SANSCRIT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (În sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit.

sanscrit [At: GENILIE, G. 148/8 / V: (înv) sams~ / Pl: ~iți, ~e / E: ger Sanskrit, fr sanscrit] 1-2 smf, a (Șîs limba ~ă) (Limbă veche indo-europeană din India) care a devenit limba clasică a civilizației brahmane din această țară. 3 a Care aparține limbii sanscrite (2). 4 a Privitor la limba sanscrită (2). 5 a Scris în limba sanscrită (2). 6 sn Cuvânt din limba sanscrită (2). 7 sn Etimon de proveniență sanscrită (2). 8 sm Autor care scria în limba sanscrită (2).

SANSCRIT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit.

SANSCRIT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (În expr.) Limbă sanscrită (și substantivat, f.) = limba literară a Indiei vechi, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. Cunosc limba arabă și ceva sanscrită. HOGAȘ, H. 93. ♦ Care se raportă la limba vechilor indieni, care e scris în această limbă.

SANSCRIT, -Ă Limba sanscrită (și s.f.) = limba literară a Indiei vechi, în care sunt scrise numeroase opere din literatura clasică indiană. ♦ Referitor la limba sanscrită; scris în limba sanscrită. [< fr. sanscrit].

SANSCRIT, -Ă adj. 1. limba ~ă (și s. f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care sunt scrise numeroase opere din literatura clasică indiană. 2. referitor la limba sanscrită; scris în această limbă. ◊ (s. m.) scriitor care a scris în limba sanscrită. (< fr. sanscrit, germ. Sanskrit)

SANSCRIT ~tă (~ți, ~te) Care ține de sanscrită; propriu limbii sanscrite.[Sil. san-scrit] /< germ. Sanskrit, fr. sanscrit

sanscrit a. se zice de vechea limbă a Indienilor ce a rămas sacră în Industan. ║ sanscrită f. limba sanscrită.

* sanscrít, -ă adj. (scr. samskrita, format, cĭoplit). Limba sanscrită, limba vechilor Indienĭ începînd din seculu VI în ainte de Hristos pînă pin seculu VII după Hristos (Brahmaniĭ au cultivat-o pînă astăzĭ ca limbă scrisă). S.f. Limbă sanscrită. Adv. În limba sanscrită: a scrie sanscrit.

samscrit, ~ă a vz sanscrit

SANSCRITĂ f. mai ales art. Varietate literară a limbii din vechea Indie. /<germ. Sanskrit, fr. sanscrit

sanscrit adj. m., pl. sanscriți; f. sanscrită, pl. sanscrite

sanscrit adj. m., pl. sanscriți; f. sanscrită, pl. sanscrite

sanscrit adj. m., pl. sanscriți; f. sg. sanscrită, pl. sanscrite

sanscrită (limbă) s. f., g.-d. art. sanscritei

sanscrită (limbă) s. f., g.-d. art. sanscritei

sanscrită (limba) s. f., g.-d. art. sanscritei

SANSCRIT adj. (înv.) sanscritic. (Texte ~.)

SANSCRIT adj. (înv.) sanscritic. (Texte ~.)

SANSCRITĂ s. f. (cf. fr. sanscrite): limbă indo-europeană în care s-au scris, începând cu secolul al V-lea î.e.n., opere literare și lingvistice excepționale, ce prezintă un mare interes pentru toate culturile lumii. S. este una dintre cele două forme ale indienei vechi (alături de vedică). Folosea sistemul de scriere alfabetică literală (care notează fonemele). Este limba literară a operelor cu caracter laic (samskrta „prelucrat”, „artistic”), cunoscută sub două aspecte distincte: sanscrita epică, ilustrată de vestitele epopei indiene de sute de mii de versuri – Māhābhārata și Rāmāyana – care au circulat multă vreme oral, fiind notate în scris abia prin secolul al V-lea e. n.; sanscrita clasică, limbă a unei literaturi bogate și variate, ilustrată de operele lui Kālidāsa, de colecțiile de povești Panciatranta și Oceanul de povești etc. A fost fixată într-o formă savantă prin eforturile gramaticilor indieni, în frunte cu celebrul Pānini (secolul al IV-lea î.e.n.), păstrându-se ca limbă literară și ca limbă curentă a păturilor culte indiene (întocmai ca latina în apusul Europei) până în epoca modernă. S. are o importanță deosebită pentru construirea conceptului de indo-europeană (v.). Este interesant că la recensământul din 1961 din India, câteva mii de oameni (mai ales brahmani) au declarat ca limbă maternă sanscrita.

SANSCRÍT, -Ă (< fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrită (și subst., f.) = limbă veche indo-europeană, din India; limba sacră a brahmanilor, vorbită între 1500 și 200 î. Hr. (Subst.) Sanscrita clasică = limba operelor literare de diferite genuri, scrise începând din sec. 5 î. Hr., rămasă până în perioada modernă limba savantă a întregii Indii. Standardizată conform gramaticii lui Pãnini. În s. au fost scrise lucrări literare, religioase, filozofice, juridice și științifice, care au influențat asupra dezvoltării culturii Asiei de SE și Asiei Centrale, precum și a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită; care este scris în această limbă.