să-l scoată din scaun. I. BOTEZ, ȘC. 103. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și, după o campanie înverșunată prin grai și presă, reușiră să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. CARAGIALE, O. II 21. – Prez. ind. și: (regional) săp (SEVASTOS, N. 122).

A SĂPA sap tranz. 1) (solul) A lucra cu sapa (hârlețul sau alte unelte agricole). 2) (gropi, șanțuri etc.) A face prin adâncire în pământ și aruncarea lui în afară. 3) (cartofi, morcovi, sfeclă etc.) A scoate din pământ cu sapa (hârlețul sau alte instrumente agricole). 4) (desene, figuri, litere) A grava în piatră, în lemn etc. 5) fig. A face să se întipărească; a imprima. ~ urme adânci. 6) (maluri, dealuri etc.) A deteriora printr-o acțiune îndelungată și sistematică; a distruge treptat; a măcina; a roade. 7) fig. (persoane) A supune pe ascuns unor acțiuni de compromitere. /<lat. sapare

săpà v. 1. a lucra cu sapa: a săpa pământul; 2. a săpa spre a căuta ceva; 3. a face o gaură în pământ: a săpa un puț, o groapă; 4. a grava: a săpa în piatră; 5. fig. a căuta să distrugă: boierii sapă tronul lui Mircea AL. [Tras din sapă; sensul 5 după fr. saper].

sap, a săpá v. tr. (lat. *sappare, d. sappa, sapă; it. zappare, fr. saper. D. rum. vine rut. sapáti, a săpa. – Pers. I și II sing. sap, sapĭ, în vest și săp., săpĭ, în est). Scurm pămîntu cu sapa saŭ cu alt-ceva, fac groape saŭ șanț cu hîrlețu: a săpa pămîntu la rădăcina unuĭ copac, a săpa o groapă, un puț. Gravez, zgîrîi adînc: a săpa un cuvînt pe peatră. Fig. Uneltesc peirea: dușmaniĭ l-aŭ săpat. (Asta nu e galicizm!). Prov. Cine sapă groapa altuĭa, cade singur într’însa, cine pregătește altuĭa rău, luĭ singur și-l pregătește.

săp V. sap.

sapă¹ (săpat) (pop.) s. f., g.-d. art. sapei

sapă² (unealtă, crupa calului) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă³ (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă¹ (unealtă) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă² (săpat) (pop.) s. f., g.-d. art. sapei

sapă (unealtă, acțiunea, crupa calului) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă, -pe.

săpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sapă; conj. prez. 1 sg. să sap, 3 să sape, imper. 2 sg. afirm. sapă

săpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sapă; conj. prez. 3 să sape

sapă-foraj s. f., g.-d. art. sapei-foraj; pl. sape-foraj

săpa vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sg. și pl. sapă; conj. prez. 3 sg. și pl. sape

sap (v. săpa)

săpa (ind. prez. 1 sg. sap)

sap, sapi 2, sape 3 conj.

SAPĂ s. 1. (Transilv.) târșiță. (Și-a cumpărat o ~ nouă.) 2. v. prășit. 3. (IND.) trepan. (Un tip de ~ folosită în exploatările petroliere.)

SAPĂ s. v. brăzdar, cazma, fier lat, ghionoi, hârleț, rariță, săpăligă.

SAPĂ s. v. crupă.

sapă s. v. BRĂZDAR. CAZMA. FIER LAT. GHIONOI. HÎRLEȚ. RARIȚĂ. SĂPĂLIGĂ.

SAPĂ s. (ANAT.) crupă, (reg.) șaucă. (~ a calului.)

SAPĂ s. 1. (Transilv.) tîrșiță. (Și-a cumpărat o ~ nouă.) 2. (AGRIC.) prașilă, prășire, prășit, săpare, săpat, (pop.) prașă, prășitură, (reg.) copoit, prășeală, săpătură, tîrșenit, tîrșit. (A doua ~ a porumbului.)

SĂPA vb. v. fixa, rămâne, scormoni, scurma, submina, uzurpa.

SĂPA vb. 1. v. excava. 2. v. prăși. 3. v. roade. 4. v. eroda. 5. v. sculpta. 6. a imprima, a întipări. (Vremea a ~ brazde adânci pe fruntea lui.)

săpa vb. v. FIXA. RĂMÎNE. SCORMONI. SCURMA. SUBMINA. UZURPA.

SĂPA vb. 1. a excava, a scobi. (A ~ pămîntul.) 2. (AGRIC.) a prăși, (Olt.) a tîrși. (~ la porumb.) 3. a (se) măcina, a (se) mînca, a (se) roade, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 4. (GEOL., GEOGR.) a (se) eroda, a (se) roade, (reg.) a (se) coptorî, a (se) coptoroși, (fig.) a (se) mînca, a (se) spăla. (Apele ~ solul.) 5. a ciopli, a sculpta, a tăia, (rar) a scobi, (Transilv. și Maram.) a sferdi. (A ~ în piatră un bust.) 6. a imprima, a întipări. (Vremea a ~ brazde adînci pe fruntea lui.)

sapă (sape), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314).

sapă (sape), s. f. – 1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s. m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s. f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s. n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s. f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.

UNELTE ȘI MAȘINI AGRICOLE. Subst. Sapă, săpușoară (dim.), săpoi (augm., reg.); săpăligă, săpălugă (rar). Lopată, lopățică (dim.). Cazma, căzmăluță (dim.), hîrleț (reg.). Tîrnăcop, cazma (reg.). Seceră, secerea (dim.), seceruică, secerățică. Coasă; tîrpan; sabiță, rizacă (reg.). Greblă, grebluță (dim.), hreapcă (reg.). Furcă, furcuță (dim.), furchiță (pop., rar), furcoi, vîrfar, țăpoi (reg.), țăpoieș (dim., reg.). Plug, plugușor (dim.), pluguleț, pluguț; polibrăzdar; plug cu disc. Rariță. Grapă, boroană (reg.); talabă. Tăvălug, tăvală (reg.), tefelug, vălătuc. Combină agricolă. Cultivator. Extirpator. Greblă mecanică. Plantatoare. Plug nivelator. Semănătoare. Secerătoare; secerătoare-legătoare; secerătoare-treierătoare; trior, vînturătoare, treierătoare, batoză. Tractor. Vb. A săpa, a da cu sapa, a prăși; a secera; a cosi; a ara, a brăzda, a plugări; a rări, a grapa; a grebla. A semăna; a sădi. A treierea, a vîntura. V. instrumente de tăiat.

SÁPĂ (lat. sappa) s. f. 1. Unealtă compusă dintr-o lamă metalică plană sau puțin concavă, cu coadă de lemn, folosită la efectuarea unor lucrări manuale în agricultură (săpat, prășit), în minerit (pentru deplasarea minereului sau a cărbunelui spre locul de încărcare) etc. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. ♦ Muncă depusă pentru săpat, prășit. 2. S. de foraj = dispozitiv montat la capătul inferior al garniturii de prăjini de foraj, cu care se execută dislocarea rocilor în vederea realizării găurii de sondă. Se deosebesc: s. cu lame (care lucrează prin tăiere și așchiere), s. cu discuri (care lucrează prin despicare în plan vertical) și s. cu role (prevăzute cu dinți sau cu diamante, care lucrează prin despicare și sfărâmare).

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar

a săpa în jur expr. (int. – d. polițiști) a extinde cercetările la împrejurimile locului în care s-a produs o infracțiune.

sapă mai încolo! expr. pleacă de-aici!

taci și sapă! expr. lasă vorba și muncește!