sangulie sf [At: (a. 1815) IORGA, S. D. VII, 44 / Pl: ~ii / E: nct] 1 (Îvp) Țesătură foarte subțire (de mătase). 2 Năframă (vărgată) făcută din sangulie (1).

SANGULIE, sangulii, s. f. (Învechit și popular) Un fel de pînză foarte fină; obiect (în special maramă) din această pînză. Fata își cusu toată istoria pe două sangulii. ISPIRESCU, L. 364. Sangulii mai subțiri și mai transparente decît pînza păianjenului. ODOBESCU, S. I 338. (Cu pronunțare regională) Coase și-mi chindisește... Cu mătase isprăvește Cămășuță nunului, Sanguliă mirelui. TEODORESCU, P. P. 82.

SANGULIE ~i f. înv. 1) Țesătură foarte fină (de bumbac sau de borangic). 2) Broboadă confecționată din astfel de țesătură; maramă. /Orig. nec.

sangulie f. maramă cusută cu fir: fes legat în jur cu o sangulie albă FIL. [Origină necunoscută].

sangulíe f. (turc. cp. și cu ngr. syngalymma, vgr. sygk-, învălitoare). Dermea orĭ maramă vărgată care se lega peste fes. V. saric.

sangulie (înv., pop.) s. f., art. sangulia, g.-d. art. sanguliei; pl. sangulii, art. sanguliile (desp. -li-i-)

sangulie (înv., pop.) s. f., art. sangulia, g.-d. art. sanguliei; pl. sangulii, art. sanguliile

sangulie s. f., art. sangulia, g.-d. art. sanguliei; pl. sangulii, art. sanguliile

sangulie (sangulii), s. f. – Țesătură subȚire, voal. Origine incertă. Poate de la un ngr. *συγγλουλιά, de la γοῦλα „gît” (după Scriban, din ngr. συγγάλυμμα „înveliș”).