sapropelic, ~ă a [At: ANTIPA, P. 235 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr sapropelique] 1 Format din sapropel. 2 Bogat în sapropel.

SAPROPELIC, -Ă adj. Care conține sapropel. [< fr. sapropélique].

SAPROPELIC, -Ă adj. 1. care conține sapropel. 2. capabil să trăiască în sapropel. (< fr. sapropélique)

sapropelic, -ă adj. (biol.) Bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere ◊ „Proprietățile, le-aș numi unice, ale nămolurilor sapropelice din lacurile Amara și Techirghiol sunt folosite cu mare eficiență în «Pell Amar» și «Pelox».” R.l. 16 V 74 p. 3. ◊ „Posibilități terapeutice de întărire a sănătății: băi cu apă mezotermală sulfuroasă și împachetări cu nămol «sapropelic».” Sc. 18 VI 78 p. 4; v. și 1 XII 79 p. 3 (din fr. sapropélique; DEX, DN3)

SAPROPELIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de sapropel; propriu sapropelului. /<fr. sapropélique

sapropelic (desp. sa-pro-) adj. m., pl. sapropelici; f. sapropelică, pl. sapropelice

sapropelic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropelici; f. sapropelică, pl. sapropelice

sapropelic adj. m. (sil. -pro-), pl. sapropelici; f. sg. sapropelică, pl. sapropelice

SAPRO- „putrefacție, putred, poluat”. ◊ gr. sapros „putred” > fr. sapro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sapro-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic, fiziologic și biochimic al degradărilor bazinelor acvatice produse de materiile organice putrescibile; ~bionte (v. -biont), adj., s. n. pl., (organisme) care prezintă nutriție saprofitică; ~biotic (v. -biotic), adj., care trăiește în apele poluate sau pe resturi organice în stare de putrefacție; ~bioză (v. -bioză), s. f., mod de viață propriu organismelor din apele poluate cu resturi organice în putrefacție; ~carp (v. -carp), s. n., fruct cărnos care prezintă țesuturi suculente în care se depozitează substanțele nutritive; ~col (v. -col₃), s. n., sapropel transformat într-un gel solid, sub acțiunea timpului și a presiunii; ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care se nutrește cu materii organice în curs de descompunere; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. Care preferă resturile organice. 2. Care crește pe humus; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care se hrănesc cu resturi organice; ~fitic (v. -fitic), adj., care crește pe reziduuri organice aflate în descompunere; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) care se dezvoltă numai în apele încărcate cu substanțe organice; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre bacterii) Care provoacă putrezirea substanțelor organice. 2. Care crește pe substanțe aflate în stare de putrefacție; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., încrengătură de plante saprobiotice cu flori; ~pel (v. -pel), s. n., mîl bogat în substanțe organice în curs de descompunere, aflat pe fundul lagunelor și al mărilor; ~pelic (v. -pelic), adj., (despre plante) care se dezvoltă pe substanțele în curs de putrezire de pe fundul apelor cu mîl; ~xene (v. -xen), adj., s. n. pl., (organisme) care se dezvoltă în ape curate sau încărcate cu substanțe organice.